„Aflat într-o vizita în orasul Alep, Cardinalul Zenari, nuntiul apostolic din Damasc, a transmis afectivitatea Papei Francisc fata de Siria, exprimându-si dorinta ca pacea si siguranta se vor restabili cât mai repede posibil în aceasta parte, centru istoric al civilizatiei si al religiilor.
Eminenta Sa Mario Zenari, a facut un tur al orasului, asa cum descrie agentia de presa Sana, pentru a fi si el partas la bucuria locuitorilor, dupa eliberarea orasului de sub atacurile teroriste, pentru a ajuta familiile care au suferit din cauza violentelor si a pierderii celor dragi, sau care au fost constrânsi la fuga sau înfometare din cauza jihadistilor. Vizita cardinalului a fost si o ocazie de rugaciune pentru pacea în Siria.
Primit în Biserica latina din Alep, cardinalul a subliniat faptul ca „tara are un loc important în inima Papei, pentru rolul sau la nivel regional si international”. În acelasi timp, Eminenta Sa a asigurat pe cei prezenti de disponibilitatea sa de a lucra cu guvernul si poporul sirian pentru stabilirea unei culturi a tolerantei si a iubirii si conservarea unei bune convietuiri la nivelul multicultural si inter-religios care din vechime a caracterizat Siria.

Sursa: https://it.zenit.org