„”Tuturor celor care vor citi aceasta scrisoare apostolica, milostivire si pace!”. La sfârsitul Sfintei Liturghii de încheiere a Jubileului extraordinar al milostivirii, duminica, 20 noiembrie 2016, papa Francisc a semnat în Piata Sfântul Petru scrisoarea apostolica ”Misericordia et misera” prin care traseaza un bilant al anului jubiliar si evidentiaza liniile de actiune prin care Biserica intentioneaza sa foloseasca roadele acestei experiente spirituale. Scrisoarea apostolica, înmânata de papa Francisc mai multor reprezentanti ai poporului lui Dumnezeu de pe toate continentele, a fost prezentata luni, 21 noiembrie a.c., la Sala de presa a Sf. Scaun de arhiepiscopul Rino Fisichella, presedintele Consiliului pontifical pentru promovarea noii evanghelizari. Pe lânga numeroase recomandari, scrisoarea cuprinde si trei dispozitii obligatorii: doua tranzitorii, referitoare la misionarii milostivirii si comunitatea levevbriana, si una permanenta, referitoare la pacatul avortului.
Titlul scrisorii apostolice ”Misericordia et misera” se inspira din comentariul Sf. Augustin (In Joh 33,5) la pagina evangheliei dupa Ioan despre întâlnirea lui Isus cu femeia adultera (8,1-11). Este pagina care, în timp ce lumineaza încheierea Jubileului extraordinar, arata calea pe care Biserica este chemata sa o parcurga în viitor. ”Acum când s-a încheiat acest Jubileu”, scrie pontiful, ”este timpul sa privim înainte si sa întelegem cum sa continuam cu fidelitate, bucurie si entuziasm sa experimentam bogatia milostivirii divine” (nr. 5). ”Comunitatile noastre vor putea sa ramâna vii si dinamice în activitatea noii evanghelizari în masura în care convertirea pastorala, pe care suntem chemati sa o traim (cf Evangelii gaudium, 27), va fi modelata zi de zi de forta înnoitoare a milostivirii. Sa nu limitam actiunea acesteia, sa nu-l întristam pe Duhul care arata mereu noi cai de parcurs pentru a duce tuturor Evanghelia care mântuieste”. În primul rând, noteaza papa Francisc, suntem chemati sa celebram milostivirea în celebrarea liturgica si în viata sacramentala: ”în rugaciunea Bisericii, referinta la milostivire, departe de a fi doar parenetica, este profund performativa, altfel spus, în timp ce o invocam cu credinta, ne este acordata; în timp ce o marturisim vie si reala, cu adevarat ne transforma”.
O semnificatie particulara dobândeste, în acest context, ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, începând cu proclamarea Cuvântului la celebrarea euharistica duminicala. De aici, importanta predicii: ”Recomand mult pregatirea omiliei si grija pentru predicare. Aceasta va fi cu atât mai rodnica, cu cât preotul a experimentat asupra sa bunatatea milostiva a Domnului” (nr. 6). În acelasi timp, lectura Bibliei este o noua oportunitate de a cunoaste ”minunile milostivirii lui Dumnezeu”. ”Ar fi oportun”, subliniaza Sfântul Parinte, ”ca în fiecare comunitate, într-o duminica a anului liturgic, sa se reînnoiasca angajamentul pentru raspândirea, cunoasterea si aprofundarea Sfintei Scripturi: o duminica dedicata în întregime Cuvântului lui Dumnezeu, pentru a întelege bogatia inepuizabila care provine din acel dialog constant al lui Dumnezeu cu poporul sau” (nr. 8). Printre initiativele care sprijina cunoasterea Cuvântului lui Dumnezeu, papa Francisc evidentiaza asa numita ”lectio divina”.
Celebrarea milostivirii are loc în mod cu totul special la sacramentul reconcilierii, ”momentul în care simtim îmbratisarea Tatalui care vine în întâmpinarea noastra ca sa ne restituie harul de a fi di nou fii ai sai”. În acest context, pontiful subliniaza prima dispozitie obligatorie a scrisorii apostolice: slujirea extraordinara încredintata misionarilor milostivirii nu se încheie odata cu închiderea Portii Sfinte. ”Doresc sa ramâna mai departe, pâna la noi dispozitii” afirma pontiful, ”ca semn concret ca harul Jubileului continua sa fie viu si eficace” (nr. 9). Misionarii milostivirii vor fi coordonati în aceasta perioada post-jubiliara de Consiliul pontifical pentru promovarea noii evanghelizari. Pe de alta parte, papa Francisc recomanda tuturor preotilor care îndeplinesc slujirea spovezii sa fie ”primitori, martori ai blândetii paterne, dispusi sa ajute, clari în afirmarea principiilor morale, disponibili sa însoteasca parcursul de pocainta, clarvazatori în discernamânt si generosi în a împarti iertarea lui Dumnezeu (nr. 10). ”Sacramentul reconcilierii”, continua pontiful, ”trebuie sa regaseasca locul sau central în viata crestina”, iar una din ocaziile oportune pentru îndeplinirea acestei aspiratii o reprezinta initiativa intitulata ”24 de ore pentru Domnul”, de celebrat în apropierea celei de-a patra duminici a Postului Mare (nr. 11).
Deosebit de importanta, noua dispozitie obligatorie permanenta cu privire la avort mentionata de papa Francisc la nr. 12 al scrisorii apostolice. ”În virtutea acestei exigente, pentru ca nicio piedica sa nu intervina între cererea de împacare si iertarea lui Dumnezeu, acord de acum înainte tuturor preotilor, în virtutea slujirii lor, facultatea de a da dezlegare celor care au procurat pacatul avortului”. Ceea ce era acordat în mod limitat pe timpul Jubileului ”este acum extins în timp, în ciudat oricarui lucru contrar”. Desigur, noteaza pontiful cu amaraciune, ”avortul este un pacat grav, pentru ca pune capat unei vieti nevinovate”, dar cu toate acestea, ”nu exista niciun pacat pe care milostivirea lui Dumnezeu nu poate sa-l ajunga si sa-l distruga când gaseste o inima caita care cere sa se împace cu Tatal”.
În acelasi numar al scrisorii apostolice Sfântul Parinte îsi îndreapta atentia spre situatia Fraternitatii Sfântul Pius al X-lea si evidentiaza o noua dispozitie tranzitorie referitoare la comunitatile lefevbriene (nr. 12). ”În anul jubiliar”, scrie pontiful, ”am acordat credinciosilor care, din diferite motive, frecventeaza bisericile oficiate de preoti ai Fraternitatii Sf. Pius X sa primeasca în mod valid si licit dezlegarea sacramentala a pacatelor. Pentru binele pastoral al acestor credinciosi si încrezator în buna vointa preotilor lor, pentru ca sa se poata recupera, cu ajutorul lui Dumnezeu, comuniunea deplina în Biserica catolica, dispun, printr-o decizie personala, extinderea acestei facultati dincolo de perioada jubiliara, pâna la noi dispozitii în aceasta privinta, pentru ca nimanui sa nu-i lipseasca semnul sacramental al reconcilierii prin iertarea Bisericii”.
Scrisoarea apostolica ”Misericordia et misera” continua cu una din fetele milostivirii, mângâierea, subliniind ca ”milostivirea se exprima si prin apropiere, afectiune si sprijinul pe care multi frati si surori le pot oferi când ajung zile de tristete si încercare. A sterge lacrimile este o actiune concreta care frânge cercul de solitudine în care deseori suntem închisi” (nr. 13). În aceasta privinta, chiar si tacerea poate fi de mare ajutor: ”Nu este adevarat ca tacerea ar fi un gest de capitulare, dimpotriva, este un moment de forta si de iubire. Chiar si tacerea face parte din limbajul nostru de mângâiere pentru ca se transforma într-un gest concret de împartasire si participare la suferinta fratelui”.
Printre destinatarii privilegiati ai consolarii, Sfântul Parinte mentioneaza familia: ”Acest an jubiliar nu poate sa duca la pierderea din vedere a complexitatii actualei realitati familiale. Experienta milostivirii ne face capabili sa privim la toate dificultatile umane cu atitudinea iubirii lui Dumnezeu, care nu oboseste sa primeasca si însoteasca” (nr. 14). ”Aceasta cere, mai ales din partea preotului, un discernamânt spiritual atent, profund si clarvazator, pentru ca toti, fara nicio exceptie, oricare ar fi situatia în care traieste, sa se poata simti în mod concret primit de Dumnezeu, sa participe activ la viata comunitatii si sa fie integrat în Poporul lui Dumnezeu”. Unul din momentele în care mângâierea devine mai necesara ca oricând este momentul mortii, noteaza mai departe papa Francisc. ”Biserica a trait întotdeauna aceasta trecere dramatica în lumina învierii lui Cristos care a deschis calea pentru certitudinea vietii viitoare” (nr. 15). ”Noi traim experienta înmormântarii ca rugaciune încarcata cu speranta pentru sufletul celui raposat si pentru a da mângâiere celor care sufera desprinderea de persoana iubita”.
Ultima parte a scrisorii apostolice (nr. 16-22) este dedicata raportului dintre milostivire si caritate. ”Poarta Sfânta prin care am trecut în acest an jubiliar”, scrie papa Francisc, ”ne-a pus pe calea caritatii, pe care suntem chemati sa o parcurgem zi de zi cu fidelitate si bucurie”. Cine vrea sa fie aproape de Cristos trebuie sa se faca aproape pentru fratii sai ”pentru ca nimic nu este mai placut Tatalui decât un semn concret de milostivire”. Prin însasi natura sa, milostivirea se face vizibila si tangibila printr-o actiune concreta si dinamica. Asa numitele ”Vineri ale milostivirii”, a recunoscut Sfântul Parinte, au scos la iveala binele care este prezent în lume, un bine care deseori este necunoscut pentru ca se realizeaza zilnic de o maniera discreta si tacuta (nr. 17). Dar timpul în care traim are nevoie de ”fantezia milostivirii” fata de cei care sufera de foame si de sete, sunt în lipsuri materiale si spirituale, constrânsi sa emigreze dintr-o tara în alta ori se afla la închisoare. Si aceasta, fara a uita de formele spirituale si intelectuale de saracie, precum analfabetismul si necunoasterea lui Dumnezeu, care ”pentru multi ramâne astazi un necunoscut”, ceea ce reprezinta ”cea mai mare saracie” si ”cel mai mare obstacol în recunoasterea demnitatii inviolabile a vietii umane” (nr. 18).
Desi în timpul Anului Sfânt s-au realizat numeroase semne concrete de milostivire, ”lumea continua sa genereze noi forme de saracie spirituala si materiala care atenteaza la demnitatea persoanelor. De aceea, Biserica trebuie sa fie mereu vigilenta si gata sa gaseasca noi fapte de milostivire si sa le puna în practica cu generozitate si entuziasm” (nr. 19). Este necesar, prin urmare, ”a depune orice efort pentru a da forme concrete caritatii si, în acelasi timp, a da inteligenta faptelor de milostivire”, ”a da o noua fata faptelor de milostivire”. De exemplu, se mentioneaza în scrisoarea apostolica, a îmbraca pe cel gol înseamna, în zilele noastre, a-i reda demnitate celui care lipsit de strictul necesar pentru viata de fiecare zi. Cu alte cuvinte, milostivirea are si un ”caracter social”. În aceasta privinta, ”suntem chemati sa facem sa creasca o cultura a milostivirii”, bazata pe redescoperirea întâlnirii cu ceilalti. Multiplele forme de suferinta a fratilor arata, pe de alta parte, ca ”faptele de milostivire sunt artizanale: niciuna dintre acestea nu este la fel ca celelalte; mâinile noastre pot sa le modeleze în mii de feluri si, chiar daca unul singur este Dumnezeul care le inspira si una singura, materia din care sunt facute, adica milostivirea însasi, fiecare dobândeste o forma diversa”. Faptele de milostivire ating întreaga viata a unei persoane. Acesta este motivul pentru care ”putem da viata unei adevarate revolutii culturale” pornind de la simplitatea acestor gesturi care ating trupul si sufletul, pentru a iesi din indiferenta si individualismul în care suntem tentati sa ne închidem pentru a conduce un trai linistit si fara probleme. Cu toate acestea, ”cultura milostivirii se formeaza în rugaciune staruitoare, în deschiderea docila la lucrarea Duhului, în familiaritatea cu viata sfintilor si în apropierea concreta fata de cei saraci”.
”Acesta este timpul milostivirii”, afirma papa Francisc la finalul scrisorii sale apostolice (nr. 21-22), este timpul milostivirii ”pentru toti si pentru fiecare, pentru ca nimeni sa nu creada ca este strain de apropierea lui Dumnezeu si de puterea blândetii sale. Este timpul milostivirii pentru cei slabi si lipsiti de aparare, pentru cei saraci dar si pentru cei pacatosi, asupra carora sunt mereu îndreptati ”ochii cei milostivi ai Sfintei Maici a lui Dumnezeu”, cu ajutorul careia întreaga Biserica nu înceteaza sa-si îndrepte privirea spre Isus, ”chipul radiant al milostivirii lui Dumnezeu”.
Sursa: http://ro.radiovaticana.va
