„„Pentru credinta si pentru patrie” este deviza oricarui polonez de când, la 3 mai 1556, regele Jean Cazimir a declarat-o pe Fecioara de la Czestochowa regina a Poloniei, punând sub protectia ei întreg poporul polonez si brava sa armata, Madona Neagra fiind invocata de aici încolo ori de câte ori frontierele acestei tari aveau sa fie amenintate de luteranii suedezi, de rusii ortodocsi sau de tatarii musulmani. Iar cel mai iubit fiu al Poloniei, Papa Ioan Paul al II-lea spunea despre acest loc în timpul primei sale calatorii ca papa, în Polonia, din 1979: „Chemarea unui fiu al Poloniei pe scaunul Sfântului Petru are o legatura evidenta si puternica cu acest loc sfânt, cu acest sanctuar al Sperantei”. [Îngenuncheat] în fata acestei icoane am soptit de multe ori în rugaciune: TOTUS TUUS (Sunt cu totul al tau), cuvinte care au fost si deviza pontificatului celui care avea sa devina „Santo subito” – Sfântul Ioan Paul al II-lea (Karol Wojtyla).
Acesta este locul pe care l-a ales Seminarul Greco-Catolic din Oradea, pentru ca seminaristii sai sa se reculeaga în fata icoanei celei pe care sase milioane de pelerini, anual, o stiu ca „Madona Neagra” de la Jasna Gora (Dealul Luminos), alegând-o ca Hodghitria (Calauzitoare) în parcursul lor formativ spre preotie.
Pelerinajul nostru s-a desfasurat în perioada 21 – 25 mai 2015. Tinând cont de faptul ca drumul nostru trecea oricum prin doua orase (Nyiregyhaza – în Ungaria, si Presov – în Slovacia), s-au facut din timp demersurile necesare ca în drumul nostru sa vizitam cele doua seminarii greco-catolice aflate în cele doua locatii, unul la dus, celalalt la întoarcere. Prima oprire a fost, asadar, la Seminarul din Presov unde, dupa ce am fost salutati de Directorul spiritual al Seminarului, am celebrat, împreuna cu gazdele, Sfânta Liturghie a Înaltarii Domnului. A urmat apoi o agapa frateasca, bucurându-ne de specificul bucatariei gazdelor noastre, dupa care am avut o întâlnire în Aula mare a Seminarului cu colegii nostri slovaci, presarata cu multe întrebari privitoare la programul de formare si durata acestuia, detaliindu-se în timpul discutiilor particularitatile caracteristice fiecarui institut în parte. Dupa schimbul de mici atentii si o pauza care a însumat în cele din urma cinci ore, ne-am continuat drumul spre Czestochowa, destinatia pelerinajului nostru. Am intrat în Polonia pe o vreme mohorâta si cetoasa care nu ne-a permis sa ne bucuram de împrejurimile „capitalei de iarna” a Poloniei – Zakopane, aflata la poalele muntilor Tatra. Ceea ce nu am ratat însa a fost arhitectura munteneasca, asa numitul stil góral (Mountaineer), mândria oricarui polonez.
În jurul orei 22.30, dupa o cina frugala servita într-o parcare pe autostrada A4, Krakovia – Katovice, am ajuns, obositi dar fericiti, la Casa Pelerinului din Czestochowa, amplasata în imediata apropiere a sanctuarului. Dimineata, dupa o vizita facuta în capela Madonei Negre, am celebrat Sfânta Liturghie într-una din capelele Bazilicii din incinta sanctuarului, închinata Sfântului Pavel Eremitul, patronul Congregatiei pauliniene care a fost adusa special din Ungaria, în anul 1386, de catre printul Ladislau Opolczyk pentru a avea grija de icoana facatoare de minuni. Acesta, ajungând proprietarul icoanei, intentiona de fapt sa o transfere de la castelul sau din Belz (asezare aflata azi pe teritoriul Ucrainei), la Opole, localitatea sa natala, pentru a o feri astfel de pericolul pe care-l reprezentau incursiunile hoardelor migratoare. Cum însa, dupa o noapte petrecuta la Czestochowa, caii înhamati la caruta care transporta icoana au refuzat sa se urneasca din loc a doua zi, printul a interpretat acest refuz ca un semn miraculos: ca icoana trebuia sa ramâna în Czestochowa.
Primele relatari cu privire la miracolele atribuite acestei icoane dateaza din anul 1402. De atunci, credinciosii au numit-o în diferite feluri: „Tamaduitoarea bolnavilor”, „Maica milei” sau „Regina Poloniei”. Locul devenind din ce în ce mai cunoscut, crestea si afluenta de pelerini veniti pentru a o venera si pentru a-i adresa diferite cereri Maicii lui Dumnezeu. Motiv pentru care, în 1430, husitii (cei care denuntau devotiunile la Sfânta Fecioara si orice venerare a icoanelor) au atacat sanctuarul. În timpul luptelor, unul dintre husiti a lovit icoana cu sabia, lasând trei zgârieturi pe obrazul drept al Mariei, care se vad si azi. Se spune ca dupa ce a lovit a treia oara cu sabia, husitul a cazut si a murit pe loc. Incidentul a avut ca efect o si mai mare devotiune fata de Madona Neagra. La 26 august 1982, cu prilejul sarbatorii Fecioarei de la Czestochowa, s-au celebrat 600 de ani de la sosirea icoanei în Polonia. Cu acest prilej, Papa Ioan Paul al II-lea declara: „Dupa cum inima Maicii Sfinte l-a câstigat pe Maximilian Kolbe – Cavalerul Imaculatei –, la fel sa ne câstige si pe noi! […] Fie ca ea sa ne câstige chiar si în mijlocul întristarilor si înfrângerilor noastre; sa ne întareasca pentru a nu ne opri niciodata din lupta pentru adevar si dreptate si pentru demnitatea vietilor noastre”.
Însufletiti de aceste gânduri, în cursul dupa amiezii, seminaristii oradeni au parasit Sanctuarul Maicii Domnului de la Jasna Góra, pornind spre Auschwitz-Birkenau, a doua destinatie a pelerinajului lor, unde punctul culminant l-a reprezentat Blocul 11, supranumit „Blocul mortii”, cu celula ce poarta nr. 18, una dintre acele celule în care erau închisi condamnatii la moarte prin înfometare. Aici a fost încarcerat si calugarul polonez Maximilian Kolbe, care, dorind sa salveze viata unui alt prizonier, tata de familie, s-a oferit sa moara în locul acestuia. Istoria acestui loc nu cred ca mai are nevoie de vreo prezentare. De la intrare, unde cele aproximativ un milion sase sute de mii de victime erau primite cu acel cinic „Arbeit macht frei” (Munca te face liber), si pâna la crematoriul în care intri cuprins de fiorii reci ai mortii prezente înca parca în aer, trecând prin Salile 1, 2, 3, prin Sala 4, în care se mai poate vedea mormanul de cutii goale de Zyklon B – gazul care facea, în 15-20 de minute, 2000 de victime –, ca sa nu mai vorbim de toate acele experiente criminale de sterilizare care se faceau pe femeile evreice sau, în cadrul asa ziselor analize genetice si antropologice, în care cobaii erau copiii gemeni sau invalizi, nu poti – zic – sa nu te întrebi „unde era atunci omul” din prof. dr. Carl Clauberg, care cauta, prin aceste experimente o noua metoda de exterminare biologica. Nu poti sa nu te întrebi, pasii purtându-te pe lânga „Zidul executiilor”, pe lânga „Spânzuratoarea comuna” sau prin Camera de gazare, ce-au învatat si retinut generatiile care au urmat – noi, cei de azi –, din Masacrul asupra poporului armean, din Holocaustul poporului evreu, din Genocidul pus la cale de Stalin împotriva propriului sau popor, si nu în ultimul rând, din soarta tragica a victimelor stiute si mai putin stiute ale comunismului, ale tuturor regimurilor totalitare din lume, având în vedere ca, în timp ce ne plimbam pe acele alei împrejmuite cu sârma ghimpata de la Auschwitz-Birkenau, la 2000-3000 de kilometri distanta, exact în acele clipe, poate, erau executati sute de crestini si necrestini laolalta, în Irak, Pakistan, Siria sau cine mai stie unde, ori se faceau mii de avorturi în toata lumea. Si, gândindu-ma la toate victimele Istoriei Omenirii, mi-au venit în minte câteva versuri din poezia lui Radu Demetrescu Gyr, As-noapte Isus: „As-noapte Isus mi-a intrat în celula. O, ce trist, ce înalt era Christ! Luna-a intrat dupa el în celula / Si-l facea mai înalt si mai trist. […] Când m-am trezit din grozava genune, Miroseau paiele a trandafiri. Eram în celula si era luna, Numai Isus nu era nicaieri… – Unde esti, Doamne? – am urlat la zabrele. Din luna venea fum de catui. M-am pipait si, pe mâinile mele / Am gasit urmele cuielor lui…”. As încheia acest periplu în istoria tragica a secolului al XX-lea, în timp ce pasii ma poarta prin cel de-al doilea Lagar de concentrare de la Birkenau, cu cuvintele Parintelui Teilhard de Chardin, cuvinte cu care acesta îsi încheia la Roma, în 28 octombrie 1948, cartea sa, Fenomenul uman: „Nimic nu seamana atât de mult cu drumul Crucii ca epopeea umana”.
Între timp se facuse seara la Auschwitz… Cerul era acoperit parca cu nori de cenusa. Sa fi fost cenusa celor peste un milion de victime care zace în lacurile din apropiere…? Îngândurati, apasati de toate acele istorii de vieti curmate toate înainte de vreme, am pornit spre Wieliczka – de unde, a doua zi aveam sa ne continuam, odihniti, periplul nostru spiritual si cultural.
Sâmbata, 23 mai 2015: Cracovia, vizita facuta Eminentei sale, Cardinal Stanislaw Dziwisz. La ora 9:05 suntem prezenti la Resedinta de pe strada Franciszkanska nr. 3. Cu un minut înainte de ora fixata, urcam scarile Palatului. Ne deschide un Batrânel adus putin de spate, dar cu un pas vioi, cu o privire bonoma si o sclipire aparte în ochi. Atunci când ne-a facut semn sa intram, am avut senzatia ca aproape nimeni nu l-a recunoscut, de parca altcineva trebuia sa ne primeasca, pe altcineva trebuia sa vedem prin ochii acestia atât de stralucitori. Mi-am adus aminte atunci de imaginea pe care o foloseste Michel Quoist, într-una din cartile sale, vorbind de multimea adunata la Lourdes, în timpul aparitiei Sfintei Fecioare, care nu vede nimic din ceea ce vede Bernadeta Soubirous, dar, spune Quoist, cei prezenti o „vedeau” pe Fecioara Imaculata prin ochii tinerei Bernadeta. Era suficient sa te uiti la ea… Da, la fel si aici: omul din umbra, actualul Mitropolit al Cracoviei, vrea parca sa ne spuna în hol ca „dincolo”, în sala de audiente, ne asteapta de fapt altcineva: cel pe care el l-a slujit, din 1966 pâna în 1978, ca secretar si capelan, iar între 1978-2005, ca secretar personal – nimeni altul decât Ioan Paul al II-lea. Cardinalul începe sa ne vorbeasca si uita parca de cele 20 de minute care ne-au fost alocate. Ne vorbeste despre doua lucruri esentiale de care un viitor preot trebuie sa tina cont: viata spirituala, îndeosebi rugaciunea, care trebuie sa ocupe primul loc în existenta preotului, si respectare demnitatii umane. Oare nu sunt acestia cei doi vectori dupa care s-a condus o viata întreaga mentorul sau, Succesorul lui Petru, cel care avea sa duca Biserica în Mileniul al III-lea, îndemnându-ne pe fiecare: „Nu va temeti sa treceti pragul sperantei”? La sfârsitul audientei, Parintele Cardinal – gazda noastra – ofera fiecaruia dintre noi câte o iconita cu Sfântul pe care l-a slujit mai bine de 40 de ani: Ioan Paul al II-lea. Ne conduce apoi spre iesire, luându-si ramas bun de la fiecare în parte. Este ora 9:45. La ora 10 participa la o consacrare de preoti.
Noi ne-am continuat ziua cu vizita la castelul Wawel. Krakovia este al doilea oras ca marime si unul din cele mai vechi din Polonia; a fost capitala Poloniei între 1038 si 1569, când Sigismund al III-lea Vasa a mutat curtea regala la Warsovia. Orasul vechi medieval, cu Piata Centrala (Stary Rynek) gazduieste sase mii de monumente istorice si peste doua milioane de opere de arta. Castelul Wawel, constructie în stil gotic, ridicat la ordinul lui Cazimir al III-lea cel Mare (1333-1370), se înalta pe Colina cu acelasi nume, deasupra Vistulei. Castelul a fost restaurat cu multa atentie si transformat ulterior în muzeu. În cele aproape trei ore pe care le-am petrecut aici am avut bucuria sa admiram apartamentele regale, salile oficiale, colectia de tapiserie flamanda, portrete ale monarhilor si Tezaurul Coroanei care cuprinde sabia de încoronare a regilor polonezi, o colectie de arme si steagurile de lupta ale Cavalerilor Teutoni. Am pasit apoi în „Camera Capetelor”, camera în care se pot vedea nenumarate capete care te privesc de sus. Pe pereti sunt expuse o multime de covoare de dimensiuni impresionante, carpete reprezentând scene biblice sau istorice, ori fresce ale artistilor polonezi. Parasind salile muzeului, pasii te poarta în curtea cu arcade – cea mai frumoasa parte din exteriorul Castelului Wawel, un perfect exemplu de eleganta renascentista, fast si rafinament.
Urmeaza biserica Wawel, cunoscuta sub numele de Catedrala Sfintilor Stanislaw si Waclaw, locul de veci al regilor si eroilor polonezi. Are o istorie de 1000 de ani. Aici erau înscaunati monarhii Poloniei. Tot aici, la 2 martie 1946, Papa Ioan Paul al II-lea a tinut prima sa Liturghie ca preot. De curând, tot aici a fost înmormântat Presedintele Poloniei si sotia sa, Lech si Maria Kaczynski, disparuti în urma tragicului accident aviatic de la Smolensk. În încheiere, ne reculegem la mormântul Sfântului Stanislaw – Patronul Poloniei.
Un alt punct de atractie, iar pentru noi si ultimul din itinerariul cracovian, îl reprezinta Dragonul de Bronz care pazeste intrarea în bârlog, loc ideal pentru a mai face o fotografie pe malul Vistulei, înainte de a ne întoarce la hotel. În program era prevazuta vizitarea Cartierului evreiesc, însa ploaia marunta si vremea morocanoasa ne-au dat peste cap planurile acelei dupa-amiezi promitatoare. Seara, Sfânta Liturghie la Biserica Franciscana din Wieliczka, într-o capela – copie fidela a celei di Asisi – cu o acustica impecabila.
Ziua urmatoare cuprinde, în cursul diminetii, deplasarea la Wadowice, unde vizitam casa în care s-a nascut si a crescut Sfântul Papa Ioan Paul al II-lea. Daca expozitia din casa memoriala se întindea pâna acum trei ani pe o suprafata de 200 mp, astazi ea a fost redimensionata, însumând 1000 mp, pe patru niveluri: subsol, parter, etaj, si mansarda. Sotii Karol si Emilia Wojtyla, împreuna cu fiul lor Edmund, au închiriat în 1919, la etajul imobilului de pe strada Koscielna 7, doua camere si o bucatarie, locuind aici pâna în 1938. În dormitorul acestui apartament a venit pe lume, în ziua de 18 mai 1920, Karol Wojtila. Tot aici a murit, pe 13 aprilie 1929, Emilia Wojtila, mama viitorului papa, iar în 1932 va muri fratele sau mai mare, Edmund. Karol Wojtila avea sa locuiasca aici pâna la obtinerea diplomei de maturitate, în cadrul Gimnaziului de Stat „Marcin Wadowity” din localitate. Muzeul a fost înfiintat pe 18 mai 1984, cu prilejul celei de-a 64 aniversari a nasterii Papei Ioan Paul al II-lea, prin eforturile si grija parohului de atunci, Edward Zacher, a mitropolitului Krakoviei, Cardinal Francisc Macharski, si a Primariei din localitate. Pe 11 aprilie 2014 a fost deschisa o moderna expozitie prilejuita de ridicarea la cinstea altarelor a lui Ioan Paul al II-lea, care ne poarta, pe cele patru niveluri, prin toata povestea vietii sale. Efecte speciale si tehnici multimedia de ultima generatie ne conduc pasii prin „mica patrie” si comunitatea de evrei din Wadowice, apoi urcam în apartamentul modest al familiei situat la etaj, de la geamul caruia, papa rememoreaza, cu prilejul primei sale vizite în Polonia, reflectiile pe care i le-a prilejuit ceasul solar de pe peretele bisericii, cu inscriptia sa: „Czas ucieka, wiecznosc czeka” (Timpul se scurge, eternitatea asteapta). Ne continuam periplul prin epoca cracoviana, urmata de cei aproape douazeci si patru de ani pe scaunul petrin, ca Suveran al Statului Vatican, cu atentatul din Piata San Pietro, cu toata suferinta care a urmat si care i-a marcat existenta, întâlnirile sale cu tinerii din lumea întreaga, vizitele în cele 129 de tari, cei 1,6 milioane de km strabatuti în toti anii pontificatului sau, distanta care corespunde cu 40 de ocoluri facute Pamântului pe la ecuator sau de 4 ori distanta de la Pamânt la Luna. Aceasta este istoria Papei al carui proces de beatificare a fost unul din cele mai scurte din Istoria Bisericii: începea la o luna dupa înmormântarea sa si se încheia la sase ani dupa moartea sa, iar procesul de canonizare avea sa se termine trei ani mai târziu, adica la noua ani dupa ce trecuse la Domnul. Plecam luându-ne angajamentul sa trimitem o mâna de pamânt, daca se poate chiar din Piata Izvor, unde românii de diferite confesiuni au aclamat într-un glas la aparitia Papei: „UNITATE, UNITATE, UNITATE…”, pentru a fi marturie a trecerii Sfântului din Wadowice pe pamânt românesc. Din Casa muzeu trecem pentru o scurta vizita în biserica parohiala, urmata, desigur – nici nu se putea altfel –, de o mica oprire în cofetaria de alaturi pentru a savura prajitura predilecta a Papei. Ne luam ramas bun de la orasul natal al lui Karol Wojtyla pentru a ne îndrepta spre un alt loc foarte drag lui si unde se retragea în perioada cât a fost arhiepiscop de Cracovia, pentru zile de reculegere si exercitii spirituale: Kalwaria Zebrzydowska, Sanctuar închinat Maicii Domnului, care adaposteste Icoana sa facatoare de minuni începând cu anul 1641. Vizitam apartamentul din apropierea capelei în care se retragea Karol Wojtyla pentru a medita: avem posibilitatea sa admiram si câteva din obiectele sale personale. Trecem apoi într-o capela laterala a Bazilicii pentru a celebra Sfânta Liturghie. Abia reusim sa ne strecuram prin multimea care umple culoarele laterale ale Bazilicii, biserica fiind ticsita de credinciosii prezenti la Liturghia duminicala. Dupa Ospatul euharistic urmeaza imediat prânzul care ne remonteaza pentru a ne putea continua drumul. Aici lua sfârsit pelerinajul nostru propriu-zis. Dupa amiaza era programata coborârea în Mina de la Wieliczka. Ea avea sa aiba însa un cu totul alt caracter.
Mina Wieliczka este cea mai veche exploatare de acest fel din Europa. De la jumatatea secolului al XIII-lea si pâna azi, de la adâncimea de 64 m si pâna la 327 m, s-au extras 7,5 milioane m3 de roca, creându-se astfel 2400 de camere si 245 de km de galerii. Azi mai sunt în conservare doar 218 încaperi si 190 de km de galerii. Din acestea, traseul turistic strabate doar 3 km, ajungându-se pâna la al treilea nivel din cele unsprezece, la adâncimea de 135 m. Monumentale sunt capela închinata Sfintei Kinga – patroana minerilor, unde din când în când se oficiaza slujbe, au loc manifestari religioase si se organizeaza diferite concerte. Pentru petreceri, spectacole de teatru, dineuri sau nunti a fost amenajata moderna sala „Warszawa”, a carei închiriere costa în jur de 4000 de euro. De mentionat sunt si cele doua lacuri artificiale amenajate de-a lungul traseului turistic si multe alte puncte de atractie ingenios inserate. Personalul care se ocupa de întretinere si de milioanele de turisti care viziteaza Wieliczka provine în cea mai mare parte din rândul minerilor disponibilizati sau membri ai familiilor lor, cei dintâi fiind recalificati prin programul de reconversie profesionala. Ajunsi la adâncimea de 135 m, asteptam sa luam liftul cu care vom reveni la „suprafata” pentru a ne continua viata cotidiana, cea în care Domnul ne investeste cu atâta încredere. Fie ca sa-l dezamagim cât mai putin, încercând sa ne ridicam la nivelul asteptarilor sale!
A doua zi, luni, 25 mai, salutam personalul Hotelului „Lenart” din Wieliczka, multumindu-le pentru ospitalitatea si caldura cu care ne-au primit, dupa care, cu o rugaciune de multumire, ne îndreptam spre Ungaria, la Nyiregyhaza, unde avem stabilita întâlnirea cu seminaristii greco-catolici din cele trei eparhii maghiare. Ne întâmpina, dupa sfânta Liturghie, celebrata în capela Seminarului, proaspatul Mitropolit greco-catolic al Ungariei, arhiepiscopul Fülöp Kocsis, care ne adreseaza câteva cuvinte de bun venit, din care se desprinde ideea ca ne aflam în locul cel mai drag inimii sale – capela Seminarului –, care, la rândul sau, reprezinta inima Mitropoliei sale. Urmeaza prânzul oferit de gazdele noastre si câteva schimburi de idei împartasite cu colegii nostri de limba maghiara despre programul Seminarului si cel formativ. Pe o ploaie mocaneasca, pornim spre Oradea…