„În ultima zi a Festivalului Toamna Oradeana, pe 13 octombrie, iubitorii de opera vor avea prilejul sa urmareasca pe scena Teatrului Regina Maria una dintre operele etalon ale teatrului liric universal, Tosca de Giacomo Puccini. Vissi d’arte, vissi d’amore, sau Traind pentru arta, traind pentru iubire este mesajul emblematic pe care Asociatia Culturala Opera per Sempre doreste sa-l transmita publicului din orasul Oradea, primul oras de pe teritoriul actualei Românii unde a existat o companie de opera, desfiintata însa în anul 1924.
Asociatia Culturala Opera per Sempre are ca principal deziderat renasterea operetistica a orasului Oradea si crearea unui nucleu de teatru muzical, prin care sa se poata reprezenta în productii locale spectacole de opera, opereta, music-hall. Dupa ce, anul trecut, în cadrul Toamnei Oradene, asociatia a prezentat gala de opera Opera per Sempre, în acest an asociatia propune publicului oradean spectacolul de opera Tosca de Giacomo Puccini, spectacol de opera integral, produs la Oradea, cu participarea unor interpreti de renume mondial.
Organizatorii evenimentului sunt Primaria Municipiului Oradea, Consiliul Judetean Bihor si Asociatia Culturala Opera per Sempre iar principalul partener al evenimentului este Episcopia Greco-Catolica de Oradea, care si-a adus o mare contributie pentru buna desfasurare a acestei premiere.
Distributia spectacolului este alcatuita din nume importante ale scenelor internationale de opera. În rolul titular al Floriei Tosca va aparea soprana Florina Hinsu, demna urmasa a marii arte a bel-cantoului Virginiei Zeani, cea care, alaturi de Maria Callas si Renata Tebaldi, a scris istoria operei secolului XX. Rolul Floriei Tosca a fost pregatit împreuna cu augusta Doamna Virginia Zeani în Statele Unite ale Americii, de unde soprana Florina Hinsu s-a întors recent. Soprana Florina Hinsu, artista oradeana de mare prestigiu international, este invitata pe marile scene ale lumii, a fost partenera pe scena Operei din Viena a unor nume importante precum Placido Domingo, Agnes Baltsa, Edita Gruberova etc., a cântat sub bagheta dirijorala a unor prestigiosi dirijori precum Seiji Ozawa, Lorin Maazel etc. Baritonul italian Alfio Grasso îl va întruchipa pe Baronul Scarpia, celebrul bariton italian fiind unul dintre cei mai importanti solisti de opera din ultimele doua decenii, cu un circuit impresionant pe marile scene ale lumii. Bariton în cea mai pura traditie italiana, Alfio Grasso este un nume de prima importanta în lumea mondiala a operei, un nume care acum va înnobila si scena oradeana. Tenorul spaniol de origine mexicana Moses Molin va da viata lui Mario Cavaradossi. Tenor de factura bel-cantista italiana, Moses Molin este discipolul baritonului Alfio Grasso, alaturi de care cânta frecvent. Este o aparitie constanta în teatre importante de opera din Spania, la Madrid, Barcelona, Alicante etc., dar si pe scene din Italia, Germania, Franta si altele.
Distributia va fi completata de solistii Ioan Vrasmas (Cluj-Napoca), Florin Ganea (Oradea), Valentin Vasopol (Galati), Vlad David (Oradea), Norbert Aronescu (Oradea) si Tomomi Asanuma (Japonia). Dirijorul spectacolului va fi maestrul Cristian Sandu, supranumit de presa italiana “Il Mago”, unul dintre cei mai valorosi dirijori din generatia tânara, cu o sustinuta activitate în teatre importante din Europa, America si Asia. În România este chemat constant la Opera Nationala Româna Bucuresti, la Opera Nationala Româna Cluj-Napoca, în toate celelalte centre muzicale mari, unde se bucura de succese frumoase.
Momentele muzicale corale vor fi interpretate de Corul Filarmonicii, iar în rolul corului de copii se afla Corul Fiat Lux. Orchestra Filarmonicii din Oradea va sustine suportul muzical.
Regia si adaptarea scenografica a spectacolului vor purta semnatura lui Horia Ballint, unul dintre artistii oradeni cu cea mai prestigioasa cariera internationala din ultimii ani, cu realizari regizorale în teatre din Italia, Germania etc., dar si pe scene ale teatrelor importante din România, fiind un rasfatat al unor teatre precum Teatrul National de Opera si Balet Oleg Danovski Constanta, unde directorul general al institutiei, doamna Daniela Vladescu îl invita constant pentru realizarea de spectacole de opera si opereta. Regizorul Horia Ballint si dirijorul Cristian Sandu realizeaza o echipa sudata regizor-dirijor, care este la al cincilea titlu de opera realizat împreuna.
Premiera spectacolului Tosca va avea loc duminica, 13 octombrie, cu începere de la ora 19, în sala Teatrului Regina Maria Oradea.