„Sâmbata, 12 noiembrie, Asociatia Culturala Româna din Leta Mare (Létavértes), Ungaria, a organizat memorialul cultural “Ziua Vulcan-Iriny”.
Ziua a debutat cu o întrunire la Primaria locala. Au fost prezenti printre invitati: ambasadorul României în Ungaria, domnul Alexandru Victor Micula, împreuna cu domnii consuli români Constantin Iuliu Aron si Catalin Casaru, reprezentanti ai Autoguvernarii Române, ai oficialitatilor locale, ai institutiilor de cultura din Bihor (Aurel Chiriac, directorul Muzeului Tarii Crisurilor, Lucian Silaghi, directorul Directiei Judetene pentru Cultura si Patrimoniu National Bihor, Blaga Mihoc, directorul Muzeului “Iosif Vulcan”, Ioan Moldovan, directorul revistei de cultura “Familia”), ai Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolica Oradea, ai Episcopiei Ortodoxe Române din Gyula, ai Primariei localitatii Holod, respectiv reprezentanti ai Catedrei de Limba Româna de la Facultatea din Szeged. Deschiderea oficiala a fost urmata de o prezentare a localitatii facuta de primarul urbei. Cu ocazia aniversarii a 20 de ani de la înfiintare, presedintele asociatiei, domnul Crisan a oferit titlul de „membru de onoare” pentru trei colaboratori si prieteni marcanti, printre care a fost si domnul dr. Aurel Chiriac.
Urmatorul punct al festivitatii a fost celebrarea comuna de catre protopopul de Leta Mare, pr. Szimicsku Ferenc, si reprezentantul Episcopiei de Oradea, pr. Zima Zorel, paroh de Valea lui Mihai, în limba maghiara si româna, a Panehidei, spre odihna sufletelor servilor: Iosif Vulcan (om de cultura, român greco-catolic, fondator al revistei „Familia”, cel care a „descoperit” talentul poetic al tânarului Mihai Eminescu), Irinyi Ioan (Janos – savant, inventatorul chibritului) si pr. Iustin Popfiu (protopop greco-catolic de Leta Mare). Momentul liturgic a fost urmat de depunerea de coroane la trei locatii: la mormântul preotului Iustin Popfiu, cel al mamei lui Iosif Vulcan – Victoria nasc. Iriny, respectiv la placa comemorativa a domicilierii lui Vulcan în localitate.
Ziua s-a încheiat cu o cina si o marturie impresionanta si plina de autorepros al actualului presedinte al asociatiei, domnul Crisan (Krizsan) – necunoasterea limbii materne române si rezumarea constiintei românesti la „nasterea din parinti români”, respectiv la organizarea unor astfel de comemorari ale marilor personalitati culturale române, precum Iosif Vulcan, care a trait o perioada în aceasta localitate.
Aceasta asociatie a fost fondata la 3 decembrie 1991, din dorinta pastrarii identitatii nationale românesti, conservarii patrimoniului cultural si a organizarii unor evenimente culturale române. Actualmente, cetatenii maghiari de nationalitate româna ai urbei sunt integral asimilati de majoritatea maghiara. Datele istorice confirma existenta Bisericii Române Unite în localitate înca din anul 1750, respectiv a unei scoli românesti din 1754. Razboaiele mondiale cu implicatiile reconfigurarii teritoriale, trecerea Parohiei Române Unite, Greco-Catolice din Leta Mare sub jurisdictia Episcopiei de Hajdúdorog, acum cu sediul la Nyíregyháza si introducerea limbii maghiare în liturgie au slabit si acest ultim pilon al românitatii.

Sursa: http://www.grecocatolicvlm.cif2.net/ziua__“vulcanirinyi”__la__letamare-pagblog-article_id2550.html