„În prezenta P.S. Virgil Bercea, a zeci de seminaristi si preoti, dar si simpli iubitori de carte, joi, 9 decembrie 2010, în Aula Magna a Facultatii de Teologie Greco-Catolica din Oradea, a avut loc lansarea cartilor: „Peregrinul si Umbra”, scrisa de prof. univ. Blaga Mihoc, si „Iosif Papp-Szilágyi (1813-1873), un ierarh iluminist”, scrisa de pr. dr. Adrian-Vasile Podar.
Prezentarea primei carti, „Peregrinul si Umbra”, a fost realizata de scriitorul si jurnalistul Florin Ardelean. Profesor universitar si cercetator stiintific în cadrul Muzeului Tarii Crisurilor, Blaga Mihoc este autorul a 14 carti de istorie, publicate mai ales în ultimii 20 de ani. Ultima sa aparitie editoriala este cu volumul de memorii „Peregrinul si Umbra”. În acest volum, autorul face o incursiune emotionanta si cât se poate de lucida în propria sa biografie, evocând momente si personaje din Beiusul natal, dar si din Clujul academic, în care a urmat facultatea de istorie, din Baia Mare, unde a lucrat ca muzeograf, iar apoi din Oradea. Cartea este valoroasa prin faptul ca este o fresca subiectiva a ultimilor 60 de ani, fiind scrisa de un om cu o memorie extraordinara, un fin observator al oamenilor si faptelor cu care a intrat în contact.
A doua carte, „Iosif Papp-Szilágyi (1813-1873), un ierarh iluminist”, a fost prezentata de domnul Blaga Mihoc. Volumul este o invitatie la cercetari ulterioare despre viata acestui episcop, dar si despre Biserica Româna Unita cu Roma, Greco-Catolica. Prin aportul sau semnificativ în viata Bisericii Greco-Catolice si prin contributia sa în domeniul dreptului canonic, episcopul Iosif Papp-Szilágyi si-a rezervat un loc de seama între personalitatile ecleziastice rasaritene si universale.
Evenimentul a fost organizat de Episcopia Greco-Catolica de Oradea.