În perioada 6–9 aprilie 2026, Săptămâna Mare pentru credincioşii greco-catolici şi Săptămâna Luminată pentru credincioşii romano-catolici, la Baia Mare, a avut loc Olimpiada Națională de Religie, cultul Greco-Catolic și Romano-Catolic de limba româna.

Evenimentul a reunit cei mai buni elevi din întreaga țară, dornici să își demonstreze cunoștințele și atașamentul față de valorile religioase, în mod special, în acest timp care are la centru Învierea Mântuitorului nostru. Participarea la acest nivel a presupus un efort susținut, studiu constant și dedicare.

Etapa națională a fost precedată de etapa județeană, la care au participat cei mai buni elevi care s-au calificat după etapa locală a olimpiadei de religie, cultul greco-catolic. Din cadrul Episcopiei Greco-Catolice de Oradea elevii calificați la etapa națională au fost din județele: Bihor, Satu Mare și Sălaj.

Elevii noștri prezenți la Olimpiada Națională de Religie au așezat, și de această dată, Disciplina Religie, în „buchetul disciplinelor de învățământ preuniversitar” din planul de învățământ oferind, atât școlii cât și bisericii, bucuria, încrederea și curajul de a persevera în misiunea de educare, călăuzire și formare de caractere pentru viitorul, dar mai ales pentru prezentul pe care îl trăim.

Din județul Bihor, au participat 12 elevi, 11 elevi de la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” Oradea și 1 elev, de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Oradea: Crăciun Miruna, clasa a VII-a și Groza Ana-Maria, clasa a VIII-a au obținut Mențiune, Costaș Alexandru George, clasa a IX-a, Premiul II; Papiș Antonia, clasa a X-a, Broizan Răzvan Iustinian, clasa a XI-a și Jurca Alexandra, clasa a XII-a au obținut Mențiune. Cu rezultate bune și foarte bune, în rândul celor 164 de olipici prezenți din toată țara, s-au remarcat elevii: Nica Joshua Rareș Luca, clasa a V-a, Costea Filip, clasa a VI-a, Federeac Sofia Ecaterina, clasa a IX-a, Tișe Alexandru, clasa a X-a, Ripaș Sonia Elena, clasa a XII-a și Sas Luca Emanuel, clasa a XI-a. Olimpicii au fost pregătiți și îndrumați cu profesionalism de: pr. Ovidiu Duma, pr. Alin Arendaș, Elena Daniela Demian, sr. Ana – Alina Bot și Adrian-George Demian – preoți și cadre didactice cu multă dăruire de sine, spirit apostolic și tact pedagogic.

Din județul Satu Mare au participat 4 elevi, obținând rezultate bune: Cociorva Rafaela, clasa a VII-a și Bunda Sebastian, clasa a VII-a, elevi ai Liceului Teoretic Carei, Hendea Carina, clasa a XI-a, și Dragoș George, clasa a XII-a, elevi ai Colegiului Național „Ioan Slavici” Satu Mare. Olimpicii au fost pregătiți și îndrumați cu dedicare și profesionalism de prof. Istvan Deak în Carei și prof. Adrian Roman în Satu Mare.

Din județul Sălaj au participat 5 elevi, obținând rezultate bune și foarte bune: Buboiu Octavian Andrei, clasa a XII-a, Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei, Premiul II, Sur Miriam Adela, clasa a V-a Școala Gimnazială „Gheroghe Lazăr” Zalău, Costaș Maria Sofia, clasa a IX-a, Colegiu Național „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei, Bertean Sara clasa a X-a, Coelgiul Național „Silvania” Zalău, Găvră Lidia Cristina, clasa a XI-a, Colegiul Tehnic „Alexandru Papiu Ilarian” Zalău. De pregătirea și îndrumarea olipicilor noștri s-au ocupat pr. Marius Matei din Zalău și pr. Florin Mărincean din Șimleu Silvaniei, preoți cu un deosebit tact pedagogic și spirit apostolic.

Festivitatea de premiere a avut loc la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, într-o atmosferă caldă, prietenoasă și atent organizată.

Dincolo de competiția propriu-zisă, olimpiada a oferit participanților oportunitatea de a lega prietenii și de a împărtăși experiențe cu elevi din diferite colțuri ale țării. Atmosfera a fost una de prietenie, respect, împărtășire și deschidere, schimb de experiențe și bune practici contribuind astfel, la dezvoltarea personală și spirituală a fiecărui elev. Programul pregătit de organizatori a fost unul complex, Sfintele Liturgii celebrate în Biserica „Sfânta Maria”, Liturghia Darurilor Înaintesfințite și slujba Vecerniei unită cu Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare și Oficiul spălării picioarelor, au fost momente forte în cadrul programului, program menit să stimuleze participarea și implicarea activă pe întreaga durată a desfășurării olimpiadei, cunoașterea elementelor reprezentative din punct de vedere spiritual, cultural, etnografic.

Vizitarea Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, de la Sighetu Marmației a fost o experiență profundă, care le-a pus în față suferința elitelor României – episcopi, academicieni, oameni politici – închiși pe nedrept pentru idealul lor de liberate. Cimitirul Săracilor a fost un alt loc de reculegere și reflexie personală, aici victimele au fost îngropate în tăcere, fără nume, dar nu fără memorie.

Vizitarea Bisericii de Lemn din Surdești, județul Maramureș, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, monument UNESCO, unica din Europa construită integral din lemn în 1721 de comunitatea locală. Este una dintre cele mai înalte biserici de lemn, având un turn impresionant de circa 54-72 de metri, picturi interioare valoroase și un plan arhitectural tradițional specific zonei Chioarului este și azi o mărturie vie a credinței și a măiestriei meșterilor populari din Maramureș.

Mulţumim organizatorilor, în mod special Episcopiei Greco-Catolice de Maramureş şi Liceului „Episcop Doctor Alexandru Rusu” din Baia Mare, gazdele noastre, pentru momentele oferite.

Felicitări dragilor noștri elevi, felicitări profesorilor care i-au pregătit și îndrumat, părinților care i-au susținut, recunoștință Preasfinției Sale Virgil Bercea, episcopul eparhiei noastre pentru sprijinul constant oferit fiecărui protopopiat și instituțiilor de învățământ, care se află sub egida Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, apreciere față de conducerea școlilor din care provin elevii, care depun toate eforturile pentru a le oferi condițiile cele mai bune ca să poată deveni din ce în ce mai buni!

Fie ca bunul Dumnezeu să călăuzească pașii elevilor noștri, spre împlinirea și devenirea lor, după Planul dumnezeiesc pentru care au fost creați!

sr. Claudia Butaș