„El este viu, a înviat și merge alături de noi în timp ce parcurgem drumul suferinței și al amărăciunii, deschizându-ne ochii pentru a putea recunoaște lucrarea Sa și dăruindu-ne harul de a o lua de la capăt și de a reconstrui viitorul”, a spus Papa Leon la Sfânta Liturghie celebrată duminică, 19 aprilie a.c., în capitala Angolei, Luanda. Pe esplanada din Kilamba au fost prezenți mii de credincioși care au însoțit celebrarea cu cântece africane specifice: „Prin acest cântec plin de bucurie nu dorim să ștergem sau să înăbușim strigătul celor care suferă, ci mai degrabă să-l îmbrățișăm și să-l unim cu glasul nostru, într-o armonie nouă, pentru ca și în durere să rămână vie lumina credinței și, odată cu ea, speranța într-o lume mai bună” – a subliniat Sanctitatea Sa după celebrare.
Comentând fragmentul evanghelic despre discipolii din Emaus, Pontiful s-a rugat pentru această țară, rănită de un lung război civil, și pentru lumea întreagă, pentru o Biserică care însoțește și adună „strigătul fiilor săi”. Totodată, Sanctitatea Sa a recomandat să nu fie amestecate cu credința „elemente magice și superstițioase care nu ajută în parcursul spiritual”.
După Sfânta Liturghie, Pontiful a condus rugăciunea Regina Caeli, la finalul căreia a reînnoit apelul său pentru pace, manifestându-și, totodată, bucuria pentru armistițiul anunțat în Liban:
„Mă întristează profund recenta intensificare a atacurilor împotriva Ucrainei, care continuă să lovească și civilii. Îmi exprim apropierea față de toți cei care suferă și îi asigur de rugăciunea mea pentru întregul popor ucrainean. Reînnoiesc apelul ca armele să tacă și să fie urmată calea dialogului.
Este, în schimb, un motiv de speranță armistițiul anunțat în Liban, care reprezintă un germen de alinare pentru poporul libanez și pentru Levant. Îi încurajez pe cei care se străduiesc pentru o soluție diplomatică să continue dialogurile de pace, pentru a face permanentă încetarea ostilităților în întregul Orient Mijlociu.
Cristos a învins moartea, iar cu această certitudine noi toți, uniți cu El și în El ca un singur trup, astăzi și în fiecare zi ne angajăm să facem să crească în jurul nostru roadele Paștelui, care sunt iubirea, adevărata dreptate și pacea, dincolo de orice obstacol și dificultate. Să ne ajute Maica Domnului, Mamă a Inimii, să simțim mereu vie și puternică, aproape de noi, prezența Fiului său Înviat.”
Cu inimă plină de recunoștință, Papa Leon a celebrat Sfânta Liturghie în mijlocul credincioșilor din Angola, mulțumind lui Dumnezeu pentru darul comuniunii și pentru primirea plină de bucurie. Pornind de la Evanghelia celei de-a treia duminici a Paștelui din calendarul latin, care relatează întâlnirea discipolilor din Emaus (Lc 24,13-35), Pontiful a invitat la deschiderea inimii către Cuvântul vieții.
În cuvântul de învățătură, a evocat imaginea celor doi discipoli care, cu inima rănită și întristată, părăsesc Ierusalimul după moartea lui Isus. Dezamăgiți și fără speranță, aceștia se întorc spre casă, vorbind între ei despre cele întâmplate, riscând însă să rămână prizonieri ai durerii și închiși în lipsa de speranță.
„În această scenă se reflectă istoria Angolei”, a spus Pontiful, referindu-se la un popor marcat de un lung război civil, cu răni încă deschise: diviziuni, sărăcie și resurse risipite. Într-un asemenea context, Sanctitatea Sa a avertizat că există riscul de a pierde speranța și de a rămâne paralizați de descurajare, asemenea discipolilor din Emaus.
Vestea cea bună este însă că „El este viu, a înviat și merge alături de noi în timp ce parcurgem drumul suferinței și al amărăciunii”, a subliniat Pontiful, amintind că Domnul deschide ochii credincioșilor pentru a recunoaște lucrarea sa și oferă harul de a o lua de la capăt și de a reconstrui viitorul.
Succesorul lui Petru a evidențiat că Isus se apropie de cei descurajați, devine tovarăș de drum și îi ajută să-și regăsească sensul, iar momentul decisiv este frângerea pâinii, când ochii li se deschid și Îl recunosc. Aceasta este, a spus Sanctitatea Sa, și calea pentru credincioși: certitudinea prezenței Domnului și angajamentul concret de a răspunde chemării sale.
Papa a subliniat că întâlnirea cu Cristos are loc în mod privilegiat în rugăciune, în ascultarea Cuvântului și, mai ales, în Euharistie, unde Dumnezeu se face prezent. În acest context, Pontiful a avertizat asupra pericolului de a amesteca credința cu „elemente magice și superstițioase care nu ajută în parcursul spiritual”, îndemnând la fidelitate față de învățătura Bisericii și la încredere în păstori.
În același timp, Sanctitatea Sa a insistat asupra dimensiunii concrete a credinței: recunoașterea lui Cristos în viața celor care devin „pâine frântă” pentru ceilalți, prin compasiune și dăruire. Pontiful a subliniat că realitățile dificile ale țării – provocările sociale și economice și multiplele forme de sărăcie – cer o Biserică ce merge alături de oameni și care „adună strigătul fiilor săi”.
„Angola are nevoie de episcopi, preoți, misionari, persoane consacrate și laici care să-și frângă viața și să o dăruiască unii altora”, a afirmat Sanctitatea Sa, chemând la construirea unei societăți întemeiate pe iubire, iertare, fraternitate și pace.
În lumina Învierii, Pontiful a arătat că este posibilă transformarea realității: depășirea diviziunilor, învingerea urii și a violenței și vindecarea plăgii corupției printr-o cultură a dreptății și solidarității. Numai astfel, a subliniat Sanctitatea Sa, poate fi construit un viitor plin de speranță, mai ales pentru tineri.
În încheiere, Papa Leon i-a îndemnat pe credincioși să privească viitorul cu încredere și să devină martori ai Învierii, asigurându-i de apropierea și rugăciunea sa. Totodată, Sanctitatea Sa a încredințat poporul angolez ocrotirii Maicii Domnului, invocată ca Nostra Signora di Muxima, pentru a-i susține în credință, speranță și iubire.
Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi
