A fost publicat în aceste zile mesajul Papei Leon al XIV-lea pentru cea de-a LXIII-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocații, intitulat „Descoperirea interioară a darului lui Dumnezeu”. Această zi va fi celebrată în duminica a IV-a a Paștelui din calendarul latin (26 aprilie 2026) – Duminica Bunului Păstor.

Vocația – calea frumuseții în Cristos
Pornind de la imaginea evanghelică a lui Isus, „Păstorul cel frumos” (ὁ ποιμὴν ὁ καλός) (In 10,11), Sfântul Părinte subliniază că adevărata frumusețe a vieții se descoperă doar în relația cu Cristos: „Viața este cu adevărat frumoasă dacă Îl urmăm.”Această frumusețe nu este una exterioară, ci o transformare interioară: omul, urmându-L pe Cristos, devine la rândul său „frumos”, reflectând lumina lui Dumnezeu în viața sa.

„Nu ieși în afara ta” – interioritatea, locul întâlnirii cu Dumnezeu
Un punct central al mesajului îl constituie reflecția inspirată de Sfântul Augustin, citat de Pontif: „Nu ieși în afara ta, întoarce-te în tine însuți: adevărul locuiește în omul interior”. Papa Leon al XIV-lea subliniază că vocația se descoperă în tăcere, rugăciune și ascultare, în spațiul interior al inimii, acolo unde Dumnezeu vorbește omului. Nu este vorba despre o simplă cunoaștere intelectuală, ci despre o întâlnire personală, care transformă viața: „Dumnezeu locuiește în inima noastră: vocația este un dialog intim cu El.”

În acest sesn, pentru a putea discerne chemarea lor, tinerii sunt îndemnați să creeze spații de liniște interioară și să cultive o relație vie cu Dumnezeu prin Cuvânt, Sacramente și viața Bisericii.

Cunoaștere și încredere
Sfântul Părinte evidențiază că orice vocație pornește din experiența unui Dumnezeu care cunoaște și iubește fiecare persoană. Această relație devine reciprocă atunci când omul răspunde prin credință și dăruire. Din această cunoaștere se naște încrederea, esențială pentru a trăi chemarea: „Viața se revelează ca un continuu a ne încrede și a ne abandona Domnului.”

Din această relație se naște încrederea, esențială pentru a primi și a trăi vocația. Exemplul Sfântului Iosif este propus ca model de abandon total în voința lui Dumnezeu, chiar și în momentele de încercare.

Un drum de maturizare
Papa Leon al XIV-lea amintește că vocația nu este o realitate statică, ci un proces de creștere continuă care se dezvoltă în relația cu Dumnezeu: „Nu este ceva dat o dată pentru totdeauna, ci un parcurs care trebuie hrănit zilnic.”

Discernământul, însoțirea spirituală și viața comunitară sunt esențiale pentru maturizarea acestei chemări. Astfel, Pontiful face apel la familii, parohii și comunități să creeze un climat favorabil pentru nașterea și dezvoltarea vocațiilor.

Chemare la ascultare și încredere
În încheiere, Papa îi îndeamnă pe credincioși, în special pe tineri, să se oprească, să asculte și să se încreadă în Dumnezeu, pentru ca darul vocației să rodească în viața lor și să devină izvor de fericire pentru ei și pentru întreaga Biserică. Mesajul este încredințat ocrotirii Fecioarei Maria, model de ascultare și primire a voinței divine:

Dragi frați și surori, dragi tineri, vă încurajez să cultivați relația voastră personală cu Dumnezeu prin rugăciunea zilnică și meditația asupra Cuvântului. Opriți-vă, ascultați, încredeți-vă: în acest fel, darul vocației voastre va crește, vă va face fericiți și va aduce roade bogate pentru Biserică și pentru lume. Fecioara Maria, model de primire interioară a darului divin și învățătoare a ascultării în rugăciune, să vă însoțească mereu în acest drum!

Textul integral al mesajului, tradus în limba română, poate fi accesat aici: Mesajul Sfântului Părinte pentru Ziua Mondială de Rugăciune pentru Vocații 2026

Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi 

Foto: web