Construirea unei Europe unite, întemeiate pe pace, solidaritate și demnitatea fiecărei persoane s-a aflat în centrul întâlnirii dintre reprezentanții Comisiei Conferințelor Episcopale din Uniunea Europeană (COMECE), ai Conferinței Bisericilor Europene (CEC) și premierul Irlandei, Micheál Martin. Întâlnirea a avut loc joi, 9 iulie a.c., la Dublin, în contextul exercitării de către Irlanda a Președinției Consiliului Uniunii Europene.
Delegația a fost condusă de episcopul Mariano Crociata, președintele COMECE, și de arhiepiscopul Michael Jackson, reprezentând CEC, alături de reprezentanți ai Bisericilor din Irlanda. Dialogul s-a desfășurat în cadrul articolului 17 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, care prevede un dialog deschis, transparent și permanent între instituțiile europene și Biserici.
Pornind de la motto-ul Președinției irlandeze – „Strength with Unity” („Putere prin unitate”) –, reprezentanții COMECE și CEC au prezentat principalele preocupări și recomandări ale Bisericilor cu privire la prioritățile Uniunii Europene. Discuțiile au vizat consolidarea coeziunii sociale, promovarea valorilor europene, construirea păcii, competitivitatea și dezvoltarea durabilă, politicile privind migrația și azilul, viitorul Cadrului Financiar Multianual, cooperarea umanitară și pentru dezvoltare, precum și procesul de extindere a Uniunii Europene.
Reprezentanții Bisericilor au subliniat că Uniunea Europeană este chemată să își consolideze capacitatea de a construi consens și unitate între statele membre, reafirmând valorile care au stat la baza proiectului european. Totodată, aceștia au evidențiat necesitatea combaterii sărăciei, a diminuării polarizării sociale și a protejării spațiului civic, pentru ca fiecare persoană să poată participa activ la viața societății.
Un accent deosebit a fost pus asupra promovării unei păci juste și durabile, atât în vecinătatea Uniunii Europene, cât și la nivel mondial. În contextul actualelor provocări internaționale, delegația COMECE–CEC a încurajat Președinția irlandeză să sprijine elaborarea unei strategii europene pentru pace, orientată spre prevenirea conflictelor, reconciliere și consolidarea unei culturi a păcii.
În ceea ce privește dezvoltarea economică, reprezentanții Bisericilor au apreciat preocuparea Președinției irlandeze pentru prosperitate și competitivitate, subliniind că economia și progresul tehnologic, inclusiv inteligența artificială, trebuie să rămână în slujba persoanei umane, să respecte creația și să urmărească binele comun.
În perspectiva negocierilor privind viitorul buget pe termen lung al Uniunii Europene, COMECE și CEC au reafirmat importanța menținerii unui sprijin solid pentru coeziunea socială, acțiunea umanitară și cooperarea pentru dezvoltare. De asemenea, reprezentanții Bisericilor au susținut continuarea procesului de extindere a Uniunii Europene, apreciind că acesta reprezintă nu doar o necesitate geopolitică, ci și un semn de speranță pentru cetățenii Europei.
La finalul întâlnirii, participanții și-au exprimat dorința de a continua dialogul și colaborarea pe parcursul mandatului irlandez la conducerea Consiliului Uniunii Europene, reafirmând contribuția pe care Bisericile o pot aduce la promovarea păcii, solidarității și binelui comun în Europa.
Vizita delegației la Dublin a inclus și participarea la o celebrare ecumenică de rugăciune la St Patrick’s College din Maynooth, precum și întâlniri cu reprezentanții Bisericilor din Irlanda, menite să consolideze cooperarea dintre COMECE, CEC și comunitățile creștine locale.
COMECE – Biroul de Presă EGCO
