Dragi frați și surori, Paște fericit!
Astăzi, în a doua duminică de Paște, dedicată de Sfântul Ioan Paul al II-lea Milostivirii Divine, în Evanghelie citim despre apariția lui Isus cel înviat apostolului Toma (cf. In 20,19-31). Acest eveniment are loc la opt zile după Paște, în timp ce comunitatea este adunată, și acolo Toma îl întâlnește pe Învățător, care îl invită să privească semnele cuielor, să-și pună mâna în rana din coasta sa și să creadă (cf. v. 27). Este o scenă care ne face să reflectăm asupra întâlnirii noastre cu Isus cel Înviat. Unde îl putem găsi? Cum îl putem recunoaște? Cum putem crede? Sfântul Ioan, care narează evenimentul, ne dă instrucțiuni precise: Toma îl întâlnește pe Isus în ziua a opta , în comunitatea adunată , și îl recunoaște în semnele jertfei sale . Din această experiență izvorăște mărturisirea sa de credință, cea mai înaltă din întreaga Evanghelie a patra: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” (v. 29).
Desigur, nu este întotdeauna ușor să crezi. Nu a fost pentru Toma și nici pentru noi nu este. Credința trebuie hrănită și susținută. Din acest motiv, în „ziua a opta”, adică în fiecare duminică, Biserica ne invită să facem așa cum au făcut primii discipoli: să ne adunăm și să celebrăm împreună Euharistia. În ea, ascultăm cuvintele lui Isus, ne rugăm, mărturisim credința noastră, împărtășim darurile lui Dumnezeu în caritate, ne oferim viața în unire cu Jertfa lui Hristos, ne hrănim cu Trupul și Sângele său și apoi, la rândul nostru, devenim martori ai Învierii sale, așa cum indică termenul „Liturghie”, care înseamnă „trimitere”, „misiune” (vezi Catehismul Bisericii Catolice , 1332).
Euharistia duminicală este indispensabilă vieții creștine. Mâine voi pleca în călătoria mea apostolică în Africa , iar unii dintre martirii Bisericii Africane timpurii, Martirii din Abitene, ne-au lăsat o frumoasă mărturie pe această temă. Când li s-a oferit șansa de a-și salva viața dacă renunțau la celebrarea Euharistiei, au răspuns că nu pot trăi fără a celebra Ziua Domnului. Acolo se hrănește și crește credința noastră. Acolo se îmbină eforturile noastre, oricât de limitate, prin harul lui Dumnezeu, ca acțiuni ale membrilor unui singur trup – Trupul lui Hristos – în realizarea unui singur mare plan de mântuire care cuprinde întreaga omenire. Prin Euharistie, mâinile noastre devin și ele „mâini ale Celui Înviat”, martori ai prezenței sale, ai milostivirii sale, ai păcii sale, în semnele muncii, sacrificiului, bolii și ale trecerii anilor, care sunt adesea gravate acolo, ca în tandrețea unei mângâieri, a unei îmbrățișări sau a unui gest de caritate.
Iubiți frați și surori, într-o lume care are atâta nevoie de pace, acest lucru ne obligă mai mult ca niciodată să fim asidui și fideli întâlnirii euharistice cu Cel Înviat, să pornim de la ea ca martori ai carității și purtători ai reconcilierii. Fecioara Maria, binecuvântată pentru că a fost prima care a crezut fără să vadă (cf. In 20,29), să ne ajute în acest sens.
După rugăciunea Regina Caeli:
Dragi frați și surori,
Astăzi, multe Biserici orientale celebrează Paștele conform calendarului iulian. Tuturor acestor comunități le transmit cele mai calde urări de pace, în comuniune de credință în Domnul Înviat. Le însoțesc cu rugăciuni mai intense pentru cei care suferă din cauza războiului, în special pentru iubitul popor ucrainean. Fie ca lumina lui Hristos să aducă mângâiere inimilor îndurerate și să întărească speranța de pace. Fie ca comunitatea internațională să nu piardă niciodată din vedere tragedia acestui război!
Mâine voi pleca într-o călătorie apostolică de zece zile în patru țări africane : Algeria, Camerun, Angola și Guineea Ecuatorială. Vă rog să mă însoțiți cu rugăciunile voastre. Mulțumesc!
Duminică frumoasă tuturor!
Foto: © Vatican Media
Sursa: www.vatican.va
