Pe data de 30 ianuarie 2026, Seminarul Greco-Catolic „Sfinții Trei Ierarhi” din Oradea și-a sărbătorit hramul. Comunitatea seminarială a trăit momente de aleasă sărbătoare alături de Episcopul Eparhial, Preasfinția Sa Virgil Bercea, preoți și numeroși credincioși.

Manifestările liturgice au debutat în seara zilei de 29 ianuarie, când, începând cu ora 18:00, a fost săvârșită slujba Vecerniei în Biserica Seminarului „Sfântul Gheorghe”. La finalul sfintei slujbe, Preasfinția Sa Virgil Bercea a evidențiat frumusețea și profunzimea Troparului Sărbătorii, vorbind celor prezenți despre importanța învățăturii aduse de cei trei mari ierarhi la fundamentarea dogmei Sfintei Biserici.

„Pe cei trei preamari luminători ai Dumnezeirii celei de trei ori mai strălucitoare decât soarele, pe cei ce învăpăiază lumea cu razele dumnezeieștilor dogme; pe râurile cele cu miere curgătoare ale înțelepciunii, care adapă toată făptura cu apele cunoștinței de Dumnezeu; pe Marele Vasile și pe Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul, împreună cu Strălucitul Ioan cel cu limbă de aur, toți cei iubitori de cuvintele lor, adunându-ne, cu cântări să-i cinstim; că aceștia pururea se roagă Treimii pentru noi.”

(Troparul Sărbătorii, glasul 1)

În ziua hramului, 30 ianuarie, de la ora 18:00, Preasfinția Sa Virgil Bercea, împreună cu Preasfinția Sa Vasile Bizău, au oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie arhierească în Biserica Seminarului „Sfântul Gheorghe”, înconjurați de un sobor de preoți, arhidiaconi și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de seminariștii din corul „Schola Cantorum” al Seminarului „Sfinții Trei Ierarhi”, care au înfrumusețat slujba prin cântări de o aleasă ținută spirituală.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa Vasile le-a amintit celor prezenți de modelul celor trei sfinți ierarhi, care au împletit frumos unitatea dintre credință, învățătură și mărturia vieții:

„Mă voi opri astăzi asupra a două aspecte: cel al autorului Epistolei către Evrei, care ne spune să ne aducem aminte de mai-marii noștri, care ne-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu, să privim la felul în care și-au încheiat viața și să le urmăm credința și exemplul; iar cel de-al doilea este cuvântul Mântuitorului din Evanghelia de astăzi, care ne spune: «Voi sunteți lumina lumii» (Mt. 5, 14).

Ne-am aștepta, așa cum suntem obișnuiți cu o spiritualitate voluntaristică, să facem un efort de voință pentru a deveni ceva, însă Mântuitorul ne spune: «Voi sunteți». Și cred că atunci când suntem în fața acestui cuvânt avem câteva rezerve, pentru că a fi lumina lumii este posibil doar în El. Nu putem cu puterile noastre și, oricât ne-am strădui, nu vom fi lumina lumii, ci mai degrabă vom ilumina diferite ideologii, diferite forme de învățătură care sunt schimbătoare în timp și se transformă.

În schimb, în El, în Mântuitorul Cristos, despre care autorul Epistolei către Evrei ne spune că este același ieri, azi și în veci, în El suntem lumina. Începem cu această rememorare, care ne duce cu câteva secole în urmă, la mai-marii noștri care ne-au oferit Cuvântul lui Dumnezeu, și culegem câteva raze de lumină din ceea ce ne transmit cei trei mari ierarhi: Sfântul Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Ioan Gură de Aur.

Epoca lor, secolul al IV-lea, într-o bună măsură se aseamănă cu secolul nostru. Dacă atunci exista un anumit entuziasm după epoca constantiniană și după Conciliul de la Niceea, nu era în aceeași măsură o atitudine generală de primire a Cuvântului lui Cristos, știind că o bună parte din populație era păgână.

Primim de la cei trei ierarhi câteva lucruri fundamentale, și anume: că teologia stă împreună cu viața. Noi suntem astăzi aici, în Seminarul Teologic Greco-Catolic din Oradea, în casa noastră comună, casă de formare a viitorilor preoți ai Bisericii noastre, și în acest ambient în care teologia se accentuează prin învățătură, să nu uităm că, pe lângă învățătură, cunoaștere și aprofundare continuă, este esențial să legăm această învățătură de viață, iar viața, la rândul ei, se transformă în cunoaștere și devine teologie.

Avem în cei trei sfinți această legătură profundă între cunoaștere și mărturia vieții. Toți trei provin din familii creștine, cu o formare puternică, și aleg în mod liber ca, după formarea lor, să trăiască o experiență profundă a vieții ascetice. Se retrag din comunitate și trăiesc în diferite mănăstiri; Sfântul Vasile cel Mare vizitează multe comunități în Palestina, apoi se reîntoarce și își începe propria comunitate împreună cu cei apropiați.

Aceasta ne spune că viața ascetică ține de alegerea cea mai profundă a vieții, de a-L urma pe Mântuitorul Cristos, de aici și dimensiunea comunitară a vieții lor, deoarece credința creștină este o alegere radicală, care începe de la Botez: «Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor» (Mt. 3, 2). Această convertire presupune o continuă schimbare a minții, a mentalității, a modului în care privim lumea. De aceea, și astăzi este bine să nu privim lumea cu ochii lumii, ci cu ochii credinței; iar privită astfel, lumea se transformă și noi o transformăm, în măsura în care Cuvântul lui Dumnezeu devine viu în noi.

Așadar, este vorba despre unitatea dintre credință, învățătură și mărturia vieții, care se împletesc frumos în cei trei ierarhi. Chemați apoi la slujiri mai înalte, la viața preoțească, observăm cu cât respect și reverență privesc această slujire. Sfântul Ioan Gură de Aur, de pildă, fuge de preoție, considerându-se nevrednic; o cinstea atât de mult încât avea teamă să se apropie de ea. Ascultarea însă îl face să facă pasul înainte atunci când este chemat.

Ei răspund nu pentru ei înșiși, ci pentru ceilalți, pentru comunitate, pentru frații lor creștini. Înțelegem astfel că slujirea preoțească este, de fapt, o slujire pentru ceilalți și că vocația la preoție nu este o vocație pentru sine, ci o vocație pentru slujire.

Din supranumele pe care îl poartă fiecare dintre ei înțelegem specificitatea fiecăruia. Vasile cel Mare primește acest apelativ spre sfârșitul vieții și lasă, pe lângă opera teologică, așezăminte sociale și o Biserică bine organizată, într-o perioadă în care aceasta nu avea încă statornicia și comuniunea pe care le cunoaștem astăzi. El este unul dintre marii făuritori de comuniune.

Ioan Gură de Aur primește acest nume pentru noblețea discursului său, pentru modul în care cultul lui Dumnezeu este întrupat în cuvânt și în viața sa, o viață profund ascetică. Din acest motiv a trebuit să părăsească scaunul Constantinopolului, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu, rostit cu putere și mărturisit prin viață, nu mai putea fi primit, nici măcar de împărat. Viața lui, trăită pe deplin în slujire într-o lume ostilă, îl face să strălucească de la o generație la alta și să fie cinstit în Biserică, an de an, cerându-i ajutorul și mijlocirea.

Sfântul Grigore Teologul dobândește acest nume prin cele cinci discursuri ținute la Constantinopol, într-o perioadă scurtă, înainte de cel de-al doilea Conciliu Ecumenic. Din aceste discursuri s-au inspirat Părinții Bisericii pentru a defini, mai târziu, dogma de credință, în special cea legată de dumnezeirea Mântuitorului Cristos.

Îndemnul Mântuitorului: «Voi sunteți lumina lumii» nu ne cere să devenim lumină, ci ne afirmă o realitate, așa cum spune și: «Eu sunt pâinea coborâtă din cer» (In. 6, 51) sau «Eu sunt Cel ce sunt» (Ex. 3, 14). Lumina și sarea au două proprietăți importante: sarea conservă și purifică, exprimând fidelitatea și permanența; însă, dacă își pierde puterea, nu mai poate conserva. La fel și lumina: ea nu luminează pentru sine, ci face posibilă vederea realității așa cum este și luminează pentru ceilalți.

Astfel, suntem chemați și astăzi să dăm gust și sens, să păstrăm această lumină interioară care vine din Cuvântul lui Dumnezeu și care luminează viața comunitară. A fi în slujirea celorlalți, a crea comunitate și comuniune, este un mare dar, pentru că mântuirea noastră este legată de mântuirea celorlalți, de a fi împreună.

Îi cerem Domnului ca, prin mijlocirea celor trei sfinți – Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Ioan Gură de Aur – să ne dăruiască harul de a-L urma îndeaproape pe Mântuitorul Cristos, cu curaj și încredere, pentru ca lumina pe care Dumnezeu a pus-o în fiecare dintre noi prin vocație să învingă orice întuneric.”

În timpul Sfintei Împărtășanii, au cântat seminariștii de la Prešov, oaspeți ai acestui eveniment, care au contribuit la atmosfera de comuniune și fraternitate între cele două seminarii.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa Virgil Bercea i-a felicitat pe părintele profesor Ovidiu Horea Pop, pe doamna bibliotecar Anikó Nichita și pe doamna secretar universitar Mihaela Goția pentru efortul, dăruirea și implicarea lor în cadrul Departamentului de Teologie Greco-Catolică Oradea, din cadrul Facultății de Teologie Greco-Catolică a Universității Babeș-Bolyai, după care a dat cuvântul domnului profesor Ionuț Popescu, directorul departamentului, care a prezentat volumul „Prezență, Drumuri, Întâlniri – In honorem Ovidiu Horea Pop”, dedicat părintelui Horea Pop pentru dăruirea și munca din cadrul departamentului de teologie.

 

Biroul de Presă EGCO

Ciulea Cristian