Revelaţie şi încântare a fost pentru membrii Reuniunilor Mariane orădene şi din Sântandrei prezentarea doamnei Rodica Indig, consilier cultural al Episcopiei de Oradea : ,,ICONOSTASUL- ISTORIE, FORMĂ şi TEOLOGIE VIZUALĂ” la prima întâlnire comună din acest an, 2026. În prezenţa oaspeţilor dragi, cărora le mulţumim şi pentru implicare: Preasfinţitul nostru părinte Virgil, Pr. spiritual Traian Dobrată, doamna Laura Ologu şi domnul Bogdan Florin Timoş  ne-am „cuprins” în descoperirea acestei „Porţi a Raiului” care ne separă de Sfânta Sfintelor, Iconostasul, prezentat nouă prin semnificaţii de ordin teologic, simbolic, vizual şi arhitectural.  Am aflat astfel că întregul iconostas și fresca Catedralei au fost realizate de Antal Szirmay la începtul secolului al XIX-lea, Catedrala fiind sfințită în anul 1812 şi am primit detalii despre ceea ce este un Iconostas şi istoria apariţiei sale în biserică :

,,Un iconostas este o construcție, un peretele de icoane care separă altarul de naos (spațiul credincioșilor) în bisericile ortodoxe și greco-catolice, este o graniță sacră, vizuală și teologică între,, lumea văzută” ,credincioșii, și lumea liturgică, „nevăzută” altarul, locul jertfei euharistice.

Este și o imagine a istoriei mântuirii și o transpunere simbolică a întregii teologii, deoarece de pe iconostas veghează profeții Vechiului Testament, apostolii. Ușile împărătești se deschid arătând tuturor deschiderea porților mântuirii prin Buna Vestire, registrele inferioare ale zidurilor devin cărți care redau în imagini scene din viața Mântuitorului, în timp ce deasupra tronează Isus cel răstignit și înviat, chemându-ne să medităm profund Misterul Pascal.” (PS Virgil Bercea)

Care sunt originile? În Vechiul şi Noul Testament: Exodul 26, 31–34 (Cortul întâlnirii) „Să faci o perdea de in subțire… și să o așezi între Sfânta și Sfânta Sfintelor.” Momentul decisiv în Evanghelii, ruperea perdelei: ,,Perdeaua Templului s-a rupt în două, de sus până jos” (Matei 27,51).

„Şi perdeaua Templului s-a rupt pe la mijloc” (Luca 23,45)
După canoanele care s-au stabilit la Sinodul VII de la Niceea din 787,  ţinut împotriva Iconoclasmului (arderea Icoanelor şi a Sfintelor Moaşte) , într-o singură voce s-a proclamat faptul că ICOANA este teologia scrisă prin care Dumnezeirea se face cunoscută creaturii. În bisericile de rit bizantin, din care facem parte, începând cu sec.VIII-XIV s-a dezvoltat un tipar prin care sunt expuse spre venerare evenimentele Vechiului şi Noului Testament prin care Dumnezeu este prezent în mijlocul poporului. Semnificaţia teologică constă în faptul că Sfânta Sfintelor nu mai este absolut inaccesibilă pentru că ni se arată cum ISUS CRISTOS este Calea, Adevărul şi Viaţa.

Am aflat din prezentare cum este structurat Iconostasul Catedralei pe trei registre, fiecare având semnificaţie teologică profundă.

Primul registru este al Ușilor Împărătești, al Icoanelor Împărătești și al Ușilor Diaconești:

Ușile Împărătești sunt centrul simbolic și liturgic al iconostasului. Sunt axa centrală a iconostasului. În față: Naosul – spațiul credincioșilor. În spate: Altarul – Sfânta Sfintelor. Ele marchează trecerea dintre lumea văzută și misterul euharistic. Nu sunt zid. Sunt prag. Poarta prin care vine Cristos. De aceea se numesc „Împărătești” – pentru că Împăratul trece pe aici. Ușile Împărătești – poarta dintre lumi, drapajul de deasupra ușilor împărătești marchează trecerea, Altarul fiind locul prezenței  Mântuitorului. Este o estetică a manifestării. Culoarea – roșu închis / purpuriu – e culoare imperială. Cristos e Rege. Ușile se numesc „împărătești”. E un baldachin regal simbolic, adică: vălul s-a rupt. Pragul există, dar este deschis în Cristos.

Au pe ele Buna Vestire pentru că Întruparea este „deschiderea  porții” mântuirii. Sunt simbolul Întrupării, al Euharistiei și al trecerii dintre cer și pământ. Presfinţul Virgil ne-a îndemnat să admirăm frumuseţea redată prin simplitate, detalii şi cromatică a picturii celor doua personaje ale Bunei Vestiri, Preacurata şi Îngerul(Arhanghelul Gabriel).

Deasupra Uşilor Împărăteşti se află Icoana Cina cea de Taină., care ne arată că pe Altar ,prin celebrarea Sfintei Liturghii se coboară Cristos în mijlocul poporului sub forma Pâinii şi a Vinului, care devine, pentru cei care se împărtăşesc, hrana Nemuririi.  La stânga, Icoana Maicii  Domnului.La dreapta – Cristos Pantocrator.  

Urmează Uşile Diaconești: în stânga- Sfântul Ştefan, primul martir al creștinătății, lapidat pt mărturisirea credinței, care îşi oferă viaţa pentru Domnul. El ne arată calea prin care fiecare creştin este chemat la slujirea Bisericii şi mai apoi, precum Episcopii noştri  Martiri, primind cununa muceniciei din mâna Mântuitorului. În dreapta- Sfântul Arhanghel Mihail, care cu sabia de foc, păzeşte Poarta Raiului.

Deasupra uşilor diaconești-în stânga,– Intrarea Domnului în Ierusalim, moment de bucurie, de plenitudine, dar și începutul Calvarului. În dreapta- Învierea lui Lazăr, ca prefigurare a Învierii lui Cristos

Icoanele Împărătești: Isus Pantocrator, care binecuvântează  poporul aflat în rugăciune. Este una dintre icoanele axiale ale iconostasului – în picioare, cu mâna dreaptă în gest de binecuvântare divină, cu globul, simbol al stăpânirii universale, în stânga- specific artei occidentale și nu tradiției bizantine stricte, ţine Evanghelia. Chipul este naturalist pictat, cu modelaj volumetric, umbre moi. Draperiile sunt pictate realist, cu volum, nu „tăiate” prin luminări simbolice- influență occidentală. Compoziția are verticalitate, figura, cum altfel decât impunătoare, cu un pas înainte, adică prezență activă, dinamică, nu statică, chiar ușor contrapost. Gestul mîinii e deschis, nu sever sau distant. Cromatica: Tunica roșie (sau roz-cărămiziu) , regală, dar şi arătând firea umană, jertfa, sângele. Mantia albastru-verzuie , firea divină, cerul, transcendența. Această suprapunere cromatică este teologică: Cristos este Dumnezeu-Om. Tronul este sugerat prin postură, pare uşor aşezat.

Sfânta Fecioară cu Pruncul, icoană de o frumuseţe impunătore, pictată în stil apusean renascentist cu influenţe de baroc, stil eclectic, ca  postură, în picioare, în repaus, ţine Pruncul divin ca pe darul darurilor. El este cel care binecuvântează cu dreapta şi în stânga ţine globul puterii cereşti. Maria este înveşmântată în alb şi mantie stacojie, puritate şi regalitate, având lângă piciorul drept o vază cu un crin, neprihănirea. Ne priveşte încrezător, senin pe fiecare în parte, oferindu-ni-L pe Fiul Său , dar şi pe fiecare credincios din biserică, Lui.

În stânga Icoanei Pantocratorului se află  Ioan Botezătorul care cu braţul drept ni-L arată pe Isus cel de urmat. PS. Virgil ne-a explicat că aceasta icoană ar fi trebiut să indice hramul , dar cum  Sfântul Nicolae este şi  patronul Catedralei și al Eparhiei de Oradea se cerea o altă reprezentare.

Icoana Sfântului Ierarh Nicolae, în dreapta Icoanei Maicii Domnului, bogat redată ca reprezentare şi cromatică ne prezintă un ierarh ce îndeamnă la generozitate şi cunoaştere a Sfintei Scripturi.

Al doilea registru, median, este cel consacrat celor12 Icoane ale Praznicelor Împărătești (Prăznicarele): istoria mântuirii în imagini:Nașterea Domnului, Intrarea Maicii Domnului în Templu (Această icoană spune ceva radical: Maica Domnului este pregătită din copilărie ca locaș al lui Dumnezeu, Ea intră în Templu, dar va deveni ea însăși Templu, E o inversare simbolică, treptele reprezintă un  urcuș spiritual). Buna Vestire, Predarea cheilor Împărăției, Întâmpinarea Domnului, Botezul Domnului, Schimbarea la față, Învierea Domnului, Pogorârea Sfântului Spirit, Vizita și Adormirea Maicii Domnului.

Deasupra Uşilor Împărătești Tronsonul central „Coborârea de pe Cruce” domină vizual, prin dramatism şi semnificaţie. Încheierea acelui moment seismic al Lumii :Soarele s-a întunecat și perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt prin mijloc. Isus a strigat cu glas tare: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez sufletul!” Și când a zis aceste vorbe, Și-a dat duhul. (Luca 23, 45-46 ). Coborârea de pe Cruce, icoană în care sunt prezente diferite personaje: evrei, cărturari, soldaţi romani, Prasfânta Sa Mamă, ne  arată că toate neamurile sunt chemate la cunoaşterea Adevărului, la Mântuire prin Jertfa lui Isus Cristos.

În al treilea registru îi găsim, ca o mărturie vie a Bisericii noastre apostolice, reprezentaţi  în medalioane,  pe sfinţii Apostoli, care au trăit şi au învăţat de la Cristos Domnul împlinirea Poruncilor Tatălui. Fiecare fiu al Bisericii, privind icoanele Sfinţilor Apostoli, poate înţelege că prin taina Botezului  are menirea să devină acel apostol chemat, iubit, care continuă să Îl facă  cunoscut pe Fiul Lui Dumnezeu în faţa oamenilor, ca El, mai apoi, să ne facă cunoscuţi în faţa Tatălui.

În partea cea mai înaltă a Iconostasului, central este înălţată Crucea Domnului, chemându-ne pe cei care Îl adorăm, să contemplăm, asemenea lui Adam şi Evei Pomul Vieţii care a devenit semnul biruinţei împotriva ispititorului .Crucea – punctul culminant al mântuirii, scop și sens al creștinului este înălţată spre vedere, meditare şi închinare.

Iconostasul Catedralei Sf. Nicolae are o sructură de susţinere şi iluminare de o bogăţie ornamentală care încântă. Stâlpii, coloanele, conferă stabilitate, ordine integului edificiu. Aici avem statornicie, sprijin, verticalitate, mărturie, Axis Mundi, legătură verticală cer-pământ. Ca nivel   simbolic  denotă– putere, stabilitate, suport spiritual :Stâlpul Bisericii, – aluzie la apostoli și sfinți ca „stâlpi” ai credinței (cf. Galateni 2,9). Coloana devine astfel un suport nu doar fizic, ci şi spiritual.Tehnica de redare a coloanei, pe suport de lemn, avem intervenţia  picturală care imită marmura. Aici pictura are rol determinant, sugerează dinamică și ajută la sugestia că aceste coloane ar fi trasee ascensionale, lucru ajutat și de faptul că pe cele 3 registre coloanele  se subțiază accentuând ideea de înălțare. Un alt element deosebit de estetic este capiteliul. Capitelul în semnificația lui –revelează un compozit, în stil baroc târziu de,,împlinire a coloanei, de susţinere a cerului”. Partea superioară e corintică reinterpretată  baroc.Canelurile de la bază incântă şi ele. Zona aceea striată vertical e extrem de interesantă.Teologic, crează un ritm ascensional. Ochiul urcă. Aici coloanele separă icoanele, dar le şi unesc, dau impresia de unitate.

Lumina: Candelele luminează icoanele, separă registrele, ajuta mișcarea ascensională. Ca  simbol , în teologia răsăriteană, lumina este esențială.Nu e doar iluminare fizică. E simbol al energiei divine, al harului, al slavei. Vorbind de lumina care transpare din spatele iconostasului, putem vorbi de epifanie, o estetică a manifestării. Candela suspendată între registre nu e jos, la nivelul credincioșilor. Acest lucru o face să pară „în veghe”.Nu luminează altarul direct, nici nu e doar decor. E o prezență permanentă. Exact ca fecioarele care așteaptă. Parabola vorbește despre candele aprinse și despre lipsa uleiului. Când e aprinsă, e semn că Mirele e așteptat.

Draperiile/drapajele în baroc înseamnă spectacol iar in biserică invitaţie la spectacolul divin. În Templul din Ierusalim exista un văl care despărțea Sfânta de Sfânta Sfintelor. Iconostasul preia simbolic această funcție.Drapajul sculptat deasupra ușilor reamintește exact această realitate: Există un dincolo, există un spațiu al misterului, e un văl care a fost deschis. Fiindcă în  teologia creștină: la moartea lui Cristos, catapeteasma templului se rupe, mesajul este: accesul e prin Cristos.

Decorațiunile vegetale: Vrejurile sunt interpretate pornind de la „Eu sunt vița, voi mlădițele”. (Ioan, 15)–vegetația nu e realistă, e stilizată. Aceasta arată că nu e natură „ca atare”, ci natură transfigurată – lumea trecută prin har. Raiul – Grădina reconstituită. Iconostasul este o graniță între lume și Împărăție. Vegetația îl transformă într-o „grădină” – o imagine a Edenului restaurat. Apostolii sunt înconjurați de încadramente vegetale. Pornind de la  „Eu sunt vița, voi mlădițele.”Cristos e centrul iconostasului (și ontologic, și vizual), atunci  aici, prin acest încadrament, apostolii sunt ramurile prin care viața Lui circulă în lume. Ultimul nivel are o funcție teologică diferită:e zona superioară, aproape de cerul pictat.Faptul că vegetația devine mai liberă și mai aerată sugerează apropierea de registrul ceresc E aproape ornament de lumină.

Lumina cunoaşterii, lumina mântuirii! Aceasta încercăm noi, membrii Reuniunii Mariane în parcursul nostru spiritual să dobândim. Un spor de educaţie spirituală, culturală, existenţială pe care să putem să o dăruim la rândul nostru. Îmbogăţiţi de această cunoaştere a ceea ce avem mereu în faţă pe parcursul Sfintelor Liturghii, a diverselor activităţi în Catedrala noastă, ICONOSTASUL, mulţumim pentru darul, disponibilitatea celor ce au făcut posibilă acestă,,cateheză liturgicăvizuală”, Presfinţitului Virgil şi doamnei Rodica Indig. Le mulţumim pentru frumoasa prezentare, pentru felul în  care au răspuns întrebărilor noastre vorbindu-ne cald, în firească comuniune despre ceva atât de minunat cum este ICONOSTASUL – structură de înălţare sufletească, care sperăm să nu dispară din bisericile noastre.

Bogdan Florin Timoș

Maria-Mirela Filimon