Luni, 19 ianuarie a.c., Catedrala greco-catolică „Sfântul Nicolae” din Oradea a devenit loc de rugăciune și comuniune eclezială, prin participarea la slujba de înmormântare a părintelui Gabriel Beita, preot al Eparhiei Greco-Catolice de Oradea, întors la Casa Tatălui la vârsta de 49 de ani. Într-o atmosferă de reculegere și speranță creștină, clerul și credincioșii s-au adunat aici pentru a-l încredința lui Dumnezeu pe slujitorul Său – păstor, soț și tată – care și-a trăit vocația cu fidelitate și dăruire până la capăt.

La slujba de înmormântare au participat părinți vicari și protopopi, un numeros sobor de preoți din Eparhia Greco-Catolică de Oradea, preoți din Dieceza de Iași, precum și credincioși din Oradea și din Beznea – localitatea în care părintele Gabriel a slujit ca preot paroh în perioada 2018–2025. Alături de aceștia s-au aflat rude, prieteni și cunoscuți veniți să își ia rămas bun de la un suflet cald, bun și dăruit întru totul Domnului.

Slujba de înmormântare preoțească a fost cântată de Corul „Schola Cantorum” al studenților teologi, coordonați de lect. univ. dr. Radu Mureșan, care au creat prin muzică liturgică atmosfera de rugăciune și speranță pascală.

„Și dacă trăim, și dacă murim, ai Domnului suntem”

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Preasfinția Sa Virgil Bercea, care a pornit de la cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Și dacă trăim, și dacă murim, ai Domnului suntem”.

În fața morții, a subliniat ierarhul, inima omului este cuprinsă de întrebări dureroase: „De ce atât de repede, Doamne?”. Plecarea unui preot la doar 49 de ani pare, din perspectivă umană, o întrerupere prea timpurie a unei slujiri aflate la maturitate, la vârsta la care rodirea pastorală este deplină, iar paternitatea este sprijin, călăuză și siguranță pentru copii.

Și totuși, această plecare rămâne o taină a planului lui Dumnezeu. Viața poate părea scurtă din punct de vedere omenesc, dar este deplină atunci când este trăită în iubire și dăruire.

„Credința noastră și Sfânta Scriptură ne învață că viața nu se măsoară în durată, ci în sensul și valoarea cu care trăim dragostea. Sfântul Ioan al Crucii spune: «La sfârșitul vieții vom fi judecați după iubire». Nu contează cât trăim, ci pentru cine și cum trăim.”De aici se naște întrebarea fundamentală: pentru cine a trăit acest preot? Cum a trăit?Răspunsul este oferit de Sfântul Apostol Pavel: „dacă trăim, pentru Domnul trăim, iar dacă murim, pentru Domnul murim. Și dacă trăim, și dacă murim, ai Domnului suntem.”. Aceasta a fost cheia întregii vieți a părintelui Gabriel Beita: a trăit pentru Domnul, în Domnul și cu Domnul!

O vocație trăită fără rezerve

Preoția părintelui Gabriel nu a fost o profesie, ci o chemare profundă, o vocație asumată cu toată ființa. A auzit glasul Domnului: „Vino după Mine!”, a lăsat siguranțele omenești și L-a urmat, luându-și crucea într-o dăruire totală a vieții sale.

Această chemare nu s-a limitat la orele petrecute în biserică sau în rugăciune, ci s-a concretizat în fiecare alegere, fiecare renunțare și fiecare responsabilitate asumată pentru Domnul. A trăit pentru altar și a vestit Evanghelia, a trăit pentru Domnul și pentru familia sa, pentru parohia încredințată și pentru Biserică.

A fost preot în biserică și preot acasă, preot în familie și preot în societate. Viața sa nu a fost duplicitară, pentru că a fost convins că, fiind în Domnul, viața trebuie să fie una singură, unitară, trăită integral în Domnul. Vocația, a subliniat Preasfinția Sa, trebuie trăită în fiecare zi, nu doar la altar.

Tată, soț și păstor

Un loc aparte în predică l-a ocupat paternitatea trăită de părintele Gabriel. În casa sa și în Casa Domnului, el a trăit paternitatea ca vocație, încredințându-i lui Dumnezeu zi de zi pe cei dragi – în mod deosebit soția și copiii – precum și pe credincioșii pe care i-a păstorit cu toată dragostea.

Acceptând și crescând cinci copii, a mărturisit prin viața sa că viața este un dar, nu un drept; că paternitatea este o vocație, nu o posesie; că iubirea adevărată nu caută explicații, ci se dăruiește fără rezerve. Iubirea adevărată nu întreabă „de unde vii?”, ci spune: „încotro mergem împreună?”, în familie, în parohie, în Biserică.

Aceasta este Evanghelia trăită de părintele Gabriel – o Evanghelie asumată, dăruită, întrupată în viața unui preot, soț și tată.

O viață trăită ca o Liturghie

Preotul este omul care se dăruiește fără rezerve, iar dăruirea părintelui Gabriel a fost totală, niciodată selectivă. Întreaga sa viață a fost o Liturghie, o ofrandă adusă lui Dumnezeu.

Centrul slujirii sale a fost Isus Cristos, Pâinea Vieții, prezent pe altar. Dar această pâine a fost frântă și împărțită și în familie, și în comunitate. De astăzi, rolurile se schimbă: părintele nu va mai frânge Trupul și Sângele Domnului la Sfânta Liturghie și nici pâinea cea de toate zilele pentru familia sa. Astăzi, el însuși se oferă deplin lui Cristos.

De astăzi începe marea celebrare în ceruri, la masa Tatălui Ceresc, împreună cu îngerii și sfinții, alături de Domnul vieții sale.

„Mărește suflete al meu pe Domnul”

Imnul Magnificat – „Mărește suflete al meu pe Domnul” – a fost deviza care i-a călăuzit viața și slujirea. Părintele Gabriel a lăsat ca Domnul să fie mare în viața sa, rămânând slujitor credincios până la capăt, inclusiv în suferința ultimelor luni, încredințându-și viața în mâinile Domnului.

Astăzi, Biserica nu celebrează o viață frântă, ci una dăruită. Nu plânge un eșec, ci încredințează Domnului un slujitor care a trăit pentru El cu demnitate, seninătate și speranță.

Momentul necrologului

În cadrul slujbei, necrologul părintelui Gabriel Beita a fost citit de fiica sa, Măriuca, într-un moment de profundă emoție, aducând mulțumiri Preasfinției Sale Virgil Bercea, tuturor celor prezenți, fraților preoți din Eaprhia Greco-Catolică de Oradea și celor veniți de departe, care i-au fost sprijin necontenit părintelui Gabriel. 

Date biografice

Părintele Gabriel Beita s-a născut la 27 februarie 1976, în localitatea Moinești (jud. Bacău), fiind primul copil al familiei Virgil și Angela Beita. A urmat studiile primare și gimnaziale în localitatea natală și s-a implicat activ în Asociația Cercetașilor Scout Europa, dedicându-se formării copiilor și tinerilor.

În anul 2008 a absolvit Facultatea de Științe Economice, urmată de un program de master la Universitatea din București. În anul 1999 s-a căsătorit cu Mihaela Isabela, alături de care a trăit o căsnicie binecuvântată timp de 26 de ani, fiind dăruiți de Dumnezeu cu cinci copii: Alin, Măriuca, Daniela, Paul și Gabriel. Dumnezeu l-a binecuvântat și cu ginerele Teofil, nora Alexandra, precum și cu trei nepoțele: Miruna, Amelia și Ilinca.

În anul 2010 s-a mutat la Oradea pentru a le oferi copiilor acces la studii și un viitor mai bun. După un pelerinaj la Lourdes, a simțit chemarea la preoție, renunțând la activitatea sa profesională pentru a-și dărui viața slujirii lui Dumnezeu.

În anul 2016 a absolvit Seminarul Teologic Greco-Catolic și Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Oradea, iar la 15 august 2018 a fost hirotonit preot de Preasfinția Sa Virgil Bercea, fiind numit paroh al bisericii greco-catolice „Sfânta Tereza de Lisieux” din Beznea. Modelul Sfintei Tereza l-a călăuzit în întreaga sa activitate aici. 

A păstorit cu credință și dragoste comunitatea încredințată, implicând credincioșii în numeroase activități pastorale, culturale și ecumenice, dedicându-se copiilor prin orele de cateheză și Prima Sfântă Împărtășanie, familiilor prin „Duminica în familie”, bolnavilor, momentelor de rugăciune și comuniune cu frații din Biserica Ortodoxă, Baptistă și Penticostală din Beznea, autorităților locale printr-o frumoasă colaborare.

La șapte ani de la hirotonire, la 15 august 2025, a primit un diagnostic greu, pe care l-a acceptat cu seninătate și curaj, încredințându-și viața în mâinile Domnului.

Întreaga comunitate s-a unit în rugăciune ca Bunul Dumnezeu să-l odihnească „unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit”.

Veșnica lui pomenire!

Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi

Foto: © Eugen Ivuț