„Vă mulțumesc pentru prezența dumneavoastră la Oradea! Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze, iar Maica Sfântă să vă ocrotească mereu, pentru ca să rămâneți în mijlocul nostru o prezență tandră a Domnului în lumea de astăzi!” – a spus Preasfințitul Virgil Bercea, păstorul Eparhiei Greco-Catolice de Oradea, la Sfânta Liturghie celebrată sâmbătă, 19 iulie a.c., în Sanctuarul Eparhial „Maica Domnului” din Oradea, cu ocazia aniversării a 100 de ani de prezență a Surorilor Oblate Asumpționiste în România. Evenimentul marchează un secol de la sosirea lor în Eparhia de Oradea, în 1925, la invitația Fericitului Episcop Valeriu Traian Frențiu. Sărbătoarea jubiliară a continuat și duminică, 20 iulie a.c., la Beiuș, locul unde surorile și-au început misiunea în țara noastră.

În inima comunității parohiale din Oradea, împreună cu Frații Minori Conventuali Franciscani, la Sfânta Liturghie arhierească au participat un grup de Surori Oblate Asumpționiste provenite din douăsprezece țări de pe patru continente, venite să se alăture surorilor din Oradea în această celebrare a Centenarului. Au concelebrat părintele vicar general Mihai Vătămănelu (OFMConv.), pr. paroh Iulian Robu (OFMConv.), alți călugări și preoți din Eparhia de Oradea. Au fost prezenți mulți credincioși, tineri, copii și persoane consacrate.

În cuvântul său, Preasfințitul Virgil a evidențiat legătura dintre misiunea surorilor și Evanghelia zilei (Matei 9, 20-38), subliniind că:

„Isus aduce viață acolo unde domnește moartea, iar cuvintele «ridică-te» și «îndrăznește» din Evanghelie devin un îndemn pentru noi toți astăzi.”

Preasfințitul a continuat:

„Vocația Surorilor Oblate Asumpționiste, aici, între noi, a fost aceea de a aduce viață, de a aduce bucurie, educație, demnitate și vocație – un lucru extraordinar! (…) Pot spune fără a greși că spiritualitatea Surorilor Asumpționiste este o prezență vie, activă. Surorile sunt aproape, știu să asculte, să încurajeze, să slujească, să mângâie și să însoțească. Pretutindeni pe unde au trecut, au făcut acest lucru, fiind o icoană a blândeții, a gingășiei, a iubirii lui Dumnezeu în lumea de astăzi. De un secol, această prezență și slujire feminină, discretă și dăruită total, ne încurajează și ne spune: «Curaj! Credința mântuiește!» și ne conduce spre Cer. (…) În urmă cu 100 de ani, Preasfințitul Frențiu v-a adus aici, la Oradea. Ce ați dorit să spuneți atunci și ce ne spuneți și nouă astăzi? Trei lucruri simple și fundamentale: «Ridică-te!», «Crede!», «Ai curaj!» – mergeți înainte, credința mântuiește!”

La finalul celebrării, sora Felicia Ghiorghieș, responsabilă pentru proiectul Jubileului, a rostit un cuvânt în numele Surorilor Oblate Asumpționiste:

„Sunt surori venite de pe patru continente – un lucru rar – pentru a exprima universalitatea Bisericii Catolice și, în același timp, pentru a aduce un prinos de recunoștință față de Dumnezeu, Cel care a fost fidel față de noi în acești 100 de ani. Suntem aici și pentru a onora memoria surorilor care ne-au precedat în Eparhia de Oradea, la București și în Moldova. Totodată, reînnoim «Da»-ul nostru ca Oblate Asumpționiste, dăruite lui Dumnezeu în slujba Împărăției Sale. Îi mulțumesc Preasfințitului Virgil, păstorul Eparhiei de Oradea, care astăzi continuă misiunea Fericitului Valeriu Traian Frențiu, cel care ne-a chemat în Eparhie. Aducem mulțumiri și Fraților Franciscani – celor de atunci și celor de acum – pentru colaborarea lor. Vă rugăm să ne purtați în rugăciune, pentru ca noi să putem continua să fim ceea ce Dumnezeu așteaptă de la noi: prelungirea atingerii Sale prin viața și mărturia noastră.”

Pentru o mai bună cunoaștere a istoriei congregației, participanții au vizionat un material video pregătit de Surorile Oblate Asumpționiste din România, care prezintă parcursul lor de la fondare (Franța, 1865), sosirea în România (1925), activitatea educativă și caritativă, persecuțiile din timpul regimului comunist, renașterea după 1989 și misiunile actuale.

Astăzi, la Oradea, trăiesc patru surori de rit latin inserate în ritul bizantin, adoptând tradiția orientală. Acestea sunt implicate în cateheză, animare liturgică în parohia greco-catolică „Maica Domnului”, asistență medicală, îngrijirea vârstnicilor și sprijinirea persoanelor defavorizate. Din mai 2024, comunitatea este chemată de Frații Franciscani să anime Sfânta Liturghie și în satul Sărsig, situat la 40 km de Oradea. Surorile își exprimă bucuria de a trăi spiritualitatea bizantină alături de credincioșii greco-catolici din Eparhia de Oradea, păstorită de Preasfințitul Virgil Bercea.

Sărbătoarea de la Oradea s-a încheiat cu o agapă comunitară în curtea Comunității „Sfânta Cruce”. La final, redăm fragmente din materialul prezentat, transcrise de Biroul de Presă al Eparhiei Greco-Catolice de Oradea.

100 de ani de prezență și misiune

Jubileul care se marchează pe parcursul acestui an este o perioadă specială de har, milostivire și binecuvântare din partea lui Dumnezeu, de comemorare a drumului parcurs și de reînnoire spirituală.

Congregația Surorilor Oblate Asumpționiste a fost fondată la 24 mai 1865 de pr. Emanuel d’Alzon, fondator al ordinului călugărilor Augustinieni Oblaționiști. Deviza „Adveniat Regnum Tuum” („Vie Împărăția Ta”), încredințată celor două congregații de către pr. d’Alzon, exprimă dorința lor apostolică.

Regula de viață este inspirată de spiritualitatea augustiniană, având la temelie caritatea, viața interioară și viața fraternă: „o singură inimă și un singur suflet îndreptate spre Dumnezeu”. Scopul fondării a fost acela de a conlucra la unitatea Bisericii, în special a Bisericilor Orientale cu Roma, misiune trăită împreună cu frații asumpționiști, deja prezenți în Orient. (…)La numai trei ani de la fondare, în 1868, un grup de cinci surori pleacă în misiune în Orient, în Turcia, la Andrinopol. Misiunea lor a fost orientată spre evanghelizare și unitatea Bisericii, dar și în slujba celor mai lipsiți, prin angajamente educative, medicale și sociale – o realitate rară la acea vreme.

Evoluția misiunii a fost încetinită de realitatea politică. Din cauza situației de război, surorile și frații asumpționiști au avut grijă de răniți și bolnavi. Schimbările politice din Turcia și Rusia au făcut ca Frații Asumpționiști să ajungă în România în 1923, la invitația Bisericii Greco-Catolice din Transilvania. Primele Surori Oblate Asumpționiste au sosit în țara noastră pe 8 septembrie 1925, la cererea Fericitului Valeriu Traian Frențiu, episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Oradea.

Prima comunitate de surori a fost fondată în 1925, la Beiuș, aproape de Oradea, în Biserica Greco-Catolică. La început, ele au colaborat cu Frații Asumpționiști la Internatul Pavelian al Liceului „Samuil Vulcan”. Puțin mai târziu, episcopul Frențiu le încredințează Surorilor Oblate Asumpționiste conducerea și administrarea Internatului Pavelian, Liceul de fete și grădinița de copii. Până astăzi, credincioșii greco-catolici din Beiuș păstrează cu recunoștință amintirea amprentei surorilor în educația lor și în învățarea limbii franceze.

Încă din primii ani, Dumnezeu le binecuvântează cu vocații numeroase, astfel că este deschisă o nouă comunitate de formare la Oradea pentru noviciat, alumnat și apostolat, iar surorile tinere sunt trimise în Franța pentru formare.

În 1942, noviciatul este transferat la Beiuș, dar din cauza celui de-al Doilea Război Mondial activitatea sa este întreruptă temporar. Este redeschis ulterior și funcționează până în 1949. În această perioadă, surorile se angajează în educație la toate nivelurile:

  • deschid un cămin pentru studentele franco-române la Cluj,
  • o grădiniță și o școală primară la Tomnatic (județul Timiș),
  • un internat pentru studente la București, în 1942.

În 1946, arhiepiscopul de București Alexandru Th. Cisar încredințează Surorilor Asumpționiste administrarea Spitalului Panduri – „Spitalul Asumpțiunii” – unde ele se dedică zi și noapte îngrijirii sufletelor și a trupurilor bolnavilor.

Persecuția comunistă

Războiul din 1940-1944 și venirea regimului comunist la putere în 1948 perturbă toate apostolatele și proiectele. Suprimarea și confiscarea bunurilor Bisericii Greco-Catolice, interzicerea ordinelor și congregațiilor călugărești, precum și a manifestărilor religioase de orice fel, marchează începutul unei ere de persecuție a credinței.

Surorile franceze sunt obligate să părăsească țara, iar surorile românce sunt dispersate. Unele se întorc în familiile lor, altele sunt arestate și condamnate la ani grei de închisoare, iar o parte continuă viața consacrată în clandestinitate.

În cei 45 de ani de opresiune, surorile au fost o prezență tăcută și luminoasă a lui Dumnezeu în mijlocul poporului aflat în suferință. Deși purtarea costumului religios le-a fost interzisă, ele erau recunoscute ca fiind surori. Dăruirea lor în slujirea Bisericii și sprijinul acordat celor care aveau nevoie le-au transformat în „apostoli ai speranței”.

Renașterea după 1989

Încă din 1984, Dumnezeu se folosește de curajul sorei Jozefa Varvara Erdeș pentru a aduna în secret tinere dornice să răspundă chemării lui Isus Cristos. Ele se întâlneau periodic, la început în București, în apartamentul sorei Jozefa, iar mai apoi la „Castel” – o căsuță din Bacău, numită așa în limbaj codificat.

Deși au fost luate multe măsuri de precauție, Securitatea a descoperit locul întâlnirilor. Pentru a le proteja, pr. Ștefan Erdeș, decan de Bacău și fratele sorei Jozefa, pune la dispoziția Congregației etajul III din Casa parohială „Sf. Nicolae”. Acolo, tinerele puteau trece neobservate și se formau, studiind în același timp sau lucrând în întreprinderi.

Astfel, la căderea zidului Berlinului și începutul prăbușirii sistemelor totalitare, surorile se aflau în exerciții spirituale predicate de pr. Anton Dancă. Pe 21 noiembrie 1989, în ascuns, în Biblioteca Decanatului de Bacău, 13 tinere își riscă libertatea și se angajează în secret, oferindu-și viața lor în slujba Congregației Surorilor Oblate Asumpționiste. Patru dintre ele depun primele voturi, iar nouă intră în noviciat. Sfânta Liturghie a fost celebrată de mons. Petru Gherghel, ordinarius de Iași, însoțit de alți preoți.

Reconstrucția

Odată redobândită libertatea, începând cu 1990, viața religioasă iese din catacombe. Numeroase tinere cer să Îl urmeze pe Cristos alături de Oblatele Asumpționiste, ceea ce implică o nouă organizare și animare.

Instrument al Providenței, pr. Ștefan Erdeș propune surorilor un teren la periferia Bacăului, în cartierul Izvoare, pe care Congregația construiește o casă destinată noviciatului și formării tinerelor. La 8 septembrie 1992 este inaugurată Mănăstirea „Sf. Monica” și deschis noviciatul.

Între 1993-2025, misiunea Congregației s-a extins:

  • 1993: deschiderea a șase comunități (patru de rit latin – la București, Iași și Bacău (2) – și două de rit bizantin, la Oradea și Satu Mare),
  • 1994: o nouă comunitate la Bacău,
  • 1996: comunitate pentru surorile în vârstă la Mănăstirea „Sf. Monica”,
  • 1997: patru noi comunități – la Oradea (pentru surorile în vârstă), la Suceava (Orfelinatul Ecumenic), la Barați (Casa de copii „Sf. Maria”) și la „Castel” (Bacău).

În 2002, la București se construiește o nouă Casă Provincială, iar din 2003 sediul misiunii în România este transferat acolo.

Prezentul

Astăzi, surorile din România, din cele cinci comunități – una la Oradea, trei la Bacău și una la București – continuă cu simplitate și curaj să trăiască carisma Oblatelor Asumpționiste. Ele mărturisesc pasiunea pentru Împărăția lui Dumnezeu prin implicarea ecumenică, în special alături de surorile și frații ortodocși.

În Comunitatea „Sf. Cruce” de la Oradea trăiesc patru călugărițe de rit latin, inserate însă în ritul bizantin, adoptând tradiția orientală. Ele se implică în catehizarea copiilor, animarea liturgică în parohia greco-catolică „Maica Domnului”, asistență medicală, sprijinirea persoanelor vârstnice și defavorizate. Din mai 2024, comunitatea este solicitată de Frații Franciscani să anime Liturghia în satul Sărsig, la 40 km de Oradea. (…) – transcriere din materialul video realizat de Congregația Surorilor Oblate Asumpționiste în România

Biroul de Presă EGCO

Mihaela Caba-Madarasi