E.S. George Bologan, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, a avut o întâlnire cu Sr. Raffaella Petrini, Președinta Guvernatoratului Statului Cetății Vaticanului. Într-o atmosferă cordială și, în același timp, onorantă, discuția a vizat aspectele practice ale relației bilaterale și proiectele de cooperare viitoare, precum și provocările actuale privind doctrina socială a Bisericii sau buna guvernare. Punctual, au fost abordate modalitățile prin care țara noastră poate să își sporească vizibilitatea pe teritoriul Vaticanului, inclusiv prin proiecte culturale și inițiative care să promoveze spiritualitatea răsăriteană, dar și prin unele produse de excelență românești.
Impresionanta experiență academică și administrativă, precum și numirea istorică în funcția de președintă a Guvernatoratului a Sr. Raffaella Petrini au condus la un schimb profund de idei privind raportul dintre Biserică și societate, dar şi necesitatea unui leadership eficient, centrat pe valori umane, solidaritate și promovarea binelui comun. Au fost abordate și teme privind inteligența artificială și noile provocări tehnologice cu care se confruntă în prezent umanitatea, părțile exprimând dorința comună ca acestea să contribuie la reducerea inechității, injustiției și excluderii sociale.
Întâlnirea a reflectat angajamentul reciproc pentru aprofundarea dialogului și a cooperării, contribuind la promovarea valorilor comune.
Sursa: Pagina de Facebook “Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun”
