184 de ani de la nașterea Mitropolitului Victor Mihali de Apșa

La 19 mai 1841 s-a născut mitropolitul unit Victor Mihali de Apșa în Ieud, judeţul Maramureş. Studiile primare le-a urmat la Piarişti în Sighetu Marmaţiei, iar cele liceale la Oradea, Tirnavia şi Caşovia finalizându-le cu examenul de maturitate în 1857. A fost fratele mai mare al istoricului Ioan Mihaly de Apșa, membru al Academiei Române. La îndrumarea şi cu ajutorul episcopului Ioan Alexi al Gherlei a fost trimis la Roma de către tatăl său, Gavril Mihali. La început a fost primit în Colegiul grecesc „Sf. Atanasie”, apoi student bursier al fundaţiei înfiinţate de către Papa Pius IX pentru eparhiile Bisericii Române Unite, de unde a urmat studiile la Institutul „De Propaganda Fide”. În 1863 a fost promovat doctor în Teologie, iar la 8 noiembrie, acelaşi an, a fost hirotonit preot în biserica de la Colegiul „Sf. Atanasie” prin episcopul Stefan Missir. Revenit de la Roma, în aprilie 1864 a fost numit prefect de studii, iar din 1 octombrie acelaşi an şi profesor de Istorie bisericească şi Drept canonic la Seminarul teologic din Gherla, de unde noul mitropolit Ioan Vancea l-a dus la Blaj, pentru a lucra în curia mitropolitană. În calitate de secretar l-a însoțit pe mitropolit la Roma, cu ocazia Conciliului Vatican I (1870). La 25 noiembrie 1874 a fost numit episcop al diecezei Lugojului, în scaunul rămas vacant prin transferul Episcopului Ioan Olteanu la Oradea. A fost confirmat de Sfântul Scaun la 21 decembrie acelaşi an. La 14 februarie 1875 a fost consacrat episcop în catedrala din Blaj, prin punerea mâinilor Mitropolitului Ioan Vancea. A fost instalat la Lugoj în 7 martie 1875. A păstorit la Lugoj până în 1895. În calitate de chiriarh al eparhiei Lugojului a vizitat 110 parohii, a ţinut două sinoade diecezane, în 1882 şi 1883. Sub păstorirea lui s-au zidit şi renovat multe biserici, şcoli şi case parohiale, ori s-au cumpărat şi adaptat clădiri pentru case de rugăciuni, şcoli etc. In 1893 a condus la Roma primul pelerinaj român. În vacanţa, 9 luni, de la moartea mitropolitului Ioan Vancea, 31 iulie 1892 şi până la instalarea lui Victor Mihali de Apşa, 26 mai 1895, arhiepiscopia de Alba Iulia şi Făgăraş a fost condusă de Capitulul arhidiecezan în frunte cu vicarul general, istoricul IOAN MICU MOLDOVANU care, în timpul interegnului, a construit clădirea Liceului de băieţi „Sfântul Vasile”. Autoritățile maghiare au fost foarte atente la desemnarea persoanei noului ales, căutând în acest fel să nu întărească spiritul de luptă al românilor transilvăneni. Păstorirea sa a cuprins perioada mișcării memorandiste, a ieșirii din pasivitate a Partidului Național Român din Transilvania și a înființării Episcopiei de Hajdúdorog (1912). Pentru ocuparea scaunului mitropolitan, rămas vacant prin moartea lui Ioan Vancea, a fost convocat sinodul electoral la 16 aprilie 1893. Episcopul Lugojului, Victor Mihali de Apşa, a ocupat primul loc în ternar cu 82 de voturi. La 9 noiembrie 1894 a fost numit mitropolit prin decret imperial, la 15 martie 1895 a fost confirmat de Sfântul Scaun, iar la 26 mai 1895 a fost instalat cu mare solemnitate la Blaj, cu care ocazie s-au produs „manifestaţiuni grandioase de bucurie ale clerului şi poporului adunat în număr extraordinar la Blaj”. În calitate de arhiepiscop al arhidiecezei de Alba Iulia şi Făgăraş a ţinut mai multe sinoade arhidiecezane, iar în calitate de mitropolit al Bisericii Române Unite a convocat şi prezidat al treilea Conciliu provincial, care a avut loc la Blaj în 18-26 septembrie 1900, cu care ocazie s-a aniversat jubileul de 200 de ani de la Unirea cu Roma. Pe lângă mitropolit, au participat toţi episcopii eparhiilor sufragane: Mihail Pavel de la Oradea, Ioan Sabo de la Gherla şi Demetriu Radu de la Lugoj. În vederea acestei comemorări, s-a tipărit la Blaj, sub conducerea canonicului Augustin Bunea, Șematismul Arhidiecezei de Alba Iulia și Făgăraș, pe anul 1900. Pentru apărarea autonomiei Provinciei mitropolitane a ținut la Blaj, în 23 iunie 1897, memorabila conferință episcopală în care s-a decis că Provincia mitropolitană de Alba Iulia și Făgăraș să nu trimită delegați la Congresul Bisericii catolice latine ungare. Mitropolitul a cerut, în schimb, Împăratului aprobarea ținerii unui congres compus numai din români uniți, în care să se organizeze autonomia Bisericii Române Unite, separat de autonomia bisericii latine din Ungaria. 

În calitate de bun român, Mitropolitul Victor Mihali a luptat cu tărie împotriva maghiarizării şcolii şi a înfiinţării, în 1912, a episcopiei maghiare greco-catolice de Hajdu-Dorogh. În ziua de 8 iunie 1912 a fost publicată bula „Christi fideles graeci”, care a transferat de sub jurisdicția Bisericii Române Unite din Transilvania 83 parohii cu 73.225 credincioși sub jurisdicția Episcopiei de Hajdúdorog. Credincioșii români uniți au continuat însă lupta pentru repararea injustiției cauzate Bisericii Române Unite și națiunii române din întreaga Transilvanie. Îndată ce a fost cunoscut conținutul bulei, Comitetul permanent ales la Alba Iulia, a trimis la Roma pe părintele Vasile Lucaciu, ca să culeagă informațiile necesare pentru continuarea luptei. În ședința ținută în 27 iulie 1912, după reîntoarcerea părintelui Lucaciu, s-au stabilit punctele programatice de acțiune, bazate îndeosebi pe reorganizarea rezistenței credincioșilor împotriva măsurilor nedrepte ale Guvernului maghiar. Către sfârșitul anului (septembrie 1912), au fost trimiși la Roma profesorii de teologie Alexandru Nicolescu și Ioan Coltor, care au luat contact cu personalitățile bisericești mai influente. În ultima audiență la Cardinalul Rampolla, acesta le-a spus: „Nu piere o nație în câțiva ani”, mai ales cea română, care de atâtea ori și-a demonstrat vitalitatea și vigoarea sa. Eforturile acestea “unite cu ale celorlalte neamuri încătușate de tirani, vor face să dispară anacronismul austro-ungar de pe harta Europei, ca cei robiți să ajungă la libertate și unire cu frații lor de un sânge”. Cuvinte profetice, care s-au realizat curând după aceea. Între timp, reacția preoților și a credincioșilor a continuat fără încetare, fiind condusă de preoții Vasile Lucaciu, Alexandru Nicolescu și Victor Macaveiu, care au avut tot sprijinul lui Alexandru Vaida Voievod, Iuliu Maniu și Ștefan Ciceo Pop. Întâiul război mondial a venit, între timp, ca să dea o întorsătură favorabilă lucrurilor. Dar încă mai înainte de înfrângerea ungurilor, protopopul R. Marchiș din Satu Mare și protopopul din Carei au înființat un vicariat național român, recunoscut de Nunțiul apostolic, care, în 10 mai 1919, a scos de sub jurisdicția Episcopiei de Hajdu-Dorogh 42 de parohii care aparținuseră Episcopiei de Oradea. Cu un alt ordin al Nunțiaturii apostolice, din 29 iunie 1919, a fost scos de sub jurisdicția episcopiei maghiare și Vicariatul Secuimii, cu 33 de parohii. Viața mitropolitului Mihali în perioada acestor lupte a fost frământată. Totuși, el a găsit prilejul să se ocupe intens de organizarea vieții religioase, instituind primele Reuniuni mariane, îngrijindu-se de misiuni pentru popor, înființând orfelinat și sprijinind lupta împotriva alcoolismului. În 4 decembrie 1917 a pontificat în catedrala din Blaj Sf. Liturghie cu ocazia hirotonirii întru episcop a lui Iuliu Hossu, tânărul episcop al Gherlei. În vara anului 1916, odată cu ofensiva armatei regale române în sudul Transilvaniei, s-a retras împreună cu toată curtea episcopală la Oradea, oraș socotit departe de pericolul războiului, acolo a încetat din viaţă, la 21 ianuarie 1918, neajungând să se bucure de Marea Unire a Neamului pentru care şi el a fost un stegar în lupta încununată la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia. Din anul 1894 a fost membru de onoare al Academiei Române.

Sursa: Pagina de Facebook „Istoria care nu se învață la școală”