Dragi frați și surori!

„Speră și acționează cu Creația”: aceasta este tema Zilei de Rugăciune pentru îngrijirea Creației, ce este marcată pe 1 septembrie. Se referă la Scrisoarea Sfântului Pavel către Romani (8,19-25). Apostolul explică ce înseamnă să trăiești conform Spiritului Sfânt și se concentrează pe speranța sigură a mântuirii prin credință, care este viață nouă în Hristos.

1. Să începem atunci cu o întrebare simplă, dar care poate să nu aibă un răspuns evident: „când suntem cu adevărat credincioși, cum se manifestă credința noastră?”. Nu se datorează atât de mult faptului că „noi credem” într-o realitate transcendentă pe care rațiunea noastră nu o poate înțelege, misterul de necuprins al unui Dumnezeu îndepărtat și inaccesibil, invizibil și de neînțeles. Mai degrabă, ar spune Sfântul Pavel, este pentru că în noi locuiește Spiritul Sfânt. Da, suntem credincioși pentru că însăși Iubirea lui Dumnezeu a fost „revărsată în inimile noastre” (Rom 5, 5). Prin urmare, Spiritul este acum, într-adevăr, „arvuna moștenirii noastre” (Efeseni 1, 14), ca o provocare de a trăi mereu îndreptați spre bunurile eterne, conform plinătății umanității frumoase și bune a lui Isus. Spiritul îi face pe credincioși creativi, proactivi în caritate. Îi introduce într-o mare călătorie de libertate spirituală, care nu este scutită însă de lupta între logica lumii și logica Spiritului Sfânt, care aduc roade opuse una față de cealaltă (Galateni 5, 16-17). Știm bine, primul rod al Spiritului, rezumatul tuturor celorlalte, este Iubirea. Conduși de Spiritul Sfânt, credincioșii sunt fii ai lui Dumnezeu și se pot adresa Lui numindu-l „ Abbá, Tată” (Rom 8, 15), exact ca Isus, în libertatea celui care nu mai cade în frica de moarte, pentru că Isus a înviat din morți. Iată marea speranță: Iubirea lui Dumnezeu a învins, învinge mereu și va continua să învingă. Destinul de glorie este deja sigur, în ciuda perspectivei morții fizice, pentru omul nou care trăiește în Spirit. Această speranță nu dezamăgește, după cum amintește și Bula de proclamare a următorului Jubileu.

2. Existența creștinului este viață de credință, activă în caritate și plină de speranță, în așteptarea revenirii Domnului în slava Sa. Nu este o problemă „întârzierea” parusiei, a celei de-a doua veniri a Mântuitorului. Problema este alta: „Fiul Omului, când va veni, va găsi credință pe pământ?” (Luca 18, 8). Da, credința este un dar, rod al prezenței Spiritului în noi, dar este și o datorie, de îndeplinit în libertate, în ascultare de porunca iubirii lui Isus. Iată fericita speranță de mărturisit: unde? când? cum? În mijlocul dramelor trupului uman suferind. Chiar dacă visăm, acum trebuie să visăm cu ochii deschiși, animați de viziuni de iubire, fraternitate, prietenie și dreptate pentru toți. Mântuirea creștină pătrunde în adâncul suferinței lumii, care nu afectează doar oamenii, ci întregul univers, natura însăși, oikos-ul omului, mediul său vital; afectează Creația ca „paradis terestru”, mama Pământ, care ar trebui să fie un loc de bucurie și o promisiune de fericire pentru toți. Optimismul creștin se bazează pe o speranță vie: știe că totul tinde spre slava lui Dumnezeu, spre odihna finală în pacea Sa, spre învierea trupului în dreptate, „din slavă în slavă”. În timpul care trece, însă, împărtășim durerea și suferința: întreaga creație geme (cf. Rom 8,19-22), creștinii gem (cf.  Rom 23-25) și geme însuși Spiritul Sfânt (cf. Rom 26-27). Geamătul exprimă neliniște și suferință, dar și dorință și speranță. Geamătul exprimă încrederea în Dumnezeu și încrederea în prezența Sa afectuoasă și exigentă, în vederea realizării planului Său, care este bucurie, iubire și pace în Spiritul Sfânt.

3. Întreaga Creație este implicată în acest proces de renaștere și, gemând, așteaptă eliberarea: este vorba despre o creștere ascunsă care se maturizează, aproape ca „grăuntele de muștar care devine un copac mare” sau „drojdia în aluat” (cf. Mt 13, 31-33). Începuturile sunt minuscule, dar rezultatele așteptate pot fi de o frumusețe infinită. Fiind așteptarea unei nașteri – a revelației fiilor lui Dumnezeu – speranța este capacitatea de a rămâne fermi în mijlocul adversităților, de a nu ne descuraja în timpul necazurilor sau în fața barbariei umane. Speranța creștină nu dezamăgește, dar nici nu creează iluzii: dacă gemetele Creației, ale creștinilor și ale Spiritului sunt o anticipare și o așteptare a mântuirii deja în acțiune, acum suntem cufundați în multe suferințe pe care Sfântul Pavel le descrie ca „necaz, strâmtorare, persecuție, foamete, lipsă de haine, pericol, sabie” (cf. Rom 8,35). Astfel, speranța este o lectură alternativă a istoriei și a evenimentelor umane: nu iluzorie, ci realistă, în realismul credinței care vede invizibilul. Această speranță este așteptare răbdătoare, ca orbirea lui Avraam. Îmi place să-mi amintesc de acel mare vizionar creștin care a fost Gioacchino da Fiore, abatele calabrez „înzestrat cu un spirit profetic”, conform lui Dante Alighieri: într-un timp de lupte sângeroase, de conflicte între Papalitate și Imperiu, de Cruciade, erezii și de secularizare a Bisericii, a știut să indice idealul unui nou spirit de conviețuire între oameni, bazat pe fraternitatea universală și pe pacea creștină, rod al Evangheliei trăite. Acest spirit de prietenie socială și de fraternitate universală l-am propus în Enciclica „Fratelli tutti”. Și această armonie între oameni trebuie să se extindă și asupra Creației, într-un „antropocentrism așezat” (cf. „Laudate Deum”, 67), în responsabilitatea pentru o ecologie umană și integrală, cale de mântuire pentru Casa noastră comună și pentru noi, cei care locuim în ea.

4. De ce există atâta rău în lume? De ce atâta nedreptate, atâtea războaie fratricide care omoară copii, distrug orașe, poluează mediul vital al omului, mama Pământ, violentată și devastată? Referindu-se implicit la păcatul lui Adam, Sfântul Pavel afirmă: „ De fapt, noi ştim că toată creaţia suspină şi suferă durerile unei naşteri până în timpul de acum” (Rom 8, 22). Lupta morală a creștinilor este legată de „gemetele” Creației, deoarece ea „a fost supusă deșertăciunii” (v. 20). Întregul cosmos și fiecare creatură gem și tânjesc „nerăbdătoare” pentru a depăși condiția actuală și a o restabili pe cea originală: căci eliberarea omului implică și eliberarea tuturor celorlalte creaturi care, solidare cu condiția umană, au fost puse sub jugul sclaviei. La fel ca umanitatea, Creația – fără vina ei – este sclavă și se găsește incapabilă să îndeplinească ceea ce a fost menită să facă, adică să aibă un sens și un scop durabil; este supusă descompunerii și morții, agravate de abuzurile umane asupra naturii. Dar, dimpotrivă, mântuirea omului în Hristos este o speranță sigură și pentru Creație: „căci și ea, Creația însăși va fi eliberată din robia stricăciunii, spre libertatea gloriei fiilor lui Dumnezeu.” (Rom 8, 21). Astfel, în răscumpărarea lui Hristos este posibil să contemplăm în speranță legătura de solidaritate între oameni și toate celelalte creaturi.

5. În așteptarea plină de speranță și perseverență a revenirii glorioase a lui Isus, Spiritul Sfânt veghează asupra comunității credincioase și o învață continuu, o cheamă la convertire în stiluri de viață adoptate, pentru a rezista degradării umane a mediului și pentru a manifesta spiritul critic social care este în primul rând mărturia posibilității de schimbare. Această convertire constă în a trece de la aroganța celui care dorește să stăpânească asupra celorlalți și asupra naturii – redusă la un obiect de manipulat – la smerenia celui care are grijă de ceilalți și de Creație. „Un om care pretinde că se substituie lui Dumnezeu devine cel mai mare pericol pentru sine însuși” (Laudate Deum, 73), deoarece păcatul lui Adam a distrus relațiile fundamentale în care omul trăiește: cea cu Dumnezeu, cu sine însuși, cu ceilalți oameni și realația cu cosmosul. Toate aceste relații trebuie să fie restaurate, mântuite, „făcute drepte” într-un mod sinergic. Niciuna nu poate lipsi. Dacă lipsește una, totul eșuează.

6. A spera și a acționa cu Creația înseamnă, mai întâi de toate, să ne unim forțele și, mergând împreună cu toți oamenii și femeile de bunăvoință, să contribuim la „reconsiderarea problemei puterii umane, a semnificației și limitelor ei. Puterea noastră, de fapt, a crescut frenetic în câteva decenii. Am realizat progrese tehnologice impresionante și surprinzătoare, și nu ne dăm seama că, în același timp, am devenit extrem de periculoși, capabili să punem în pericol viața multor ființe și propria noastră supraviețuire” (Laudate Deum, 28). O putere necontrolată generează monștri și se întoarce împotriva noastră. De aceea, astăzi este urgent să impunem limite etice dezvoltării Inteligenței Artificiale, care, cu capacitatea sa de calcul și simulare, ar putea fi utilizată pentru dominarea omului și a naturii, în loc să fie pusă în slujba păcii și a dezvoltării integrale (cf. Mesajul pentru Ziua Mondială a Păcii 2024).

7. „Spiritul Sfânt ne însoțește în viață”: au înțeles bine băieții și fetele adunate în Piața Sf. Petru pentru prima Zi Mondială a copiilor, care a coincis cu duminica Sfintei Treimi (din calendarul roman). Dumnezeu nu este o idee abstractă a infinitului, ci este Tată iubitor, prieten  Fiu și mântuitor al fiecărui om, și Spiritul Sfânt care ne ghidează pașii pe calea carității. Ascultarea de Spiritul iubirii schimbă radical atitudinea omului: de la „prădător” la „cultivator” al grădinii. Pământul este încredințat omului, dar rămâne al lui Dumnezeu (cf. Lv 25, 23). Acesta este antropocentrismul teologic al tradiției iudeo-creștine. Prin urmare, a pretinde că posedă și domină natura, manipulând-o după bunul plac, este o formă de idolatrie. Este omul prometeic, îmbătat de propria putere tehnocratică, care cu aroganță pune Pământul într-o stare „dez-grațiată”, adică lipsită de harul lui Dumnezeu. Dacă harul Domnului este Isus, mort și înviat, este adevărat ceea ce a afirmat Papa Benedict al XVI-lea: „Nu știința este cea care mântuiește omul. Omul este mântuit prin iubire” (Enciclica Spe salvi, 26), iubirea lui Dumnezeu în Hristos, de care nimic și nimeni nu ne va putea despărți (cf. Rom 8, 38-39). Continuând să fie atrasă de viitorul ei, Creația nu este statică sau închisă în ea însăși. Astăzi, datorită descoperirilor fizicii contemporane, legătura dintre materie și spirit se prezintă într-un mod din ce în ce mai fascinant pentru cunoașterea noastră.

8. Salvarea Creației este, așadar, o problemă nu doar etică, ci eminamente teologică: privește, de fapt, întrepătrunderea dintre misterul omului și cel al lui Dumnezeu. Această împletire poate fi numită „generativă”, deoarece își are originea în actul de iubire cu care Dumnezeu creează ființa umană în Hristos. Acest act creator al lui Dumnezeu dăruiește și fundamentează acțiunea liberă a omului și toată eticitatea sa: liber chiar în a fi creat după chipul lui Dumnezeu, care este Isus Hristos, și de aceea „reprezentant” al Creației în Hristos însuși. Există o motivație transcendentă (teologic-etică) care angajează creștinul să promoveze justiția și pacea în lume, inclusiv prin destinul universal al bunurilor: este vorba de revelația fiilor lui Dumnezeu pe care Creația o așteaptă, gemând ca în durerile unei nașteri. În joc nu este doar viața pământească a omului în această istorie, ci mai ales destinul său în veșnicie, eschatonul beatitudinii noastre, Paradisul păcii noastre, în Hristos, Domnul cosmosului, cel răstignit și înviat pentru iubire.

9. A spera și a acționa cu Creația înseamnă așadar a trăi o credință întrupată, care știe să intre în carnea suferindă și plină de speranță a oamenilor, împărtășind așteptarea învierii trupului la care credincioșii sunt predestinați în Hristos Domnul. În Isus, Fiu veșnic întrupat în om, suntem cu adevărat copii ai Tatălui. Prin credință și Botez începe pentru credincios viața în Spiritul Sfânt (cf. Rom 8, 2), o viață sfântă, o existență de fii ai Tatălui, precum Isus (cf. Rom 8,14-17), căci, prin puterea Spiritului Sfânt, Hristos trăiește în noi (cf. Gal 2,20). O viață care devine un cântec de iubire pentru Dumnezeu, pentru umanitate, cu și pentru Creație, și care își găsește plinătatea în sfințenie.

Roma, Sf. Ioan în Lateran, 27 iunie 2024

FRANCISC

Traducere Mihaela Caba-Madarasi