Canonul Sfântului Andrei Criteanul este o amplă rugăciune de pocăință asociată cu meditație biblică profundă. Parcurgându-l atent și în spirit de umilință, așa cum am fost pregătiți în primele patru Duminici ale Triodului, observăm cum, tot parcursul Canonului este un dialog intim al omului păcătos cu iertătorul și iubitorul de oameni, Dumnezeul nostru. Desele avertismente conținute în troparele Canonului, cutremură conștiința păcătosului care plânge, se tânguiește, cere milă și iertare, aducându-i-se aminte de virtuțile drepților și ale sfinților care au biruit păcatele.
Observând succesiunea textelor evanghelice prescrise pentru primele patru Duminici ale Triodului, – care îndeamnă la a ne înveșmânta cu smerenia vameșului, sau cu venirea în fire a fiului rătăcitor, sau cutremurați de Judecata înfricoșătoare și cu nostalgia după paradisul pierdut al protopărinților, – rânduiala Canonului cel Mare surprinde deodată atât durerea cât și puterea pocăinței, care se constituie în forța ce ne conduce la strălucita Înviere a Domnului Isus Hristos, garanție a învierii noastre din păcat și a moștenirii Împărăției.
Partea a doua a Canonului cel Mare.
(Miercuri, în săptămâna întâia a Postului mare, Marți seara)
P: Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.
C: Amin.
Rugăciunile începătoare:
Împărate Ceresc, Mângâietorule, Spirite al adevărului, care pretutindenea eşti şi toate le plineşti; Vistierul bunătăţilor şi dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără de moarte, îndură-Te spre noi (de trei ori).
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, îndură-Te spre noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne iartă fărădelegile noastre. Sfinte cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, îndură-Te spre noi (de trei ori).
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; vie împărăţia Ta; fie voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău.
P: Că a Ta este împărăţia şi puterea şi mărirea, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
C: Amin.
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul nostru.
Psalmul 69
Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte! Doamne, să-mi ajuţi mie grăbeşte-Te!
Să se ruşineze şi să se înfrunte cei ce caută sufletul meu;
Să se întoarcă înapoi şi să se ruşineze cei ce-mi voiesc mie rele;
Întoarcă-se îndată ruşinaţi cei ce-mi grăiesc mie: „Bine, bine!”
Să se bucure şi să se veselească de Tine toţi cei ce Te caută pe Tine, Dumnezeule, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: „Slăvit să fie Domnul!”
Iar eu sărac sunt şi sărman, Dumnezeule, ajută-mă!
Ajutorul meu şi Izbăvitorul meu eşti Tu, Doamne, nu zăbovi!
Cântarea 1, tropar vers 6:
Irmosul:
Ajutor şi acoperitor S-a făcut mie spre mântuire. Acesta este Dumnezeul meu şi-L voi preamări pe El; Dumnezeul Părintelui meu, şi-L voi înălţa pe El, căci cu mărire S-a preamărit (de două ori).
Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.
Covârşind eu de bunăvoie uciderea lui Cain, m-am făcut cu ştiinţă ucigaş al sufletului, umplându-mi trupul de viermi, şi războindu-mă împotriva lui, cu faptele mele cele rele.
Nu m-am asemănat, Isuse, dreptăţii lui Abel. Daruri bineprimite nu Ţi-am adus Ţie niciodată, nici fapte dumnezeieşti, nici jertfă curată, nici viaţă fără prihană.
Precum Cain aşa şi noi, ticălosule suflete, am adus fapte murdare Făcătorului tuturor şi jertfă vrednică de mustrare şi viaţă netrebnică; pentru acestea ne-am şi osândit împreună.
Ziditorule, făcându-mă lut viu, ai pus întru mine trup şi oase şi suflare şi viaţă; dar, o! Făcătorul meu, Mântuitorul meu şi Judecătorul meu, primeşte-mă pe mine cel ce mă pocăiesc.
Mărturisesc Ţie, Mântuitorule, păcatele pe care le-am făcut, şi rănile sufletului şi ale trupului meu, care tâlhăreşte le-au pus înlăuntrul meu gândurile cele ucigătoare.
De am şi greşit, Mântuitorule, dar ştiu că eşti iubitor de oameni; baţi cu milă şi Te milostiveşti fierbinte; pe cel ce plânge îl vezi, şi alergi ca un părinte, chemând pe cel rătăcit.
Mărire…, a Treimii:
Treime, Fiinţă preaînaltă, Căreia ne închinăm întru Unime, ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca o Milostivă, dă-mi lacrimi de umilinţă.
Şi acum…, a Născătoarei:
Născătoare de Dumnezeu, nădejdea şi ajutătoarea celor ce te laudă pe tine, ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca o stăpână curată, mă primeşte pe mine cel ce mă pocăiesc.
Şi iarăşi se cântă în amândouă stranele irmosul:
Ajutor şi acoperitor S-a făcut mie spre mântuire. Acesta este Dumnezeul meu şi-L voi preamări pe El; Dumnezeul Părintelui meu şi-L voi înălţa pe El, căci cu mărire S-a preamărit.
Cântarea a 2-a, tot pe tropar vers 6:
Irmosul:
Ia aminte, Cerule, şi voi grăi; şi voi lăuda pe Hristos, Care a venit din Fecioară cu trup (de două ori).
Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.
Cusutu-mi-a haine de piele păcatul, golindu-mă de haina cea dintâi ţesută de Dumnezeu.
Îmbrăcat sunt cu îmbrăcaminte de ruşine, ca şi cu nişte frunze de smochin, spre vădirea patimilor mele celor din bunăvoinţa mea.
Îmbrăcatu-m-am urât cu haina împestriţată şi sângerată ruşinos, prin curgerea vieţii celei cu patimi şi iubitoare de desfătări.
Căzut-am întru întristarea patimilor şi în stricăciunea cea materialnică; şi pentru aceasta acum vrăjmaşul mă necăjeşte.
Viaţă iubitoare de cele materiale şi iubitoare de averi alegând eu în loc de sărăcie, Mântuitorule, m-am împresurat acum cu sarcină grea.
Împodobitu-mi-am chipul trupului cu îmbrăcămintea de multe feluri a gândurilor ruşinoase şi sunt osândit.
Îngrijitu-m-am cu deadinsul numai de podoaba mea cea din afară, nebăgând seama de cortul dinlăuntru, cel după chipul lui Dumnezeu.
Îngropat-am cu patimile, Mântuitorule, frumuseţea chipului celui dintâi; dar ca pe drahmă, oarecând, căutându-mă, aşa mă află.
Păcătuit-am ca şi desfrânata şi strig Ţie: Eu însumi am greşit! Primeşte, Mântuitorule, ca mir şi lacrimile mele.
Fii mie milostiv, strig Ţie ca şi vameşul; Mântuitorule, curăţeşte-mă, că nimeni din cei din Adam n-au greşit Ţie, ca mine.
Mărire…, a Treimii:
Pe Tine, Dumnezeul tuturor, Unul în trei Fețe Te laud: pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Spirit.
Și acum…, a Născătoarei:
Preacurată Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce una eşti prealăudată, roagă-te îndelung, ca să ne mântuim noi.
Ia aminte, Cerule, şi voi grăi; şi voi lăuda pe Hristos, Care a venit din Fecioară cu trup.
Cântarea a 3-a, pe tropar vers 6:
Irmosul:
Întăreşte, Doamne, pe piatra poruncilor Tale, inima mea cea clintită; că Însuţi eşti sfânt şi Domn (de două ori).
Izvor de viaţă Te-am câştigat pe Tine, surpătorul morţii, şi strig Ţie, din inima mea, mai înainte de sfârşit: Greşit-am! Milostiveşte-Te şi mă mântuieşte.
Greşit-am, Doamne, greşit-am Ţie! Milostiveşte-Te spre mine. Că nu este cineva între oameni, din cei ce au greşit, pe care să nu-l fi întrecut eu cu greşelile.
Păcătoşilor din vremea lui Noe am urmat, Mântuitorule, moştenind osândirea acelora, întru cufundarea potopului.
Lui Ham aceluia, batjocoritorul de tată, urmând, suflete, n-ai acoperit ruşinea aproapelui, cu faţa înapoi întorcându-te.
De arderea păcatului fugi, suflete al meu, ca şi Lot. Fugi de Sodoma şi de Gomora; fugi de flacăra a toată pofta cea nebunească.
Miluieşte-mă, Doamne, miluieşte-mă strig Ţie, când vei veni cu îngerii Tăi, să răsplăteşti tuturor după vrednicia faptelor.
Mărire…, a Treimii:
Treime neamestecată, nezidită, Fire fără început, Care eşti lăudată în Treimea Feţelor, mântuieşte-ne pe noi, care ne închinăm stăpânirii Tale cu credinţă.
Şi acum…, a Născătoarei:
Pe Fiul cel fără de ani din Tatăl, sub ani L-ai născut, neştiind de bărbat, Născătoare de Dumnezeu. Minune străină! Că alăptând, ai rămas fecioară.
Şi iar irmosul:
Întăreşte, Doamne, pe piatra poruncilor Tale, inima mea cea clintită; că Însuţi eşti sfânt şi Domn.
Cântarea a 4-a, pe tropar vers 6.
Irmosul:
Auzit-a prorocul de venirea Ta, Doamne, şi s-a temut: că aveai să Te naşti din Fecioară, şi oamenilor să Te arăţi, şi a grăit: Auzit-am auzul Tău şi m-am temut; mărire puterii Tale, Doamne (de două ori).
Priveghează, o, suflete al meu, şi te fă deosebit, ca cel mare între patriarhi; ca să dobândeşti fapta cu gândirea cea înaltă; ca să te faci minte văzătoare de Dumnezeu, să ajungi în norul cel neapus cu gândirea, şi să te faci neguţător de lucruri mari.
Pe cei doisprezece patriarhi născându-i cel mare între patriarhi, ţi-a făcut ţie tainic, suflete al meu, scară spre suirea cea de faptă, pe fiii săi, ca pe nişte temeiuri şi trepte, ca nişte suişuri preaînţelepţeşte aşezându-i.
Lui Esau cel urât asemânându-te, suflete, ai dat amăgitorului tău întâia naştere, a frumuseţii celei dintâi; şi de la binecuvântarea părintească ai căzut, şi îndoit te-ai amăgit, ticălosule, cu fapta şi cu gândirea; pentru aceasta acum pocăieşte-te.
Edom s-a chemat Esau, pentru marea înverşunare a amestecării cu femei. Căci cu neînfrânarea pururea aprinzându-se şi cu plăcerile întinându-se, Edom s-a numit, care înseamnă: înfierbântarea sufletului celui iubitor de păcate.
De Iov cel de pe gunoi auzind, o, suflete al meu, că s-a îndreptăţit, n-ai râvnit bărbăţiei aceluia, n-ai avut tăria gândului lui, întru toate care ai cunoscut, în cele ce ai ştiut şi în cele ce te-ai ispitit; ci te-ai arătat nerăbdător.
Cel ce era mai înainte pe scaun, acum se vede gol în gunoi, cu răni; cel cu mulţi fii şi mărit, de năprasnă fără de fii şi de casă lipsit; că socotea gunoiul palat şi rănile mărgăritar.
Mărire…, a Treimii:
Nedespărţită în fiinţă, neamestecată în Feţe, Dumnezeu Te cunosc pe Tine Dumnezeire, una în Treime, ca pe Ceea ce eşti întocmai cu împărăţia şi întocmai cu tronul; şi strig Ţie cântarea cea mare, ce se cânta întreit întru cele de sus.
Şi acum…, a Născătoarei:
Şi ai născut şi eşti fecioară, şi ai rămas întru amândouă cu firea, Fecioară. Cel ce S-a născut înnoieşte legile firii, şi pântecele a născut nesimţind dureri. Unde Dumnezeu voieşte, se biruieşte rânduiala firii; că face câte voieşte.
Şi iarăşi se cântă irmosul:
Auzit-a prorocul de venirea Ta, Doamne, şi s-a temut: că aveai să Te naşti din Fecioară, şi oamenilor să Te arăţi, şi a grăit: Auzit-am auzul Tău şi m-am temut; mărire puterii Tale, Doamne.
Cântarea a 5-a, tot pe tropar vers 6:
Irmosul:
Dis-de-dimineaţă, Iubitorule de oameni, mă rog, luminează-mă şi mă îndreptează la poruncile Tale, şi mă învaţă, Mântuitorule, să fac voia Ta (de două ori).
Auzit-ai de coşul lui Moise, suflete, cel purtat de apele şi de valurile râului, că a fost păzit de demult ca într-o cămară, scăpând de fapta cea amară a voii lui Faraon.
De ai auzit, ticălosule suflete, de moaşele ce ucideau oarecând partea bărbătească, cea nevârstnică, primește acum înţelepciunea ca marele Moise.
Nu ţi-ai omorât mintea lovind-o, precum marele Moise pe egipteanul, ticălosule suflete; şi cum te vei sălăşlui, spune-mi, în pustietatea patimilor prin pocăinţă?
În pustietăţi a locuit marele Moise. Vino dar, suflete, de urmează vieţii lui, ca să te învredniceşti a vedea şi arătarea lui Dumnezeu cea din rug.
Toiagul lui Moise te închipuieşte, suflete, care a lovit marea şi a închegat adâncul, cu însemnarea dumnezeieştii Cruci; prin care vei putea şi tu să săvârşesti lucruri mari.
Aaron a adus lui Dumnezeu foc fără prihană, fără vicleşug; iar Ofni şi Fineas, ca şi tine, suflete, au adus lui Dumnezeu viaţă străină şi întinată.
Mărire…,a Treimii:
Pe Tine, Treime, Te cântăm, pe unul Dumnezeu; Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Părinte şi Fiule şi Spirite, Fiinţă singură prin Sine, Unime Căreia pururea ne închinăm.
Şi acum…, a Născătoarei:
Din tine S-a îmbrăcat întru a mea frământătură Dumnezeu, Cel ce a zidit veacurile, Maică Fecioară, ceea ce eşti nestricată şi nu ştii de bărbat, şi a unit Lui firea omenească.
Şi iarăşi irmosul:
Dis-de-dimineaţă, Iubitorule de oameni, mă rog luminează-mă şi mă îndreptează la poruncile Tale, şi mă învaţă, Mântuitorule, să fac voia Ta.
Cântarea a 6-a, pe tropar vers 6:
Irmosul:
Strigat-am cu toată inima mea către înduratul Dumnezeu şi m-a auzit din iadul cel mai de jos; şi a scos din stricăciune viaţa mea (de două ori).
Valurile păcatelor mele, Mântuitorule, ca în Marea Roşie întorcându-se, m-au acoperit degrabă, ca oarecând pe egipteni şi pe conducătorii lor.
Voie slobodă fără recunoştinţă ai avut, suflete, ca şi Israel mai înainte; că mai mult decât dumnezeiasca mană, ai ales neînţelepţeşte lăcomia patimilor cea iubitoare de plăceri.
Cărnurile cele de porc şi căldările şi bucatele cele egipteneşti, mai vârtos decât cele cereşti ai voit, suflete al meu; ca şi de demult nemulţumitorul popor în pustie.
Fântânile cananeieştilor gânduri mai mult le-ai cinstit, suflete, decât vâna pietrei, din care izvorul înţelepciunii varsă izvorul teologiei.
Când a lovit Moise, sluga Ta, piatra cu toiagul, cu închipuire mai înainte a însemnat coasta Ta cea de viaţă făcătoare; din care toţi băutură de viaţă scoatem, Mântuitorule.
Cercetează, suflete, şi iscodeşte ca Isus, fiul lui Navi, ce fel este pământul făgăduinţei şi locuieşte în el cu bună legiuire.
Slavă…, a Treimii:
Treime sunt neamestecată, nedespărţită; despărţită după Feţe, şi Unime sunt din Fire unită: Tatăl şi Fiul şi dumnezeiescul Apirit.
Şi acum…, a Născătoarei:
Pântecele tău ne-a născut nouă pe Dumnezeu, cu chipul ca şi noi; deci ca pe un ziditor al tuturor, roagă-L, Născătoare de Dumnezeu, ca prin rugăciunile tale să ne îndreptăţim.
Şi iarăşi irmosul:
Strigat-am cu toată inima mea către înduratul Dumnezeu şi m-a auzit din iadul cel mai de jos; şi a scos din stricăciune viaţa mea.
Condacul, vers 6:
Suflete al meu, suflete al meu, scoală! Pentru ce dormi? Sfârşitul se apropie şi ai să te tulburi. Deşteaptă-te dar, ca să se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu, Cel ce este pretutindeni, şi toate le plineşte.
Cântarea a 7-a, pe tropar vers 6:
Irmosul:
Păcătuit-am, fărădelege şi nedreptate săvârşit-am înaintea Ta; nici am păzit, nici am făcut precum ne-ai poruncit nouă; dar nu ne părăsi pe noi până în sfârşit, Dumnezeul părinţilor (de două ori).
Purtat fiind chivotul în car, când s-au întors junicile, numai cât s-a atins Uza acela de el, a fost certat de mânia lui Dumnezeu. Deci de îndrăzneala aceluia fugind, suflete, cinsteşte bine cele dumnezeieşti.
Auzit-ai de Abesalom cum s-a sculat împotriva firii. Cunoscut-ai faptele lui cele întinate, cu care a batjocorit patul lui David, tatăl său; dar şi tu ai urmat pornirilor lui cele pătimașe şi iubitoare de plăceri.
Supus-ai trupului tău vrednicia ta cea nerobită, căci alt Ahitofel aflând ca vrăjmaş, suflete, te-ai plecat după sfaturile lui; dar le-a risipit pe acestea Însuşi Hristos, ca tu să te mântuieşti cu adevărat.
Solomon cel minunat, cel plin de harul înţelepciunii, acesta făcând vicleşug înaintea lui Dumnezeu oarecând, s-a depărtat de la El; căruia şi tu ţi-ai asemănat blestemata ta viaţă, suflete.
De plăcerile patimilor sale fiind silit, s-a întinat, vai, iubitorul înţelepciunii, iubitor de femei desfrânate făcându-se şi înstrăinat de Dumnezeu; căruia tu, o suflete, ai urmat cu gândul, prin dezmierdări ruşinoase.
Lui Roboam, celui ce n-a ascultat sfatul tatălui său, ai râvnit, suflete, împreună şi lui Ieroboam, slugii celei prea rele, care s-a viclenit oarecând; dar fugi de asemănarea lor, şi strigă lui Dumnezeu: Păcătuit-am, miluieşte-mă!
Mărire…, a Treimii:
Treime neamestecată, nedespărţită, de o fiinţă şi fire una; lumini şi lumină, şi trei sfinte, şi Unul sfânt, este lăudată Treimea, Dumnezeu. Laudă şi preamărește, suflete, viaţă şi vieţi, pe Dumnezeul tuturor.
Şi acum…, a Născătoarei:
Lăudămu-te, bine te cuvântăm, închinămu-ne ţie, Născătoare de Dumnezeu, că ai născut pe Unul din Treimea cea nedespărţită, pe Unul Fiu şi Dumnezeu; şi tu însăţi ne-ai deschis nouă celor de pe pământ cele cereşti.
Şi iarăşi irmosul:
Păcătuit-am, fărădelege şi nedreptate săvârşit-am înaintea Ta; nici am păzit, nici am făcut precum ne-ai poruncit nouă; dar nu ne părăsi pe noi până în sfârşit, Dumnezeul părinţilor.
Cântarea a 8-a, pe tropar vers 6:
Irmosul:
Pe Cel pe Care-L preamăresc oştile cereşti şi de El se cutremură heruvimii şi serafimii, toată suflarea şi zidirea, lăudaţi- L, binecuvântaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii (de două ori).
Tu, suflete, lui Ozia râvnind, lepra lui întru tine îndoit ai luat-o; că cele necuvioase cugeţi, şi cele fără de lege faci; lasă cele ce ai şi aleargă la pocăinţă.
De niniviteni ai auzit, suflete, că s-au pocăit către Dumnezeu cu sac şi cu cenuşă; acestora n-ai urmat, ci te-ai arătat mai rău decât toţi cei ce au greşit mai înainte de lege şi după lege.
De Ieremia cel din groapa cu noroi ai auzit, suflete, care a plâns cu tânguire cetatea Sionului şi lacrimi a vărsat. Urmează vieţii lui celei plângătoare şi te vei mântui.
Iona a fugit în Tars, cunoscând dinainte întoarcerea ninivitenilor; a cunoscut ca un proroc milostivirea lui Dumnezeu; pentru că se ferea să nu mintă prorocia lui.
De Daniel ai auzit, o, suflete, cum a astupat gurile fiarelor în groapă; ai înţeles cum tinerii cei ce au fost cu Azaria au stins, prin credinţă, văpaia cuptorului cea arzătoare.
Pe toţi cei din Legea Veche, i-am adus ţie, suflete, spre pildă; urmează faptelor iubite de Dumnezeu ale drepţilor şi fugi de păcatele celor vicleni.
A Treimii:
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Spirit, Dumnezeu.
Părinte, Cel ce eşti fără început, Fiule, Cel împreună fără de început, Mângâietorule cel bun, Spirite cel drept, Născătorule al lui Dumnezeu-Cuvântul, Cuvinte al Tatălui celui fără început, Spirite cel viu şi făcător, Treime în Unime, miluieşte-mă.
Şi acum…, a Născătoarei:
Ca din porfiră s-a ţesut trupul lui Emmanuel înlăuntru, în pântecele tău, Preacurată, ceea ce eşti porfiră înţelegătoare; pentru aceasta, Născătoare de Dumnezeu, cu adevărat pe tine te cinstim.
Şi iarăşi irmosul:
Pe Cel pe Care-L preamăresc oştile cereşti şi de El se cutremură heruvimii şi serafimii, toată suflarea şi zidirea, lăudaţi- L, binecuvântaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a, pe tropar vers 6:
Irmosul:
Naşterea zămislirii celei mai presus de fire este netâlcuită; rodul Maicii celei fără de bărbat este nestricat; că naşterea lui Dumnezeu înnoieşte firile. Pentru aceasta pe tine toate neamurile, ca pe o maică mireasă a lui Dumnezeu, cu dreaptă credinţă te mărim (de două ori).
Hristos era ispitit, diavolul Îl ispitea, arătându-I pietrele ca să le facă pâini. În munte L-a suit să vadă toate împărăţiile lumii într-o clipită. Teme-te, o, suflete, de înşelăciune; trezeşte-te, roagă-te în tot ceasul lui Dumnezeu.
Turtureaua cea iubitoare de pustie, sfeşnicul lui Hristos, glasul celui ce strigă a glăsuit, predicând pocăinţa: Irod a săvârşit fărădelege cu Irodiada. Vezi dar, suflete al meu, să nu te prinzi în cursele celor fără de lege, ci îmbrăţişează pocăinţa.
În pustie a locuit Înaintemergătorul harului, şi Iudeea toată şi Samaria auzind, au alergat şi şi-au mărturisit păcatele lor bucuros, botezându-se; cărora tu, suflete, n-ai urmat.
Nunta cinstită este şi patul neîntinat, că Hristos amândouă le-a binecuvântat mai înainte, ospătându-Se trupeşte, şi în Cana Galileii la nuntă apa în vin prefăcând, arătând întâia minune, ca tu să te schimbi, o, suflete.
Hristos a întărit pe slăbănogul, cel ce şi-a ridicat patul, şi pe tânărul cel mort l-a înviat, pe fiul văduvei şi pe al sutaşului şi, samarinencei arătându-Se, a închipuit mai înainte ţie, suflete, închinarea în spirit.
Pe ceea ce-i curgea sânge a tămăduit-o Domnul cu atingerea de poala Lui; pe cei leproşi i-a curăţat, pe orbi i-a luminat şi pe cei şchiopi i-a îndreptat; pe surzi, pe muţi şi pe cea gârbovită până la pământ, i-a tămăduit cu cuvântul, ca tu să te mântuieşti, ticăloase suflete.
Mărire…, a Treimii:
Pe Tatăl să-L preamărim, pe Fiul să-L preînălțăm, dumnezeiescului Spirit cu credință să ne închinăm; Treimii celei nedespărțite, Unimii după ființă; ca lumina și lumini, și viață și vieți, făcătoare de viață și luminătoare marginilor.
Şi acum…, a Născătoarei:
Cetatea ta păzeşte-o, Preacurată Născătoare de Dumnezeu; că în tine aceasta cu credinţă împărăţind, în tine se şi întăreşte, şi prin tine biruind, înfrânge toată încercarea, dezarmează pe vrăjmaşi şi îndreptează pe supuşii ei.
Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Andrei cinstite şi Părinte de trei ori fericite, păstorul Cretei, nu înceta rugându-te pentru cei ce te laudă, ca să ne izbăvim de toata mânia, necazul şi stricăciunea şi de greşeli să ne mântuim noi, cei care cinstim pururea pomenirea ta cu credinţă.
Şi iarăşi irmosul:
Naşterea cea din zămislirea cea mai presus de fire este netâlcuită; rodul Maicii celei fără de bărbat este nestricat; că naşterea lui Dumnezeu înnoieşte firile. Pentru aceasta, pe tine toate neamurile, ca pe o maică mireasă a lui Dumnezeu, cu dreaptă credinţă te mărim .
Urmează rânduiala Dupăcinarului mare.
Pr. prof. Ioan Fărcaș