Dragi fraţi şi surori întru Domnul,

Preacucernici Părinţi,

La început de an avem din nou ocazia de a ne ruga împreună cu frații noștri din celelalte biserici și culte creștine. 

La Oradea, Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor se va desfășura conform programului atașat, în intervalul 13-21 ianuarie 2024, în fiecare seară de la ora 18.00. Evenimentul va începe cu Seara Tinerilor, aceștia fiind așteptați sâmbătă, 13 ianuarie 2024, de la ora 18.00, în Biserica Evanghelică-Lutherană, situată pe strada Tudor Vladimirescu nr.26. Încheierea evenimentului va avea loc în ziua de duminică, 21 ianuarie 2024, de la ora 18.00, fiind găzduită de Catedrala ,,Sfântul Nicolae”.

Vă încurajez pe toți, preoți însoțiți de credincioși, să dăm curs invitațiilor cultelor creștine din orașul nostru și să trecem pragul acestora pentru a ne ruga împreună în această perioadă.

Uniţi în rugăciune,

† Virgil Bercea
Episcop