Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului din acest an a fost prilej de bucurie pentru parohia greco-catolică din Ardud (Protopopiatul de Supur) care și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, în mijlocul credincioșilor s-a aflat pr. Vicar Ep. cu familiile Mihai Teczeș și pr. Protopop Crișan Marius, care au celebrat Sfânta Liturghie împreună cu parohul locului, pr. Ovidiu Marița. La eveniment a luat parte și primarul locului, împreună cu credincioșii din Supur.

O celebrare înălțătoare, înnobilată de cuvintele de învățătură ale pr. Mihai și ale pr. Crișan, în strânsă comuniune cu credincioșii veniți din parohiile Bapța, Rahova și toți cei care au venit de mai departe, împlinind și în acest an tradiția locului potrivit căreia toate familiile originare din Ardud, ajung acasă de sărbătoarea Adormirii Domnului indiferent unde se află în drumul vieții, pentru a  se întâlni la biserică. Momentul a devenit oportun în acest an ca enoriașii să își propună împreună un parcurs dedicat familiilor, sub îndrumarea Biroului pentru Pastorația familiilor și a adulților  Episcopiei Greco-Catolice de Oradea.  Trăind bucuria simplității și a comuniunii fraterne, cei prezenți au fost animați de cuvintele Sfintei Scripturi prin cuvintele de învățătură.

Înconjurați de binecuvântările Maicii Sfinte la finalul postului dedicat Adormii Ei, am trăit pe deplin această sărbătoare, pentru care le suntem recunoscători tuturor celor prezenți și gazdelor primitoare din Ardud.

Maica Domnului să binecuvinteze toate familiile cu iubirea Sa de Mamă a noastră, a tuturor!

Pr. Ovidiu Marița