E

Elevii Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea au participat joi, 9 martie 2023, de Ziua Foștilor Deținuți Politici, la proiecția filmului documentar „Remember Iuliu Maniu – 1986”. Evenimentul a fost organizat de Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Festivalul de Film și Istorii Râșnov și Casa Memorială „Iuliu Maniu” Bădăcin, cu începere de la ora 17:00.

            Proiecția filmului „Remember Iuliu Maniu – 1986” a reprezentat o oportunitate de educație importantă pentru elevi, deoarece a oferit o perspectivă autentică asupra evenimentelor petrecute în perioada comunistă când, un grup de tineri din Bădăcin, cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani, organizați de Ioan Pop (zis „Poetul”) și de studentul Nicolae Pop, s-au reunit în seara zilei de 6 martie 1986 la mormintele familiei Maniu din Dealul Țarinei al Bădăcinului, unde au depus o coroană de flori pe care au scris „Remember Iuliu Maniu”, au cântat „Imnul lui Iuliu Maniu”, compus de Ioan Pop, au aprins lumânări pe care le-au așezat în forma inițialelor IM și au vorbit despre personalitatea marelui om politic. A doua zi, toți cei implicați au fost duși la sediul Securității din Zalău și anchetați.

            La această proiecție au luat cuvântul realizatoarele filmului: Dr. Cristina Pușcaș – muzeograf, secția Muzeul Orașului Oradea –, Ana-Maria Borz, muzeograf, Casa Memorială „Iuliu Maniu” Bădăcin –, salvatorul casei memoriale, preotul Cristian Borz, președintele asociației Casa Memorială „Iuliu Maniu” și P.S. Virgil Bercea, Episcop Greco-Catolic de Oradea, care printr-un discurs emoționant a reliefat importanța curajului și a îndemnat tânăra generație să fie încrezătoare, să aibă curaj, să fructifice beneficiile educației și să învețe din experiențele și poveștile celor care au luptat pentru apărarea adevăratelor valori democratice și creștine.

            În sală, au fost prezenți elevi ai Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” însoțiți de domnul director Aurelian Andrei Cristea, doamnele profesoare Iulia Tănescu, Emanuela Țiț, Alina Pupe și Patricia Capriș, numeroși studenți și profesori de la Facultatea de Drept și Administrație Publică și Facultatea de Istorie, din cadrul Universității din Oradea și multe alte personalități. Seara s-a încheiat cu o sesiune de întrebări susținute de cei care au luat cuvântul, pe tema filmului și a marelui om politic.

            Întrebată cum a ajuns să realizeze acest film, Ana-Maria Borz a răspuns: În anul 2021, m-am înscris la Școala de Vară ASTRA din cadrul Festivalului de Film și Istorie Râșnov. În cadrul școlii a trebuit să realizăm un proiect. Atunci am avut ideea realizării unui film documentar cu titlul „Remember Iuliu Maniu – 1986”. Am ales această temă, deoarece de mic copil am participat la comemorarea lui Iuliu Maniu, organizată de către Parohia Greco-Catolică Bădăcin, în duminica cea mai apropiată de date morții lui Iuliu Maniu, 5 februarie. În cadrul acestor manifestări, am auzit interpretându-se „Imnul lui Iuliu Maniu”, compus de Ioan Pop. Mai târziu, am aflat și povestea acestui imn, circumstanțele în care a fost compus și de-a lungul timpului, i-am cunoscut și pe o parte din protagoniștii evenimentului. Acest film a fost realizat cu ajutorul lui Dr. Cristina Pușcaș.

            Această experiență educațională a fost deosebit de importantă pentru elevi, deoarece i-a ajutat să înțeleagă mai bine represiunea din timpul regimului comunist și să-și formeze propriile opinii și atitudini față de valorile fundamentale ale democrației, iar prin prezența lor la acest eveniment, elevii școlii noastre au dat dovadă încă o dată de profundă recunoștință față de patronul lor spiritual.

            Prof. Iulia-Maria Tănescu