Ieri 14 februarie 2023, la vârsta de 98 de ani, Academicianul Dr. Ovidiu Bojor s-a întors la Casa Tatălui ceresc. A fost cunoscut ca cel mai mare fitoterapeut român, fiind inventatorul fitoterapiei moderne din România. Doctor farmacist, membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale, Ovidiu Bojor a fost și un bun credincios greco-catolic, afirmând aceasta cu fiecare ocazie. De-a lungul vieții i-a avut ca preoți spirituali pe Fericiții Vladimir Ghica și Ioan Suciu.

Și-a dedicat întreaga viață studierii plantelor, în România și peste hotare, autorul a zeci de cărți, sute de articole și tratate de fitoterapie, având 40 de brevete farmaceutice, insulina vegetală fiind cel mai important brevet medaliat cu aur la Geneva.

Într-o conferință ținută în anul 2016 la Oradea, în Sala Traian Moșoiu din cadrul primăriei, Domnul Ovidiu Bojor a făcut o prezentare a unui stil de viață sănătos, amintind și faptul că: „deviza mea, când am realizat că trebuie să fac ceva în viață, a fost să pun pe primul plan iubirea! De la Creator până la furnică și homo sapiens (…) iubirea a călăuzit tot timpul toată activitatea mea. (…) La 88 de ani am pus pe orizontală acest număr și am înțeles că venim de la minus infinit și ne îndreptăm spre plus infinit”.

Preasfinția Sa Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, de care îl leagă o lungă și frumoasă prietenie, împreună cu tot clerul eparhiei, se roagă pentru sufletul adormitului serv al lui Dumnezeu, Ovidiu Bojor.

Dumnezeu să-l primească în Împărăția Sa!

Înmormântarea va avea loc mâine 16 februarie 2023, pe Parcela Academicienilor care se afla în cimitirul Bellu ortodox din București, slujba de înmormântare fiind celebrată de Biserica Greco-Catolică. Din partea Episcopiei greco-catolice de Oradea va fi prezent Pr. Antoniu Chifor, vicar eparhial cu preoții și nepotul domnului academician.

Biroul de Presă

Sursă foto copertă: doctorul zilei.ro