Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa” (Evrei 13,7)

Preacucernici Părinți,

Luni 11 iulie 2022 se împlinesc 70 de ani de la trecerea la cele veșnice a Fericitului Episcop martir Valeriu Traian Frențiu.

Cu această ocazie invităm toți preoții și credincioșii Eparhiei noastre să aducă rugăciuni de mulțumire și de laudă lui Dumnezeu pentru cel care a fost Păstorul Eparhiei de Oradea timp de 30 de ani, Fericitul Episcop Valeriu Traian Frențiu.

Dat fiind faptul că duminica este ziua în care credincioșii se strâng într-un număr mai mare la Biserică, vă invit să sărbătoriți evenimentul la care facem referire, în această zi.

Vă oferim câteva îndrumări care vă pot fi de folos pentru celebrarea liturgică:

  • daca aveți o icoană, respectiv o fotografie cu Fericitul Episcop Valeriu sau cu ceilalți Fericiți episcopi martiri se poate crea un mic altar în biserică;
  • daca aveți relicva Fericitului se poate așeza spre venerare;
  • predica de duminică (credința sutașului) poate fi adaptată pentru a vorbi și despre credința Fericitului martir Valeriu Traian;
  • dacă Biserica parohială este ctitoria Fericitului episcop sau dacă sunt aspecte ale parohiei legate în mod cu totul particular de persoana sa, se poate menționa acest lucru;
  • dacă mai sunt persoane vârstnice care l-au cunoscut sau au avut în vreun fel contact cu Preasfințitul Frențiu pot fi chemate să dea mărturie;
  • se poate intona la final imnul martirilor;
  • se va recita rugăciunea către Episcopii martiri urmată de Tatăl nostru și Născătoare de Dumnezeu;

Orice altă inițiativă pastorală sau este binevenită și de folos.

În anexa găsiți o broșură despre Fericitul Episcop Valeriu Traian care vă poate servi drept sursă de inspirație!

Luni 11 iulie, la Oradea, de la ora 18.00 vom celebra Sfânta Liturghie și vom binecuvânta Capela Frențiu din cimitirul municipal Rulikowski, care a fost restaurată în întregime.

Cerând bunului Dumnezeu, prin mijlocirea Maicii Preacurate și a Fericitului Valeriu Traian, haruri și binecuvântări, rămânem uniți în rugăciune și în comuniune de slujire.

Brosura Fericitul Valeriu Traian Frentiu

                                                                                                                                                                  † Virgil BERCEA

                                                                                                                                                                              Episcop