În zilele de carantină, de izolare socială, de teama provocată de știrile aflate de la telejurnale sau de pe internet din cauza pandemiei de Covid-19, care pare de neoprit, vine de la Sfântul Scaun un ajutor pentru toți credincioșii. Este vorba despre o carte cu titlul „Statornici în încercare”, de astăzi disponibilă gratuit pe situl internet al Libreria Editrice Vaticana. Gândit și îngrijit de Dicasterul pentru Comunicare al Sfântului Scaun, volumul vrea să ajute la descoperirea apropierii lui Dumnezeu într-o perioadă în care, privind în jur, pare să observăm numai durere, suferință, frică, singurătate.

Sunt 184 de pagini pentru a împărtăși, a medita, a ne ruga toți împreună, în așa fel încât să se mențină viu simțul de comunitate pus la grea încercare de urgența sanitară. Mass-media Vaticanului au încercat să ofere o slujirea încă de la începutul epidemiei de coronavirus, prin inițiative ca „În linia întâi”, programul radiofonic transmis pentru a da glas tuturor celor care în aceste zile îi ajută pe alții, sau pur și simplu desfășurând munca de canal de transmitere a cuvintelor Papei. Începând de la cele rostite în predicile de la Casa Santa Marta, transmise din voința Pontifului însuși în fiecare dimineață la ora 7.00 (8.00, ora României), ca semn de însoțire pentru credincioșii lipsiți de celebrările religioase.

Tocmai reflecțiile de dimineață ale Pontifului compun o amplă secțiune a volumului. Împreună cu ele, Angelus și diferitele intervenții extraordinare ale Papei Francisc despre această temă începând din 9 martie. Între acestea, și minunata rugăciune rostită de Episcopul de Roma vinerea trecută, în Piața San Pietro, cu ocazia binecuvântării extraordinare „Urbi et Orbi” pentru a cere lui Dumnezeu să pună capăt valului de suferință provocat de coronavirus. „Statornici în încercare” – care pe copertă are o imagine a Arhanghelului Mihail, ocrotitor al Bisericii împotriva răului – se împarte în trei secțiuni. Prima este presărată cu rugăciuni, rituri și implorări pentru momentele dificile luate din tradiția creștină, ca de exemplu invocațiile pentru bolnavi, pentru eliberarea de rău, pentru a se încredința acțiunii Duhului Sfânt. Sunt rugăciuni care provin de la diferite Biserici din lume, dar și din diferite epoci istorice.

Partea a doua se bazează pe indicațiile autorităților ecleziastice pentru a continua să se trăiască Sacramentele. Un instrument util într-un timp în care, pentru a preveni riscul infectării, au devenit o constantă celebrările „fără participarea poporului”, ceea ce provoacă multe suferințe în credincioși, mai ales în vederea Paștelui. Meditațiile din carte se concentrează deci asupra temei Împărtășaniei spirituale, explicând și modul în care se obține iertarea păcatelor, în pofida imposibilității de a se spovedi. Aceasta este o indicație oferită deja credincioșilor de Papa Francisc inspirându-se din Catehismul Bisericii Catolice.

În sfârșit, partea a treia este, așa cum s-a spus, o culegere a intervențiilor pe care Pontiful le-a făcut și pe care le va face. Da, și pe cele pe care „le va face”, deoarece cartea, publicată numai on-line și nu în ediție tipărită, va fi actualizată de mai multe ori pe săptămână și îmbogățită cu noi texte. Se poate descărca de mai multe ori cu un simplu click. Sensul întregii inițiative este explicat în introducerea semnată de Andrea Tornielli, director editorial al mass-media Vaticanului: „Cartea este o încercare de a-i ajuta pe toți în acest moment de angoasă și de suferință să fie oricum statornici, ceea ce înseamnă să aibă o speranță”, se citește. „Ar vrea să fie un mic ajutor oferit tuturor, pentru a ști să observăm și să experimentăm în durere, în suferință, în singurătate și în frică apropierea și duioșia lui Dumnezeu.”

„Desigur, credința nu șterge durerea, comuniunea eclezială nu elimină angoasa”, scrie Andrea Tornielli, „ci luminează realitatea și o revelează locuită de iubirea și de speranța întemeiată nu pe capacitățile noastre, ci tocmai pe Acela care este fidel și nu ne abandonează niciodată”. Această carte în limba italiană, în format pdf, se poate descărca de aici.

Sursa: www.ercis.ro

Pr Mihai Pătrașcu