Dragi frați și surori din toată Europa,

Ca președinți ai celor două organisme, care reprezintă Conferințele episcopale ale țărilor din Europa, ne adresăm vouă tuturor, în aceste momente dificile în care suntem greu puși la încercare de pandemia provocată de COVID-19, înălțând rugăciunea noastră comună pentru a cere ajutor, mângâiere și mântuire.

Dumnezeule Tată, Creatorul lumii, Atotputernic și Milostiv, care din iubire L-ai trimis în lume pe Fiul tău ca doctor al sufletelor și trupurilor, privește la copiii tăi care în aceste momente dificile de încercare în multe regiuni ale Europei și în lume, se îndreaptă către Tine, căutând forță, mântuire și ușurare, eliberează-i de boli și frică, vindecă-i pe bolnavi, mângâie-i pe membrii familiilor, oferă înțelepciune conducătorilor noștri, energie și recompensă medicilor, asistenților și voluntarilor și viață veșnică celor adormiți. Nu ne abandona în aceste momente de încercare, ci izbăvește-ne de tot răul.

Îți cerem Ție Tată, ca împreună cu Fiul și cu Spiritul Sfânt, să domniți în veci vecilor. Amin.

Sfântă Maria, mamă a sănătății și a speranței, roagă-te pentru noi!

Fie ca binecuvântarea noastră să vă însoțească,

Cardinal Jean-Claude Hollerich

Arhiepiscop de Luxemburg

Președinte COMECE

Cardinal Angelo Bagnaso

Arhiepiscop de Genova

Președinte CCEE

 

Eugen Ivuț