„Cea mai vesela sarbatoare evreiasca a fost celebrata, miercuri seara, la Sinagoga Ortodoxa din Oradea, în prezenta unui numar mare de persoane, de toate vârstele, care au dorit sa participe la eveniment.

Programul a debutat la Sinagoga ortodoxa din Oradea, de pe strada Mihai Viteazul nr. 4, cu citirea Cartii Esterei. A urmat programul artistic, în cadrul caruia si-au dat concursul: actorul Andrian Locovei, de la Teatrul Regina Maria Oradea, Corul „Gyuri Vilan”, condus de Ari Nagy Sandor, Corul „General Traian Mosoiu” din Oradea, condus de Teodor Abrudan si dirijat de prof. Ioan Fluieras, Trupa de dansuri israeliene „Or Neurim” si Formatia Hakeshet Klezmer Band.
De altfel, la initiativa dr. Aurel Vainer, presedintele Federatiei Comunitatilor Evreiesti din România (FCER), Formatia Hakeshet Klezmer Band a fost recompensata, în cadrul evenimentului, cu diploma si medalie de merit pentru întreaga activitate, dar si pentru ca a reprezentat România la Festivalul din Argentina.
Fostul deputat Aurel Vainer, care a primit recent titlul de „Cetatean de Onoare al Capitalei”, a transmis, prin intermediul lui Felix Koppelmann, presedintele Comunitatii Evreiesti din Oradea, un emotionant mesaj celor prezenti. Domnia sa si-a exprimat întreaga sustinere si apreciere nu numai pentru Comunitatea evreieasca din Oradea, ci fata de întregul oras, de care se simte foarte atasat.
La finalul programului, care a durat peste trei ore, fiecare participant a primit, din partea organizatorilor, o casera cu prajiturele specifice sarbatorii de Purim.
Printre oaspetii prezenti la eveniment s-au numarat rabinul din Paris, alaturi de Miroslav Iabloncsik, consulul onorific al Slovaciei în România, Angela Lupsea, directoarea Muzeului Cetatii si Orasului Oradea, parintele Traian Dobrata si Eugen Ivut, purtatorul de cuvânt al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea.
Purim este sarbatoarea evreiasca ce comemoreaza eliberarea poporului evreu din Imperiul Persan-Babilonian antic dupa executia lui Haman în 427 î.e.n., si în urma decretului reginei Estera care duce la executarea celor 10 fii ai lui Haman în 425 î.e.n., dupa cum este scris în Cartea Esterei din cartea biblica (Megillat Esther). Purim este caracterizat prin recitari publice ale Cartii Estera (keriat ha-megillá), oferind reciproc cadouri de alimente si bauturi (mishloach manot), pomana pentru saraci (mattanot la-evyonim), dar si o masa de celebrare (se’udat Purim). Alte obiceiuri includ bautul vinului, purtarea de masti si costume, dar si sarbatori publice.

Sursa: https://www.crisana.ro