„Începuta în anul 1997 la Nyiregháza, în Ungaria, traditia întâlnirii anuale a episcopilor catolici orientali din Europa s-a continuat an de an, reunind în discutii ierarhii diverselor eparhii pe marginea unor teme alese de ei însisi, cu scopul de a împartasi problemele si sperantele Bisericilor pastorite. De aceasta data evenimentul s-a desfasurat în România, la Oradea. Gazduita de episcopul greco-catolic al Eparhiei de Oradea Mare a Românilor, Preasfintia Sa Virgil Bercea, întâlnirea aflata deja a treia oara sub patronajul Consiliului Conferintelor Episcopale Europene (CCEE) a oferit prilejul de a reuni la aceeasi masa de discutii pe: Eminenta Sa, Cardinalul Péter Erdo, Arhiepiscop de Esztergom-Budapesta si presedinte al CCEE, pe Înaltpreasfintia Sa, Arhiepiscopul Francisco-Javier Lozano, Nuntiu Apostolic în România, pe Înaltpreasfintia Sa, Arhiepiscopul Cyril Vasil’, secretarul Congregatiei pentru Bisericile Orientale, împreuna cu peste patruzeci de episcopi ale diferitelor Biserici orientale catolice din diverse parti ale Europei. Lucrarile desfasurate de ierarhi la masa discutiilor au fost ritmate si de numeroase celebrari liturgice, respectiv de vizitarea unor locuri unde traieste si se creste Biserica catolica rasariteana din România.
Întâlnirea din acest an a avut ca tema „Contributia Bisericilor orientale catolice din Europa la Noua Evanghelizare”. Lucrarile s-au desfasurat în Seminarul Greco-Catolic din Oradea, iar în organizarea evenimentului au fost implicati seminaristii eparhiei. Sesiunea de deschidere a avut loc în dupa amiaza zilei de 3 noiembrie. Dupa salutul Preasfintiei Sale, Episcopul Virgil Bercea, a luat cuvântul Eminenta Sa, Cardinalul Péter Erdo, care a situat tema despre noua evanghelizare în contextul unei lumi secularizate, dar în acelasi timp si însetate de Dumnezeu, cu atât mai mult cu cât timpul actual poate fi considerat pe buna dreptate un „kairos”, un timp prielnic pentru lucrarea Spiritului Sfânt. Nuntiul Apostolic, Înaltpreasfintia Sa, Francisco-Javier Lozano, a prezentat orasul Oradea ca fiind un model de convietuire multiculturala si multietnica, evocând totodata si marturia jertfei Bisericii Greco-Catolice din România. Arhiepiscopul Cyril Vasil’, secretarul Congregatiei pentru Bisericile Orientale, a transmis tuturor celor prezenti salutul Cardinalului prefect, Eminenta Sa Leonardo Sandri, invitând Bisericile orientale catolice la a se deschide tot mai mult spre viata si problematicile întregii Biserici Universale. Arhiepiscopul Major de Kyiv-Halyc, Preafericirea Sa, Sviatoslav Shevchuk, a dorit, înainte de toate, sa-i salute pe credinciosii români, un popor care poseda o importanta istorie crestina si care, în anii recenti, au dat marturie pâna la martiriu. Au urmat o serie de interventii din partea autoritatilor civile din Oradea, iar sesiunea inaugurala s-a sfârsit prin alocutiunea de salut a Preafericirii Sale Lucian Muresan, Arhiepiscop Major de Alba Iulia si Fagaras.
Lucrarile au continuat apoi în urmatoarele doua zile cu doua conferinte care au încadrat si adâncit argumentele întâlnirii. Prima conferinta, cu tema „Îmi veti fi mie martori: noua evanghelizare în Bisericile catolice de rit oriental din Europa”, a fost sustinuta de Înaltpreasfintia Sa, Arhiepiscopul Salvatore Fisichella, presedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizari. Pornind de la invitatia Papei Benedict al XVI-lea la noua evanghelizare pentru a oferi raspunsuri adecvate la criza de credinta a omului contemporan, Arhiepiscopul Fisichella a prezentat aceasta noua misiune ca pe un dar al Spiritului Sfânt oferit Bisericii de astazi, punând în lumina profundele schimbari culturale ale epocii prezente. A insistat apoi asupra evitarii contrastului dintre „identitate” si „apartenenta”, traindu-le în schimb într-un raport de reciprocitate. Facând referire la liturgia Bisericii ca la un ambient de evanghelizare al credinciosilor, Arhiepiscopul Fisichella si-a concluzionat expunerea prin invitatia de a reflecta asupra unui model de frumusete vazut prin prisma vestirii Evangheliei. A urmat interventia Preacucernicului Parinte Borys Gudziak, rectorul Universitatii Catolice din Lviv, Ucraina, în care a dezvoltat tema „Bisericile catolice de rit oriental: 20 dupa caderea regimurilor totalitare si noua evanghelizare”. Parintele Borys a evidentiat actuala realitate a Bisericilor orientale catolice, aflate în tensiunea dintre libertatea recâstigata si frica de un viitor incert. În dupa amiaza aceleiasi zile, iezuitul Marko Ivan Rupnik a prezentat o expunere intitulata „Arta sacra bizantina în contextul noii evanghelizari”, centrând interventia sa în jurul raportului dintre teologie si arta, insistând asupra modului în care trebuie sa fie îndreptata spre crestini noua evanghelizare pentru a constientiza sau descoperi felul în care au fost renascuti în Hristos prin Botez.
Sesiunea de dimineata a celei de-a doua zile a fost deschisa prin conferinta sustinuta de Profesorul Cesare Alzati, venit de la Universitatea Catolica din Milano, care s-a oprit asupra „Contributiei Bisericilor orientale catolice la noua evanghelizare”, cu un accent special pus asupra realitatilor ecleziale ale acestor Biserici. Profesorul a insistat apoi asupra necesitatii cunoasterii pe care Occidentul trebuie sa-l posede despre patrimoniul teologic si liturgic al Rasaritului, atragând totodata atentia asupra riscului la care sunt supuse aceste Biserici orientale, care pot fi declasate la simple variante rituale ale Bisericii Catolice. A urmat expunerea arhiepiscopului Cyril Vasil’, în care s-au pus în lumina diferitele aspecte ale vietii Bisericilor orientale catolice, fiind o prezentare facuta din punct de vedere canonic si liturgic. La finalul sesiunii, Preacucernicul Parinte Alexandru Buzalic, a prezentat realitatea existentei noilor miscari ale laicilor în Europa de est si în mod special în România. Sesiunile de conferinte au luat sfârsit cu anuntul ca locul urmatoarei reuniuni, cea din 2012, va avea loc la Zagreb, în Croatia.
Celebrarile liturgice la care au luat parte ierarhii prezenti au fost oficiate în câteva din bisericile comunitatii greco-catolice din Oradea. Participarea credinciosilor greco-catolici la aceste celebrari liturgice a fost considerabila, asigurând rugaciunea si cântarea liturgica împreuna cu corurile care au înfrumusetat Dumnezeiestile Liturghii. Preasfintia Sa Virgil Bercea a avut ocazia sa prezinte astfel ierarhilor prezenti atât o parte a realitatilor ecleziale ale Eparhiei cât si Seminarul sau diferitele centre de asistenta ale Organizatiei Caritas.
Întâlnirea s-a încheiat în mod oficial duminica, 6 noiembrie, cu o solemna Dumnezeiasca Liturghie celebrata în Catedrala Greco-Catolica din Oradea. La sfârsitul celebrarii, Preasfintia Sa Virgil Bercea a multumit pentru buna desfasurare a evenimentului, iar Nuntiul Apostolic a subliniat dimensiunea catolica pe care o manifesta o asemenea întâlnire, mai ales în ceea ce priveste dimensiunea liturgica. În final, Arhiepiscopul Major de Kyiv-Halyc, Preafericirea Sa, Sviatoslav Shevchuk a multumit credinciosilor români, dar mai ales tinerilor, care prin prezenta lor la Dumnezeiasca Liturghie, au devenit adevaratul suflet al întâlnirilor.

Pr. Manuel Nin