CLXXXVI

În fiecare an, pe 21 ianuarie, Biserica îl cinstește pe Sfântul Maxim (579-662), supranumit Mărturisitorul, pentru activitatea lui de apărare a dreptei credințe împotriva adepților ereziei monotelite (o singură voință în persoana lui Isus).

Monah și mistic bizantin, Maxim este autorul unor ample scrieri despre iubire, marea virtute teologică, dar și opere exegetice asupra unor autori precum Dionisie Areopagitul și Grigorie de Nazianz.

Mistic și apologet fiind, cele Patru sute de Capete despre dragoste, trimise prezbiterului Elpidie, îl recomandă ca profund trăitor de Dumnezeu și strict apărător al credinței adevărate. Sunt Capete cu conținut dogmatic și moral, nu ușor de pătruns cu mintea ne-luminată de credință.

M-am oprit asupra acestui text dogmatic, tocmai pentru a conștientiza faptul că propovăduirea Bisericii din cele două milenii de creștinism, se fundamentează pe o învățătură de credință stabilită, formulată clar și cu autoritate, bazată pe Scriptură și Tradiție.

„Când zice Domnul: Eu și Tatăl Meu una suntem (Ioan 10,30), arată identitatea ființei, iar când zice că: Tatăl este în Mine și Eu în Tatăl (Ioan 10,38), arată nedespărțirea ipostasurilor. Deci, triteiștii, adică cei ce ziceau că Tatăl, Fiul și Sfântul Spirit sunt trei Dumnezei, nu Unul, despărțind pe Tată de Fiul, cad în prăpastie din amândouă părțile. Că, ori zic că Fiul este împreună-veșnic cu Tatăl, dar despărțindu-L de El, se silesc a spune că nu S-a născut din Tatăl și ajung să creadă în trei Dumnezei și trei principii, ori spun că Fiul S-a născut din Tatăl, dar despărțindu-L de El, sunt nevoiți să spună că nu e împreună-veșnic cu Tatăl, socotindu-L sub ani pe Stăpânul anilor. Căci se cade, pe Unul Dumnezeu a propovădui și trei ipostasuri a mărturisi, precum zice marele Grigorie, fiecare cu însușirile Lui personale. Același spune că Se desparte, dar nedespărțit, și Se împreună, dar despărțindu-Se. De aceea neînțeleasă este și despărțirea și unirea. Că de n-ar fi această preaslăvită Taină a unirii și despărțirii Tatălui și Fiului, cu nimic nu s-ar deosebi de unirea și despărțirea dintre om și om”. (Întâia sută din capetele cele pentru dragoste, 29)

Citind, recitind și aplecându-ne serios asupra acestui text ales din cele patru sute de Capete ale Sfântului Maxim, ne dăm seama că, zi de zi, trebuie să facem efortul de a „mâna mai adânc” în ceea ce privește ancorarea și statornicia noastră în credință.

Pe acest maestru al propovăduirii adevăratei credințe, Biserica ni-l aduce, an de an, spre cinstire, cântându-i:

„Pe marele Maxim, iubitorul Treimii, pe cel ce a propovăduit în chip lămurit dumnezeiasca credință și ne-a învățat să credem că Hristos este în două firi și cu două voințe și lucrări, întru cântări credincioșii să-l cinstim, precum se cuvine, strigând: Bucură-te propovăduitorule al credinței” (Condacul Sfântului, de la Utrenia Sărbătorii, vers 8).

Pr. Ioan Fărcaș