Cu o oră înainte de intrarea în Noul An, în Catedrala „Sfântul Nicolae” din Oradea a fost celebrată slujba de Te Deum, prezidată de Preasfinția Sa Virgil Bercea, Episcop greco-catolic de Oradea, împreună cu preoții catedralei. Într-un moment de rugăciune și recunoștință, credincioșii s-au adunat pentru a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru darurile primite în anul care se încheie și pentru a cere binecuvântare pentru anul ce începe.
În cuvântul său, ierarhul a subliniat că trecerea dintre ani este un timp de reflecție profundă, în care fiecare este chemat să privească cu sinceritate la propria viață și la lucrarea lui Dumnezeu în lume. „Scriptura se împlinește în fiecare zi în viața fiecăruia dintre noi – cu atât mai mult putem spune că se împlinește la trecerea dintre ani. Încheiem un an și pășim într-unul nou”, a spus Preasfinția Sa.
Episcopul de Oradea a vorbit despre anul 2025 ca despre un timp marcat de evenimente importante, atât în viața personală a credincioșilor, cât și în viața Bisericii și a societății. „Anul pe care îl încheiem a fost plin de evenimente majore: în viața fiecăruia dintre noi, în viața Bisericii și a lumii. Fiecare cunoaște bucuriile și încercările proprii și, tocmai de aceea, suntem chemați să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ceea ce am trăit.”
Referindu-se la viața Bisericii Greco-Catolice, Preasfințitul Virgil a amintit de trecerea la Domnul a Preafericitului Lucian Mureșan și de alegerea noului Arhiepiscop Major, Preafericitul Claudiu Pop, precum și de încheierea Anului dedicat Cardinalului Iuliu Hossu, celebrat prin numeroase evenimente la Oradea, Cluj, Roma și Paris. De asemenea, ierarhul a vorbit despre evenimentele majore din viața Bisericii universale: „Am trăit momente importante în viața Bisericii Catolice: trecerea la Domnul a Papei Francisc, alegerea Papei Leon al XIV-lea și încheierea Anului Sfânt, Jubileul speranței, la 2025 de ani de la Nașterea Mântuitorului.”
Privind spre realitatea lumii de astăzi, Preasfințitul a subliniat dramatismul conflictelor actuale și nevoia profundă de pace: „Papa Francisc vorbea despre un al treilea război mondial purtat pe bucăți. Din păcate, vedem cât de adevărate sunt aceste cuvinte. În multe locuri ale lumii se numără morții, trist!”
În acest context, Episcopul de Oradea i-a îndemnat pe credincioși să redescopere adevărata pace, care începe cu ei înșiși:
„Este foarte important să avem fiecare dintre noi această conștiință că aparținem Domnului înainte de toate și că suntem în mâinile Lui fiecare, familiile noastre, Biserica, viața noastră este în mâinile Domnului, și toate celelalte evenimente care se întâmplă – dincolo de toate calculele umane, sunt în mâinile Sale. Suntem capabili la sfârșitul anului, în numele întregii noastre Biserici și ai întregii omeniri, să Îi mulțumim Domnului că ne ține în brațele Sale?”
Făcând referire la mesajul Papei Leon al XIV-lea pentru Ziua Mondială a Păcii, ierarhul a amintit că este vorba despre o pace „dezarmată și dezarmantă”, o pace care nu se impune prin forță, ci prin iubire și smerenie. Suntem chemați să trăim această pace în viața noastră de zi cu zi, în relațiile dintre noi, în familiile noastre și în comunitățile noastre:
„Isus Cristos a venit din nou, să ne aducă pacea – regele păcii – dar pacea nu este în lume și adesea, cel mai adesea, pacea nu este în sufletul nostru. Dacă Îl primim cu adevărat pe Domnul, El aduce pacea sufletului nostru și de aici pornește totul. Sfântul Părinte Papa Leon, în mesajul pentru Ziua Mondială a Păcii 2026, vorbește tocmai despre această pace «dezarmată și dezarmantă».
Mântuitorul vine în lume, neavând nimic și aduce pacea. Reușim să înțelegem cât este de importantă această pace în lume și pentru fiecare dintre noi – dezarmați și dezarmanți în atitudinile noastre? Nu atacăm pe nimeni și rămânem cu adevărat fii ai Domnului în iubirea Sa. Dacă reușim să înțelegem în aceste coordonate pacea Domnului, reușim să-I înțelegem inclusiv iubirea. El, Domnului Dumnezeu, din vecie ni L-a trimis pe Fiul Său prin puterea și lucrarea Spiritului Sfânt, să ne aducă iubirea și aceasta trebuie să rămână în sufletul nostru!”
În încheiere, Preasfințitul Virgil Bercea i-a îndemnat pe toți credincioșii să înceapă anul 2026 cu iubire și speranță în Domnul:
„Să pornim cu iubire în anul care se deschide înaintea noastră. Să ne lăsăm cuprinși de iubirea lui Dumnezeu și să o dăruim mai departe. Să vă dea Domnul sănătate și bucurii, să aducă Domnul pace în sufletele și în viața noastră și în lumea întreagă!”
Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi











