„Istoria ne cheamă la fapte. … Vrem să trăim, alături de celelalte națiuni ale lumii, liberi și independenți.”
„Slujirea lui Dumnezeu se înfăptuiește prin modul în care se slujește comunitatea.”
În ziua de duminică, 27 aprilie 2025, duminica Tomii, la inițiativa Asociației AGRU, în colaborare cu Reuniunea Mariană și Biroul Pastoral, un grup de aproape 50 de credincioși însoțiți de Părintele Sorin Crăciun au călătorit spre Băsești, loc încântător, binecuvântat, impregnat de spiritualitate și de istorie, pentru a participa la o serie de celebrări liturgice și evenimente culturale organizate cu ocazia sărbătorii hramului mic al Mănăstirii Greco-Catolice „Adormirea Maicii Domnului – Sfântul Gheorghe” din localitate.
George Pop de Băsești, uriașă personalitate greco-catolică, cel care a prezidat Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, şi-a donat întreaga avere Bisericii, punând totul în folosul poporului, „spre mărirea Atotputernicului Dumnezeu și în favorul dezvoltării culturale a poporului român.”
Pe terenul donat de George Pop de Băsești Bisericii Române Unite cu Roma a fost ridicată noua Mănăstirea greco-catolică din Băsești, sfințită în anul 2005, care veghează de pe colină, luminoasă și protectoare, la câțiva pași de acel arbore multisecular, cunoscut ca ,,Teiul Unirii”, martor la plănuirea unirii Transilvaniei cu România, la umbra căruia se află o masă şi băncuţe, locul în care George Pop de Băseşti se întâlnea cu Vasile Lucaciu, Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Ioan Raţiu, Ion I. C. Brătianu, Nicolae Titulescu, Nicolae Iorga, Nicolae Filipescu, Iosif Vulcan și cu mulți alți demnitari români.
Gazda primitoare a evenimentului a fost Părintele Grigore Borzoș, ieromonah şi rector al bisericii mănăstirești, care, alături de toți organizatorii, prin programul bogat al acestui eveniment de suflet a dorit să ofere credincioșilor prilejul de a se ruga împreună, de a reflecta asupra moștenirii istorice și spirituale a zonei, de a celebra, în comuniune, valorile care le definesc identitatea și de a se bucura împreună.
Pentru început, a fost celebrată Sfânta Liturghie Arhierească de către Preasfințitul Vasile Bizău, episcop de Maramureș, urmată de un Parastas: „Îl vom pomeni astăzi pe George Pop de Băsești, mulțumind pentru faptul că a lăsat Bisericii moștenire un testament, iar testamentul este cea din urma voință a unui om și faptul că dăruiește totul Bisericii, ne spune că toată viața lui a fost, de fapt, o slujire a Bisericii și o slujire a comunității, a neamului nostru. … Slujirea lui Dumnezeu se înfăptuiește prin modul în care se slujește comunitatea, cu dedicare și jertfă”, a transmis Preasfințitul Vasile.
În Casa memorială recent renovată a lui Gheorghe Pop de Băsești, care a putut fi astfel și vizitată, a urmat un simpozion istoric dedicat unor personalități politice și bisericești care au activat la Băsești, în special celui care a dat numele localității. George Pop de Băsești a ajuns să vadă, măcar pentru câteva luni, înainte de plecarea la Domnul, împlinirea idealurilor pentru cere a luptat, a suferit și a trăit o viață, până la vârsta de 84 de ani. Au intervenit: dr Rusu Viorel, dr. Marin Pop, dr. Viorel Câmpean, drd. Daniel Sâbăceag, dr. Lucia Pop, cei prezenți putând afla o mulțime de aspecte ale trăirii româneşti pe aceste meleaguri, fapte reale, ce greu s-ar mai putea imagina în zilele noastre.
Nu a lipsit o agapă pregătită cu mult suflet și pricepere, după rețete autentice, de către priceputele credincioase.
În timpul deplasării cu autocarul, credincioșii s-au rugat împreună, au cântat, au ascultat mesajele și pildele transmise cu înțelepciune, dar și cu umor, de către Părinrele Sorin Crăciun, au socializat.
Cu respect și recunoștință față de elitele sacre ale istoriei noastre, îi mulțumim lui Dumnezeu pentru pentru această zi binecuvântată!
Laura Ologu
Biroul Pastoral