Vineri, 7 martie a.c., de la ora 17.00, în Biserica Reformată Velența Oradea [Calea Clujului, nr. 91], femeile din orașul nostru sunt invitate să participe la Ziua Mondială de Rugăciune a Femeilor Creștine. Tema acestei ediții este inspirată din Psalmul 139 – „Te laud pentru că m-ai făcut o făptură atât de minunată!” – și dorește să sublinieze faptul că fiecare persoană este creată cu grijă și iubire de Dumnezeu. Textele serii de rugăciune au fost pregătite în acest an de femeile creștine din Insulele Cook.
În Oradea, organizarea evenimentului este coordonată de Biserica Reformată, iar Biserica Greco-Catolică, prin implicarea doamnei Laura Ologu, de la Biroul Pastoral al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, are bucuria să participe la această inițiativă, la care toate doamnele și domnișoarele sunt așteptate să ia parte!
În fiecare an, în prima vineri a lunii martie, femeile de diverse confesiuni din întreaga lume se unesc în rugăciune pentru a se ruga cu aceleași cuvinte, cu aceleași idei, având același scop: ca ele să trăiască cu demnitate și în siguranță. În cei peste 130 de ani de la înființarea sa, Ziua Mondială de Rugăciune a Femeilor Creștine este una dintre cele cea mai mare puternice mișcări creștine a femeilor, răspândindu-se în peste 108 țări și 88 de limbi.
An de an femeile creștine dintr-o țară aleasă pregătesc texte de rugăciuni care își propun să evidențieze situațiile dificile și dezavantajate din societatea lor și din lumea actuală. Prin descrieri și mărturii, prin elemente folclorice ale culturii lor și prin muzica specifică, femeile din Insulele Cook ne deschid la această ediție o fereastră către sufletul nostru, al femeilor din țara lor și viața de zi cu zi.
Vă așteptăm!
Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi