La 27 noiembrie 1885 s-a născut la Târlișua, Bistrița-Năsăud, Liviu Rebreanu fiind primul din cei 14 copii ai învățătorului Vasile Rebreanu (1863-1914) și ai Ludovicăi (născută Diuganu).
În anul 1889 familia Rebreanu s-a mutat în comuna Maieru, pe valea Someșului Mare. A început cursurile școlii primare în 1891, a urmat în anul 1895 două clase la Gimnaziul Grăniceresc din Năsăud, în limba română. În 1897 s-a transferat la școala de băieți din Bistrița, cunoscut și sub numele de Gimnaziul Evanghelic din Bistrița unde a urmat încă trei clase, în limba maghiară. În 1900 a început să urmeze Școala Reală Superioară de Honvezi din Sopron. Din 1903 până în 1906 a urmat, ca bursier al statului austro-ungar, Academia militară „Ludoviceum” din Budapesta.
La 1 septembrie 1906 a fost repartizat ca sublocotenent în armata austro-ungară, la regimentul al doilea de honvezi regali din Gyula. Acolo, pe lângă îndeletniciri cazone, Rebreanu a avut numeroase preocupări literare: lecturi, conspecte, proiecte dramaturgice. După 17 luni de serviciu militar este radiat din cadrele militare pentru „gestiune nepricepută a bugetului popotei ofițerilor”.
La 12 februarie 1908 demisionează din armată și revine în Prislopul Năsăudului. La 1 noiembrie 1908 a debutat în presa românească la Sibiu, unde în revista „Luceafărul” îi apare nuvela numită Codrea. A fost un prozator și dramaturg român, membru titular al Academiei Române. A fost novelist, romancier, dramaturg si ziarist. Este considerat, în tradiția critică românească, întemeietorul romanului modern în literatura română și unul din marii scriitori români din secolul al XX-lea. Romanele sale cele mai cunoscute, Ion și Răscoala, reprezintă o amplă frescă a vieții rurale dinainte de Primul Război Mondial. La 1 septembrie 1944, la Valea Mare, a încetat din viață la vârsta de 59 de ani. După câteva luni a fost deshumat și reînhumat la Cimitirul Bellu din București.
