În duminica a patra după Paști (a paraliticului din Vitezda), pe 26 mai 2024, Parohia „Sfântul Apostol Andrei” din Carei a avut un motiv întemeiat de a sărbători și a aduce mulțumire Lui Dumnezeu, deoarece în cadrul Sfintei Liturghii, un număr de 8 copii au primit cel mai mare dar din viața lor: Sacramentul Sfintei Spovezi și al Sfintei Împărtășanii.
După o perioadă de pregătire destoinică, în care copiii au fost introduși în misterele Sfintelor Sacramente, ajungând astfel la înțelegerea importanței acestora în viața spirituală a fiecărui om, realizând toate roadele pe care Bunul Dumnezeu ni le oferă ca dar prin intermediul lor, cu o zi înainte de marele eveniment copiii au venit pentru a se spovedi pentru prima dată în mod solemn. Ei au fost însoțiți de către părinți, care la rândul lor s-au spovedit, pentru a fi model pentru copiii lor.
În ziua următoare, Sfânta Liturghie a început prin procesiunea copiilor la sfânta biserică. Îmbrăcați solemn, au pășit cu emoție spre locurile special amenajate pentru ei. În momentul Sfintei Împărtășanii, cei opt copii au venit pe rând în fața Sfântului Altar pentru a se cumineca pentru prima oară cu Trupul și Sângele Domnului.
În cuvântul de învățătură, părintele paroh Lucian Cociorva a subliniat dorința copiilor de a-L urma pe Cristos, de a înțelege importanța acestui moment unic, de a realiza roadele, harurile primite prin Sfânta Împărtășanie. Pr. Lucian a făcut referire la pasajul evanghelic dedicat paraliticului, subliniind în mod simbolic că acești copii care au ajuns în viața lor – simbolizată de scăldătoarea de la Vitezda – reușesc să pășească într-o nouă etapă în care, prin intermediul Sfintelor Sacramente – a Spovezii și Împărtășaniei –, vor primi harurile de care a dat dovadă paraliticul din Evanghelie, și anume: credința, speranța în ajutorul Domnului, dragostea față de aproapele, răbdarea și smerenia, haruri cu ajutorul cărora vor ajunge la înțelepciune.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, fiecare copil a primit în dar ca amintire o diplomă care să ateste acest moment înălțător din viața de credință, precum și o carte de rugăciuni și un rozariu sfințit.
Bunul Dumnezeu să le călăuzească pașii și să-i ocrotească !
Protopopiatul de Carei