Dacă avem credință, putem să mergem înainte, dacă nu este totul o legendă și o poveste frumoasă…”: a spus Preasfinția Sa Virgil Bercea la prima Sfântă Liturghie celebrată în acest an, pe 1 ianuarie 2024, în Catedrala „Sf. Nicolae” din Oradea, în solemnitatea Tăierii Împrejur a Domnului nostru Isus Hristos. Adresând urarea de „La mulți ani!” în Noul An, episcopul greco-catolic de Oradea a transmis totodată mesajul Papei Francisc cu prilejul Zilei Mondiale a Păcii, celebrată anual pe 01 ianuarie. Mesajul a fost dedicat anul acesta inteligenței artificiale și păcii.

„Trece vremea, dar dacă trecem cu Domnul este bine… Inclusiv evanghelia din prima zi a anului civil ne vorbește despre această perspectivă a trecerii timpului…” – a subliniat Preasfinția Sa în predica la Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, referindu-se la pasajele evanghelice ale sărbătorii (Ev. Luca 2, 20-21; 40-52), care relatează cum „s-au împlinit opt zile, ca să-L taie împrejur, I-au pus numele Isus, cum a fost numit de înger (…). Iar Pruncul creștea și Se întărea cu Spirit Sfânt, umplându-Se de înțelepciune, și harul Lui Dumnezeu era asupra Lui”. Isus a crescut împreună cu mama Sa și Sfântul Iosif care la vârsta de doisprezece ani l-au dus în templu, unde copilul Isus se pierde. „Nu știați că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu?”, le spune părinților care îl căutau. Evanghelia mai precizează un lucru extraordinar: „Maria păstra toate acestea inima ei”.

„Misterul a rămas în Sfânta Fecioară Maria, fiind de fapt misterul credinței: a întrupării, a nașterii, a patimilor și al învierii Fiului lui Dumnezeu”, a spune eparhul de Oradea, arătând că „dacă avem credință, putem să mergem înainte, iar dacă nu, este totul o legendă și o poveste frumoasă… Vedem că această credință este cea care ne dă tăria să trecem prin viață și să înfruntăm viața cu demnitate.”

Ziua Mondială a Păcii, instituită de Papa Paul al VI-lea în Vatican și celebrată prima oară pe 1 ianuarie 1968, este în prima zi din an ocazie de reflecție asupra unor problematici contemporane stringente ale omenirii, „căci Biserica fiind mamă, încearcă să țină pasul cu copiii ei, care suntem noi”, a subliniat PS Virgil, evocând pasajele-cheie din amplul mesaj al Sfântului Părinte pentru cea de a cincizeci și șaptea zi mondială a păcii, marcată pe 1 ianuarie 2024.

Tema din acest an este „Inteligența artificială și pacea”. La începutul noului an – spune Sf. Părinte – un timp de har pe care Domnul îl dăruiește fiecăruia dintre noi, aș vrea să mă adresez Poporului lui Dumnezeu, națiunilor, șefilor de stat și de guvern, reprezentanților diverselor religii și ai societății civile, tuturor bărbaților și femeilor din timpul nostru și să le adresez urările mele de pace”.

Progresului științei și tehnologiei drept cale către pace – îi este dedicată prima parte a mesajului. Sfânta Scriptură atestăcă Dumnezeu le-a dat oamenilor pe Spiritul său Sfânt ca să aibă „înțelepciune, pricepere și știință pentru tot felul de lucrări” (Ex 35,31). Inteligența este expresia demnității dăruită nouă de Creator, care ne-a făcut după chipul și asemănarea Sa (cf. Gen 1,26) și ne-a făcut în stare să răspundem la iubirea Sa prin libertate și cunoaștere – principii fundamentale după care ne orientăm viața. Știința și tehnologia manifestă în mod deosebit această calitate în mod fundamental relațională a inteligenței umane”.

Viitorului inteligenței artificiale între promisiuni și riscuri îi este dedicată a doua parte. „Progresele informaticii și dezvoltarea tehnologiilor digitale în ultimele decenii au început deja să producă transformări profunde în societatea globală și în dinamicele sale. Noile instrumente digitale – printre care telefonul mobil –  schimbă fața comunicațiilor, a administrației publice, a instruirii, a consumurilor, a interacțiunilor personale și a altor nenumărate aspecte ale vieții zilnice.”

Se vorbește despre mai multe „forme de inteligență” și, spune Sfântul Părinte, „aceasta poate sublinia mai ales prăpastia de neumplut care există între aceste sisteme, oricât ar fi de surprinzătoare și puternice, și persoana umană: aceste forme de inteligență sunt în ultimă analiză ‘fragmentare’, în sensul că pot numai să imite sau să reproducă unele funcții ale inteligenței umane. (…) Așadar, inteligența artificială trebuie să fie înțeleasă ca o galaxie de realități diferite și nu putem presupune a priori că dezvoltarea sa aduce o contribuție benefică la viitorul omenirii și la pacea între popoare.”

Așadar, dezvoltarea haotică a acestor inteligențe artificiale nu garantează nici viitorul omenirii, nici pacea între popoare: „acest rezultat pozitiv va fi posibil numai dacă ne vom demonstra capabili să acționăm în mod responsabil și să respectăm valorile umane fundamentale precum: incluziunea, transparența, siguranța, echitatea, secretul și credibilitatea”, continuă Pontiful. Este foarte interesant cum Biserica încearcă să ne protejeze pe fiecare dintre noi, din rolul său matern, căci atunci când suntem protejați poate să existe pace.

O altă problematică abordată este cea a tehnologiei viitorului: mașini care învață singure. „În formele sale multiple, inteligența artificială, bazată pe tehnici de învățare automată (machine learning), deși este încă în fază de pionierat, deja introduce schimbări însemnate în țesutul societăților, exercitând o influență profundă asupra culturilor, asupra comportamentelor și a construirii păcii.”

Această legătură constantă între IA și pace, comportă totodată riscuri grave: „secretul, posesia datelor și proprietatea intelectuală”, la care se adaugă „ulterioare consecințe negative legate de o folosire improprie a lor, precum: discriminarea, interferența în procesele electorale, afirmarea unei societăți care supraveghează și controlează persoanele – foarte gravă –excluziunea digitală și înăsprirea unui individualism tot mai deconectat de colectivitate – eu doar eu contez. Toți acești factori riscă să alimenteze conflictele și să nu aducă pacea.”

În acest sens, Papa Francisc vorbește despre limitarea unor lucruri ca și paradigmă tehnocratică, aici intervenind o altă problematică: unele state limitează, altele fac totul. „Mintea umană nu va putea epuiza niciodată bogăția sa, nici măcar cu ajutorul celor mai avansate algoritme”, continuă mesajul, căci „realitatea este superioară ideii”, iar ceea ce trăim noi este viața. „Acest lucru trebuie să ne facă să reflectăm asupra unui aspect pe cât de decisiv este pentru dezvoltarea personală și socială, pe atât de des neglijat în mentalitatea actuală, tehnocratică și eficientistă: «sensul limitei». De fapt, ființa umană, muritoare prin definiție, crezând că depășește orice limită în virtutea tehnicii, riscă, în obsesia de a voi să controleze totul, să piardă controlul”. Dintotdeauna, spune PS Virgil, omul în cunoașterea sa a încercat să își depășească limitele, iar dacă nu există o limitare a limitei intervine dictatura tehnocratică. De aceea, este fundamental respectul tuturor față de demnitatea umană: importanța locului de muncă, bunăstarea familiilor, a societății, siguranța angajaților, echitatea salariilor ar trebui să constituie o prioritate. Aceste lucruri care par superficiale, sunt de fapt foarte importante.

Sfântul Părinte atrage atenția asupra acestor aspecte, invitând metaforic să transformăm săbiile în pluguri. Cât este de etic, cât este de moral „ca noile tehnologii să contribuie la dezvoltarea inegală a pieței și a comerțului de arme, promovând nebunia războiului? Făcând astfel, nu doar inteligența, ci însăși inima omului va risca să devină tot mai «artificială». Cele mai avansate aplicații tehnice nu trebuie folosite pentru a facilita rezolvarea violentă a conflictelor, ci pentru a asfalta căile păcii. (…) Într-o optică mai pozitivă, dacă inteligența artificială ar fi folosită pentru a promova dezvoltarea umană integrală, ar putea introduce inovații importante în agricultură, în instruire și în cultură, o îmbunătățire a nivelului de viață – în spitale” pentru ca astfel să poată fi facilitată fraternitatea și prietenia socială, buna-înțelegere între oameni.

„O privire umană și dorința unui viitor mai bun pentru lumea noastră duc la necesitatea unui dialog”, mai ales în ceea ce privește inteligența artificială, abordând deopotrivă problematica educației în școli, a sistemului de învățământ depășit tot mai mult de acest progres incredibil al informației și al IA. „Educația la folosirea de forme de inteligență artificială ar trebui să tindă mai ales la promovarea gândirii critice”, ajuntând să se înțeleagă ce este bine pentru persoana umană și ce nu este bun.

Un alt aspect este dezvoltarea dreptului internațional, aflat în „căutarea de modele normative care să poată furniza un ghid etic dezvoltatorilor de tehnologii digitale. (…) Sper ca această reflecție să încurajeze pentru a face în așa fel încât progresele în dezvoltarea formelor de inteligență artificială să slujească, în ultimă analiză, cauza fraternității umane și a păcii.”

Mesajul Zilei Mondiale a Păcii 2024, se încheie cu speranța de viitor a Papei Francisc „Rugăciunea mea la începutul Anului Nou este ca dezvoltarea rapidă de forme de inteligență artificială să nu mărească multele inegalități și nedreptăți prezente deja în lume, ci să contribuie pentru a pune capăt războaielor și conflictelor și pentru a alina multe forme de suferință care chinuiesc familia umană. Fie ca toți credincioșii creștini, credincioșii din diferite religii și bărbații și femeile de bunăvoință să colaboreze în armonie pentru a percepe oportunitățile și a înfrunta provocările puse de revoluția digitală și pentru a încredința generațiilor viitoare o lume mai solidară, mai dreaptă și mai pașnică.”

La final, exprimând noutatea și complexitatea subiectului abordat, PSS Virgil Bercea și-a exprimat grija față de comunitatea pe care o păstorește, subliniind că ceea ce vom folosi în continuare poate cu siguranță să ne ducă la o mai mare apropiere între noi sau poate să ne conducă la distrugere.

„Acesta este rolul părinților care îi atenționează pe copiii lor, acesta este rolul Bisericii care îi atenționează pe fiii ei în anumite problematici, foarte actuale, care ne afectează pe fiecare dintre noi” – a mai spus episcopul greco-catolic de Oradea, încredințând Maicii Sfinte acest Nou An în care am pășit:

„Maica Bunului Sfat să ne facă să înțelegem lumea în care trăim, ea care a păstrat în inima ei tot ceea ce i-a spus Mântuitorul. Prin înțelepciunea ei, să ne ajute și pe noi să păstrăm valorile adevărate, să fim atenți la ceea ce ne avertizează Sfântul Părinte și cu demnitate să încercăm să promovăm și să cultivăm pacea în suflet și în lume!”.

Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi

Foto: Eugen Ivuț