O surpriză plăcută ne-a făcut PSS Virgil venind să celebreze Sfânta Liturghie în parohia „Duminica Tuturor Sfinților” (Don Orione) marți, 26 decembrie a.c., la încheierea unui an social în care am crescut și noi puțin ca familie creștină adunată de Domnul pentru a răspândi Evanghelia în lumea noastră mică de azi. Tocmai despre Sfânta Familie din Nazaret a vorbit Preasfințitul în predica sa, cea care trebuie să ne fie model de iubire, de slujirea reciprocă și mai ales de încredere în Bunul Dumnezeu.
Paroh fiind, m-am gândit imediat la acea familie care se adună în Biserica din Ioșia Nord. Nu suntem o parohie cu o mare tradiție – am început doar în 2006 în mica capelă din Liceul „Don Orione” – sau cu un număr mare de credincioși, ci o prezență care completează și împlinește cei 30 de ani de slujire în cartier a Congregației „Don Orione”.
De fapt, chiar dacă am trăit acest 2023 în mod foarte obișnuit, pas cu pas, prin celebrările liturgice care s-au desfășurat mereu cu grijă și cu implicarea directă a credincioșilor, unele evenimente au marcat în mod pozitiv drumul nostru comun. Mai întâi, vizita canonică a superiorului provincial al Congregației „Don Orione”, pr. Giovanni Carollo, care a vrut să fie prezent în biserică la toate Sfintele Liturghii de duminică, 21 martie 2023, intervenind personal și întâlnindu-i apoi, seara, pe toți colaboratorii familiei orionine din Oradea.
Și sărbătoarea hramului (11 iunie 2023) ne-a reînsuflețit prin reînnoirea comunitară a promisiunilor de la Botez și Miruirea, dar și prin agapa fraternă care a urmat celebrării liturgice, moment potrivit pentru a ne cunoaște mai bine între noi.
Apoi, după vacanța de vară ne-am reluat drumul cu noutatea importantă a mutării părintelui Valeriano Giacomelli în Italia și a venirii succesorului său la conducerea Centrului Don Orione din Oradea.
Pr. Francisc Lăcătuș și-a început misiunea în parohie învățând repede ritul oriental, dar și adunându-i mai întâi pe colaboratorii pastorației tineretului (oratoriu și scout) și înființând chiar un consiliu al reprezentanților tuturor activităților care se desfășoară la Centrul Don Orione (fiind inclusă și parohia) cu scopul de a le coordona în mod unitar (sinodalitate) și după spiritul propriu al Congregației „Don Orione”. Prima realizare a consiliului, reușită frumos în toate cele trei momente ale sale (Sfânta Liturghie – Prânzul comunitar – Programul copiilor în Sala de Sport), a fost duminica de 12 noiembre 2023, atunci când l-am salutat oficial pe pr. Valeriano. A fost o sărbătoare care ne-a umplut de bucurie arătându-ne, încă o dată, care este direcția spre care să mergem.
Tot pr. Francisc este animatorul principal al grupului de familii care a început să se adune regulat în fiecare sâmbătă cu ocazia pregătirii Nașterii Domnului. Astfel se realizează treptat visul de a ne trăi credința nu doar în biserică sau în cadrul celebrărilor liturgice, ci simțindu-ne o comunitate care dorește să aprofundeze valorile creștine trăindu-le într-un climat de iubire reciprocă. Pornind din aceste premise, pr. Francisc dorește să amplifice ulterior raza de acțiune a comunității Don Orione adunându-i, într-un viitor apropiat, pe tinerii universitari și muncitori.
Toate acestea adăugându-se activităților pozitive și obișnuite ale parohiei: Sfintele Liturghii cu elevii; momentele spirituale și de formare cu ocazia Crăciunului și a Paștelui la care participă elevii, cadrele didactice și angajații de la Don Orione; rugăciunea liturgică a călugărilor dimineața și seara în biserică, ca semn vizibil de laudă închinată Domnului pentru toți cei din cartier; Adorația Euharistică comunitară în fiecare primă vineri a lunii; comunicarea periodică (la fiecare două luni) cu familiile parohiei printr-o foaie informativă; atenția Cuvântului lui Dumnezeu care se proclamă în timpul Sfintelor Liturghii printr-o scurtă predică zilnică (meditație) asupra lecturilor liturgice, dar și printr-o foaie duminicală pusă la dispoziția credincioșilor care, de asemenea, pot găsi la intrarea în biserică diferite publicații legate de credință, spiritualitate, învățăturile Papei, viețile sfinților și altele; sfințirea caselor; Taina Maslului în luna februarie și vizita preoților la cei bolnavi în prima vineri sau în fiecare săptămână pentru cei care doresc să se împărtășească mai frecvent; reînnoirea Promisiunilor de la Botez și Miruirea cu ocazia Hramului Parohiei; Paraclisul Maicii Domnului în Postul Sfintei Maria și în Ajunul Sărbătorilor Mariane.
Avem pentru ce să-I mulțumim Domnului și ne luăm angajamentul de a merge mai departe pe acest drum încrezători în bunătatea și ocrotirea Divinei Providențe și a Maicii Domnului și cu speranța de-a da consolare Episcopilor noștri. Mulțumim, Preasfințite, pentru apropierea dumneavoastră! Ave Maria și înainte. Evviva!
Don Ugo
Congregația „Don Orione”