Cântărețul italian Nick Casciaro, care în urmă cu doi ani câștiga un bine-cunoscut concurs muzical televiziv din România, a cântat pe 20 august 2023 la Oradea, fiind una dintre noutățile celei de a treia ediții a Concertului „Pop Simfonic la Catedrală”. Pe scena din Oradea a avut trei interpretări, una dintre acestea fiind o premieră: a cântat pentru prima oară în limba română „Eternitate”, de George Grigoriu, pe care în original o cânta George Nicolescu. A fost un real succes. Într-un interviu în limba italiană acordat imediat după concertul de duminică seara, Nick Casciaro a spus că este memorabil tot ceea ce a trăit pe scenă, aflându-se pentru a doua oară la Oradea, însă e prima dată când a avut timp să viziteze frumsețile orașului:
„Un oraș care îmi amintește atâtea orașe împreună… este de o frumusețe dezarmantă. M-am simțit foarte bine, minunat, m-am simțit ca și cum aș fi de-al locului. Am lucrat cu mulți profesioniști la Oradea și trebuie să mulțumesc tuturor, în mod special pr. Paul de la Episcopia Greco-Catolică de Oradea, care a ținut mult să fiu aici, apoi, bineînțeles, maestrului Andrei Tudor, care știm cu toții ce profesionist și artist este. Pentru mine a fost o onoare să lucrez cu toți acești artiști, muzicieni și soliști. Sper să fie începutul unei frumoase colaborări.”
Nu este prima oară când Nick Casciaro cântă în limba română, dar nu a mai cântat niciodată până acum o melodie atât de cunoscută și iubită precum Eternitate, aceasta fiind o „provocare acceptată” după cum i-a spus dirijorului Andrei Tudor chiar la începutul ultimului său moment pe scena din Piața Unirii. Publicul orădean i-a arătat prin aplauze cânterețului străin că a reușit să o cânte foarte bine, aducând un crâmpei de eternitate în sufletul tuturor iubitorilor de muzică ușoară românească.
Chiar dacă nu se mai consideră atât de tânăr, câștigătorul X-Factor România 2021, are un mesaj pentru toți tinerii, indiferent de ceea ce fac:
„Celor care au un vis, la fel ca mine, le spun să persevereze, fără a se opri în fața obstacolelor. Chiar dacă eu nu mai sunt atât de tânăr, le spun să creadă în ei, să continue să muncească din greu, să fie curioși, să privească în jur, să asculte opinia multor persoane, să nu renunțe niciodată. Persistați, întotdeauna cu zâmbetul pe față, viața este una singură, viața este un miracol și trebuie trăită bine!”
Cât despre idea creativă a dirijorului, compozitorului și muzicianul Andrei Tudor, de a combina muzica pop și muzică clasică, cântărețul pop italian consideră că această „uniune” revelează frumusețea muzicii:
„Pentru mine este puțin o noutate acest ‘crossover’, această încrucișare dintre muzica clasică și muzica ușoară. Eu am cântat întotdeauna mai mult muzică pop, RnB, Soul. Uniunea dintre instinctul meu muzical, gusturile mele vocal și o orchestră clasică este o întâlnire extraordinară, mi se face pielea de găină, emoțiile… o sintonie magică, revelatoare a frumuseții muzicii: muzica nu are limite, frumusețea ei este că cu cât vei pune mai multe ingrediente în interior, cu atât rezultatul va fi mai frumos.”
Mulțumim din inimă, Nick! / Grazie di cuore!
Mihaela Caba-Madarasi