În ziua de 8 aprilie 2023, zi cunoscută ca și „Sâmbăta lui Lazăr”, s-au desfășurat exercițiile spirituale pentru copiii și tinerii din Protopopiatul de Oradea. Momentul de reculegere a avut loc la Sanctuarul Eparhial din Oradea.

Invitat să țină o meditație celor prezenți a fost părintele Laurențiu Costin, preot în Eparhia Greco-Catolică de Maramureș. Meditația s-a concentrat în jurul cuvintelor lui Isus din Evanghelia după Ioan (14,6): Eu sunt calea, adevărul și viața. După o contextualizare a pasajului în perspectiva ioaneică, părintele Laurențiu a explicat pe rând semnificația celor trei idei fundamentale ale acestui pasaj: Isus este calea, El este adevărul, El este viața. În ceea ce primește calea, părintele a subliniat parcursul lui Avraam sau al Poporului Ales, care au urmat calea arătată de Domnul, atât în pustiu, cât și în perioada de exil. În Noul Testament, Isus devine calea de urmat de către discipoli, El care face mereu voia Tatălui. Pentru evrei adevărul era cuvântul, cuvânt pe care Dumnezeu îl transmitea poporului prin profeți. La plinirea timpurilor, Dumnezeu Tatăl îl trimite pe Cuvântul cel mai înainte de veci, care se întrupează, își asumă umanitatea noastră pentru a ne mântui. Isus este viața: această idee întărește credință că Dumnezeu este un Dumnezeu al vieții și nu al morții și ne vrea pe toți vii, trăind cu adevărat în Cristos.

După meditație, punctul culminat la zilei l-a reprezentat Sfânta Liturghie. Evanghelia zilei (In 11,1-45) a relatat evenimentul învierii lui Lazăr din morți. Pe parcursul celebrării, copiii și tinerii au avut posibilitatea de a se împăca cu Domnul și cu ei înșiși, prin Sacramentul Spovezii.

Ziua s-a încheiat cu o masă împreună, alături de un timp prielnic pentru discuții.

Mulțumim părintelui protopop Gavril Buboi și părintelui Romulus Avram, de la Sântandrei, responsabil cu pastorația copiilor și tinerilor în Protopopiatul de Oradea, care au făcut ca această zi de reculegere spirituală să fie posibilă.

Mulțumim părintelui Gabriel Pal și Fraților Minori Conventuali pentru primirea și găzduirea pe care o fac mereu cu bucurie și căldură.

Mulțumim tuturor copiilor și tinerilor care au fost prezenți din parohiile și asociațiile din Protopopiatul de Oradea – din parohia Mănăstirii Franciscane, din parohiile Sântandrei I și II, din parohia Sititelec, din parohia Nojorid, din Asociația Ziléos și din Asociația ASTRU Oradea – , precum și preoților care i-au însoțit – pr. Bogdan Torjoc și pr. Ionuț Oprea.

Îi mulțumim de asemenea părintelui Laurențiu Costin, care a venit chiar de la Baia Mare pentru aceste momente dedicate tinerilor și copiilor. Îi mulțumim pentru cuvintele frumoase care sperăm să dea rod în sufletele celor care l-au ascultat.

Marea dorință a Bisericii în această săptămână care urmează nu este să miște pur și simplu emoțiile noastre, ci să facă mai profundă credința noastră. În celebrările liturgice care vor urma să nu ne limităm la simpla comemorare a ceea ce a făcut Isus. Să fim cufundați în însuși misterul pascal, pentru a muri și a învia cu Cristos!

Tomescu Dragoș