A doua etapa a consultării este și ea închisă, dar nu și dialogul cu Poporul lui Dumnezeu, care continuă în Biserică. Etapa Continentală s-a încheiat oficial vineri, 31 martie 2023. S-a încheiat a doua etapă a procesului sinodal și odată cu aceasta și consultarea pe scară largă a Poporului lui Dumnezeu. După Etapa Locală (eparhială și națională), a avut loc un ulterior timp de ascultare, respectiv dialogul și discernământul între Bisericile din aceeași zonă geografică, fapt ce a reprezentat de altfel o nouă noutate a acestui proces sinodal.

Această nouă etapă nu s-a limitat la celebrarea a șapte adunări continentale, ci a fost un adevărat proces de ascultare, rugăciune și discernământ la nivel continental, pe aceeași singură chestiune a procesului sinodal, și anume „Cum se realizează astăzi, la diferitele niveluri (de la local la universal), acel „mers împreună” care permite Bisericii să vestească Evanghelia, conform misiunii care i-a fost încredințată?” (DP nr. 2).

Urmând principiul subsidiarității, organizarea acestei părți a procesului și a adunărilor sinodale continentale respective au fost încredințate comitetelor locale de organizare (sau Task Forces) conduse mai ales de Reuniunile Internaționale ale Conferințelor Episcopale sau Sinoadele Bisericilor Catolice Orientale. Cu toate acestea, un grup special al Secretariatului General al Sinodului a însoțit fiecare grup în activitatea desfășurată. Responsabilii Secretariatului General al Sinodului și Relatorul General al celei de-a XVI-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor au asigurat prezența a cel puțin unuia dintre ei în fiecare adunare continentală, dând mărturie despre apropierea și dorința Sfântului Scaun de a asculta glasul Bisericilor locale.

Cele șapte adunări care, de la începutul lunii februarie până la sfârșitul lunii martie, au marcat această perioadă a parcursului sinodal, au fost toate adunări ecleziale, adică reprezentative ale Poporului lui Dumnezeu (episcopi, preoți, consacrați, laici, bărbați și femei). Obiectivul lor a fost să răspundă la cele trei întrebări cuprinse în DTC (n. 106). Participanții au încercat mai întâi să identifice „rezonanța” trezită de citirea DTC și apoi au indicat tensiunile și prioritățile. A fost reconfortant de observat modul în care participanții la adunările continentale s-au aflat pe căile identificate în DTC, în mod clar, fiecare plecând de la propria lor perspectivă eclezială și culturală, uneori chiar foarte diferită. Rodul discuțiilor lor este cuprins în Documentul final pe care fiecare Adunare l-a produs ca contribuție la lucrările primei sesiuni a adunării Sinodului Episcopilor care se va desfășura în perioada 4-29 octombrie 2023.

Aceste documente au fost rodul unui autentic parcurs sinodal, respectând procesul desfășurat până acum, reflectând astfel vocea Poporului lui Dumnezeu de pe continent. Aceste 7 documente continentale vor sta la baza Instrumentum Laboris, documentul de lucru pentru prima sesiune a celei de-a XVI-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor. În perioada următoare îi revine Comisiei pregătitoare, înființată de Secretariatul General al Sinodului, să organizeze grupul de lucru chemat să-l realizeze.

Toate adunările au fost un timp de har pentru Biserică. Pe lângă faptul că a subliniat marea dorință de reînnoire prin mersul împreună uniți cu Hristos, procesul continental a scos la iveală bucuria și dragostea profundă a multor credincioși pentru Biserica lor, Poporul lui Dumnezeu, în ciuda lipsurilor și slăbiciunilor sale, importanța ascultării ca instrument și dinamică permanentă a vieții ecleziale și a confirmat alegerea convertirii spirituale, ca metodă care favorizează ascultarea adevărată și discernământul comunitar pentru realizarea unui consens eclezial.

Secretariatul General al Sinodului își exprimă profunda recunoștință celor care s-au angajat cu multă seriozitate și entuziasm în acest proces. Etapa continentală a condus la o mai mare conștientizare a importanței mersului împreună în Biserică ca o comuniune de comunități, întărind dialogul dintre Bisericile particulare și Biserica Universală.

Încheierea consultării nu înseamnă încheierea procesului sinodal pentru Poporul lui Dumnezeu și nici întreruperea dialogului dintre Biserica Universală și Bisericile locale. Mai degrabă, înseamnă să lăsăm comunităților locale provocarea punerii în practică a acestor „reforme sinodale” în viața de zi cu zi a activității lor ecleziale și în conștientizarea faptului că mare parte din ceea ce a fost discutat și identificat până acum la nivel local nu necesită discernământul Bisericii universale sau intervenția magisteriului Petrin.

                                                             Traducere și adaptare,

                                                             Pr. Răzvan-Iacob VASILE

                                                     Vicar judecătoresc /Referent eparhial pentru Sinod