,,Colecta reprezintă un gest concret pe care-l fac Bisericile împreună, cu alte cuvinte ne întâlnim, ne rugăm şi facem fapte bune, fiindcă – Credinţa fără fapte este moartă – ”, aprecia Părintele rector Anton Cioba într-un cuvânt de învățătură în cadrul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, susţinând modul în care colaborează cultele din Oradea.
În anul 2022 a continuat pentru a cincea oară, ca semn al bunei colaborări între cultele şi comunităţile creştine din Oradea, Proiectul Colectei Comune, gest caritabil concret și comunitar, desfăşurat pe parcursul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor. În fiecare an, cultele participante la Rugăciunea Comună din oraşul nostru propun, prin rotaţie, o destinaţie a colectei.
Pe parcursul timpului au fost vizate diverse obiective, precum ajutorarea unui centru al persoanelor fără adăpost, a elevilor din familii nevoiaşe pentru a putea urma şcoala, a unui orfelinat sau a celor săraci pentru a primi o masă caldă.
În anul 2020, Colecta Comună a fost coordonată de către Biserica Evanghelică – Lutherană iar fondurile adunate în Cutia Albă au fost destinate unei grădinițe. Fiecare dintre cei care au contribuit s-au gândit să adauge o fărâmă de bucurie la bucuria copilașilor de la grădinița evanghelică.
Sâmbătă, 21 mai 2022, a avut loc inaugurarea grădiniţei de pe lângă Biserica Evanghelică-Lutherană din Oradea, eveniment la care Părintele paroh Matyas Attila a ţinut să mulţumească tuturor celor care au avut o implicare în acest proiect, precizând: ,,Mulţumesc fraţilor şi surorilor din Bisericile creştine din Oradea care sunt aici, cărora le adresez un călduros bun-venit şi doresc să amintesc că în anul 2020 Colecta Comună a Bisericilor creştine din Oradea a ajutat la înfiinţarea acestei clădiri noi unde sperăm ca mulţi copii să se bucure ani în şir, iar Dumnezeu să binecuvânteze această lucrare”.
Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să binecuvânteze şi să susţină buna colaborare între oameni şi între Biserici, cu bună-credinţă şi într-un scop nobil, pentru a face voia Sa.

Laura Ologu
Biroul Pastoral