Duminică, 8 martie 2020, la Biserica Seminarului Teologic Greco-Catolic – Biserica Olosig – , copiilor Corului Enjoy Music şi părinţilor acestora li s-a propus un itinerariu spiritual pentru întreaga perioadă a postului de către responsabilii Ovidiu Lazăr şi părintele Paul Popa. Părintele paroh Eduard Fischer a găzduit cu căldură această întâlnire.

Mai concret, cei mici, în fiecare duminică, au misiunea de a scrie câte o scrisoare către Isus, pe care o vor depune, după citirea Evangheliei, într-un loc special amenajat.

Copiii vor păși astfel alături de Isus într-un mod specific vârstei, exprimând recunoștința lor și a părinților față de Cel de la care avem totul.

Bucuria mare a tuturor a fost simțită deja din start, la sosirea Preasfințitului Virgil Bercea, care practic, prin prezența sa, a binecuvântat această benefică inițiativă. Dânsul, bucurându-se la rândul său de prezența și implicarea copiilor, i-a felicitat la sfărșit atat pe ei, cât și pe părinții acestora, prin sprijinul cărora copiii au fost prezenți.

După terminarea Sfintei Liturghii, copiii, împreună cu părinții lor au sărbătorit Ziua Mamei, fiecare mămică primind câte o floare și o ciocolată.

A cântat Corul Enjoy Music, Ovidiu Lazăr și Natalia Bendre, o tânără pregătită la Școala de Muzică Enjoy Music de către Ovidiu Lazăr.

Acțiunea, cu siguranță, a fost plăcută bunului Dumnezeu și abia așteptăm să ne reîntâlnim Duminica viitoare.