Peste 350 de elevi ai claselor I-IV, Step by Step, din cadrul Liceului Greco-Catolic Iuliu Maniu au participat joi, 19 decembrie, la cea de-a XXI-a ediţie a tradiţionalului Colind al Moşilor.

Îmbrăcaţi cu pelerine de Moş Crăciun şi „înarmaţi” cu clopoţei, copiii au colindat orădenii aflaţi în plimbare în zona centrală a oraşului Oradea. Primul popas al vestitorilor Sărbătorilor de iarnă a avut loc, conform tradiţiei, la Catedrala Sfântul Nicoale, unde micuţii au avut ocazia să-l colinde pe episcopul greco-catolic Virgil Bercea. Următoarea oprire a avut loc în Piaţa Unirii, chiar în faţa căsuţei de sticlă a celor de la Radio Zu, colindătorii benefiicind de live-uri atât la radio, cât şi pe pagina de facebook. Cei care i-au interviat pe elevi, dar şi pe directoarea şcolii, Antonia Nica, au fost chiar Flick Domnul Rimă şi Răzvan Popescu. Colindele celor mici au încântat mai apoi reprezentanţii Primăriei Oradea, cei 350 de moşuleţi aliniindu-se chiar în faţa instituţiei. În mijlocul lor a coborât de această dată viceprimarul Florin Birta. Penultimul popas a avut loc la sediul Digi24 Oradea, mai exact în faţa sediului, cele trei sute de voci fiind amplificate graţie acusticii din pasajul Palatului Vulturul Negru, spre bucuria trecătorilor.
Ultimele cântecele au fost interpretate în Parcul 1 Decembrie, la statuia Ostaşului Român, celebrul colind pentru părinţi care vesteşte totodată şi venirea mult aşteptatei vacanţe de iarnă. Vacanţă în care micii colindători au intrat cu ghiozdanele pline de cadouri dulci, primite de la fiecare „gazdă”.
Colindul moșilor a devenit o tradiție a Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” Oradea încă din anul 1998. La acea vreme, profesor înv. Cornelia Vesea a inițiat această acțiune cu scopul de a le aduce o bucurie oamenilor de pe stradă care apreciază această tradiţie a colindatului din moşi-strămoşi, dar nu se mai pot bucura de ea ca odinioară.

Sursa: www.crisana.ro