Adulții și familiile din Oradea sunt invitați să participe la o zi de reculegere care va avea loc sâmbătă, 14 martie 2026, la Catedrala Greco-Catolică „Sfântul Nicolae” din Oradea. Evenimentul se înscrie în programul pastoral dedicat pregătirii spirituale pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului și propune un timp de rugăciune, reflecție și comuniune fraternă.
Tema întâlnirii este „Euharistia – Procesul lui Isus”, iar programul va începe la ora 08.00 cu celebrarea Sfintei Liturghii. Participanții vor avea ocazia să ia parte la două meditații spirituale– „Isus în Grădina Măslinilor” și „Procesul” –, urmate de timp pentru discuții pe grupuri, împărtășire în plen și prânz fratern.
Programul zilei include:
– 08.00 – Sfânta Liturghie
– 09.15 – Meditația I – Isus în Grădina Măslinilor
– 10.00 – Pauză
– 10.15 – Meditația II – Procesul
– 11.00 – Pauză
– 11.15 – Discuții pe grupuri
– 12.00 – Împărtășire în plen
– 12.30 – Prânzul
Înscrierile se fac până la data de 9 martie 2026, la doamna Luminița Popescu, la numărul de telefon 0770 164 303.
Ziua de reculegere este organizată cu binecuvântarea Preasfinției Sale Virgil Bercea, prin implicarea părinților Pr. Mihai Vătămanelu, Vicar general, și Pr. Mihai Valentin Tegzeș, Vicar cu pastorația familiilor, care ne invită să trăim împreună o zi de har, bucurie și fraternitate!
Biroul de Presă EGCO
Foto: © Imagine realizată folosind IA
