În solemnitatea sărbătorii Nașterii Domnului din acest an, Sfântul Părinte Papa Leon al XIV-lea a adresat tradiționalul Mesaj Urbi et Orbi, proclamând că Isus Cristos, născut la Betleem, este pacea noastră. Pornind de la Sfânta Liturghie din noaptea de Crăciun, Papa a amintit că „astăzi, adevărata pace a coborât la noi din Cer”, iar Pruncul născut din Fecioara Maria este „Cristos Domnul, trimis de Tatăl ca să ne mântuiască de păcat și de moarte”.

Pontiful a subliniat că sărăcia Nașterii Domnului nu este întâmplătoare: „Fiul lui Dumnezeu nu este primit, iar leagănul său este o săracă iesle pentru animale”. Prin această alegere, Cristos se identifică „cu cel disprețuit și exclus” și arată încă de la Betleem calea pe care o va urma până la cruce. De aceea, a reafirmat Papa, „Nașterea Domnului este Nașterea păcii”.

În mesajul său, Papa Leon a evidențiat cum pacea cere responsabilitate personală, amintind că „Dumnezeu, care ne-a creat fără noi, nu ne poate mântui fără noi”. Fără iubire și fără asumarea propriei responsabilități, a avertizat Papa, „cine nu iubește nu se mântuiește”, iar „cine nu-l iubește pe fratele pe care îl vede nu-l poate iubi pe Dumnezeu pe care nu-l vede”.

Adresându-se întregii lumi, Papa a indicat drumul concret al păcii: „Dacă fiecare, în loc să-i acuze pe alții, și-ar recunoaște mai întâi propriile lipsuri și s-ar face solidar cu cei care suferă, lumea s-ar schimba”. Isus Cristos este pacea noastră, a spus Sanctitatea Sa, pentru că „ne eliberează de păcat și ne arată calea pentru a depăși toate conflictele”.

În cadrul Mesajului Urbi et Orbi, Sfântul Părinte a încredințat Prințului Păcii Orientul Mijlociu, Europa – cu o rugăciune specială pentru poporul ucrainean –, Africa, Haiti, America Latină, Asia și Oceania, implorând ca „zgomotul armelor să înceteze” și ca părțile implicate să aibă „curajul unui dialog sincer, direct și respectuos”. Pentru regiunile afectate de conflicte, Papa a invocat promisiunea biblică: „Împlinirea dreptății va da pace, iar roadele dreptății vor fi liniștea și siguranța pentru totdeauna”.

Papa Leon al XIV-lea a amintit, de asemenea, de suferințele refugiaților, migranților, săracilor, celor exploatați, șomerilor și deținuților, subliniind că, făcându-se om, Isus „ia asupra sa fragilitatea noastră și se identifică cu fiecare dintre noi”. De aceea, a îndemnat Papa, „să nu ne lăsăm învinși de indiferență față de cel care suferă, pentru că Dumnezeu nu este indiferent la mizeriile noastre”.

În finalul Mesajului Urbi et Orbi, Papa a invitat credincioșii să-și deschidă inimile față de cei aflați în nevoie și în durere, amintind că, deși Anul jubiliar se apropie de final, Cristos rămâne mereu cu noi, El este Poarta mereu deschisă care ne introduce în viața dumnezeiască” , El „nu vine să condamne, ci să mântuiască”. Mesajul s-a încheiat cu urările de Crăciun adresate în diverse limbi, binecuvântarea apostolică a Papei Leon și urarea adresată tuturor credincioșilor:

„Vă doresc din inimă tuturor un Crăciun sfânt și senin!”

Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi