Papa Leon al XIV-lea s-a întâlnit vineri, 5 decembrie 2025, în Sala Consistoriului din Vatican, cu membrii Fundației Pontificale Centesimus Annus Pro Pontifice și participanții la Strategic Alliance of Catholic Research Universities (SACRU), cu ocazia prezentării unei noi cercetări dedicate impactului inteligenței artificiale asupra societății contemporane.

Cu această ocazie, Suveranul Pontif a subliniat, încă de la începutul discursului, că dezvoltarea accelerată a inteligenței artificiale determină o transformare „rapidă și profundă” a societății, afectând aspecte esențiale ale vieții umane, precum gândirea critică, discernământul, capacitatea de învățare și relațiile interpersonale.

„Ce înseamnă a fi uman în această epocă?”
Papa Leon a pus în centrul reflecției o întrebare fundamentală: „Cum putem garanta că dezvoltarea inteligenței artificiale servește cu adevărat binelui comun, și nu doar acumulării de putere și bogăție?”. Pontiful a avertizat că inteligența artificială a devenit „cea mai prețioasă marfă” a piețelor actuale și că efectele ei sunt deja resimțite zilnic de milioane de oameni din întreaga lume.

Pornind de la Doctrina Socială a Bisericii, Papa Leon a subliniat că omul este chemat să fie „colaborator în lucrarea Creației”, nu un simplu consumator pasiv al produselor tehnologice. Demnitatea umană, a reiterat Pontiful, stă în capacitatea de a reflecta, a alege liber, a iubi și a intra în relații autentice.

Grija pentru tineri: libertate, spiritualitate, dezvoltare
Un accent special a fost pus pe responsabilitatea de a proteja dezvoltarea intelectuală și spirituală a copiilor și tinerilor în fața influenței crescânde a tehnologiilor digitale: „Noile generații trebuie ajutate și nu împiedicate în drumul lor către maturitate”, a afirmat Papa, atrăgând atenția că accesul nelimitat la date nu înseamnă automat capacitatea de a distinge sensul și valoarea acestora.

Pontiful a insistat asupra necesității ca tinerii să rămână deschiși spre adevăr, viață spirituală și relații fraterne: „Să susținem dorința lor de a fi diferiți și mai buni, într-o epocă ce cere o profundă schimbare de direcție.”

Un apel la responsabilitate comună
Pentru a asigura ca inteligența artificială să servească binele comun, Papa Leon a chemat la o acțiune coordonată a tuturor actorilor societății – politicieni, instituții, mediul de afaceri, educație, media, cetățeni și comunități religioase: „Numai printr-o participare largă, în care chiar și vocile cele mai umile să fie ascultate cu respect, pot fi atinse obiectivele necesare acestei epoci”, a subliniat Sanctitatea Sa.

În încheiere, Suveranul Pontif a mulțumit Fundației Centesimus Annus și SACRU pentru contribuția lor și i-a încurajat să continue cercetarea „în lumina Sfintei Scripturi și a Magisteriului”. Papa Leon al XIV-lea a invocat mijlocirea Fecioarei Maria și a oferit binecuvântarea sa apostolică celor prezenți.

Fundația „Centesimus Annus” Pro Pontefice în România
În acest context, președintele Fundației „Centesimus Annus” Pro Pontefice din România, acad. prof. dr. ing. George Teșeleanu, a apreciat mesajul Sfântului Părinte, evidențiind necesitatea unui angajament etic comun pentru a folosi inteligența artificială în beneficiul întregii omeniri:

Mesajul Sfântului Părinte Leon XIV subliniază responsabilitatea comună de a orienta dezvoltarea inteligenței artificiale spre binele întregii omeniri, protejând demnitatea umană, libertatea și formarea spirituală a noilor generații. Numai prin colaborare, discernământ și asumarea unui angajament etic profund putem transforma aceste tehnologii într-un instrument al binelui comun și al unui viitor cu adevărat uman.

Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi