CLXX

Duminica a 22-a după Cincizecime

(Pilda bogatului nemilos și a săracului Lazăr)

2 noiembrie 2025

Sfântul martir Achindin, Pegasie, Aftonie, Elpidifor și Anempodist (sec.IV)

(V 4; L 10; Ap Galateni 6,11-18; Ev Luca 16,19-31)

.

Vecernia sau Lauda de seară

După ce a terminat de rostit Ectenia mare, preotul intră în Altar, pe ușa dinspre miazăzi și se așează în fața Sfintei Mese. Cântăreții, pe versul de rând, cântă primele două versete din Psalmul 140. La versetul Să se îndrepteze rugăciunea mea…, preotul primește cădelnița, binecuvântează tămâia și cădește Sfânta Masa împrejur, apoi altarul, iasă pe ușa dinspre miazănoapte, cădește iconostasul și întreaga biserică, intrând în altar pe ușa dinspre miazăzi.

.

Psalmul 140, pe versul 4, propriu-zis.

Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă! Ia aminte la versul rugăciunii mele, când strig către Tine, auzi-mă, Doamne!

Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta. Ridicarea mâinilor mele, ardere de seară. Auzi-mă, Doamne!

.

Se pun Stihirile pe 10.

Stihirile Învierii 7, 3 ale Învierii, 4 ale lui Anatolie, vers 4.

Stih: Scoate din temniţă sufletul meu, ca să laude numele Tău (Ps 141,7a).

Crucii Tale celei făcătoare de viață neîncetat închinându-ne, Hristoase Dumnezeule, Învierea Ta cea de a treia o mărim, că printr-însa ai înnoit firea noastră cea stricată, Atotputernice, și suirea la ceruri ne-ai arătat, ca un bun și de oameni iubitor.

.

Stih: Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie (Ps 141,7b).

Osânda lemnului neascultării ai dezlegat-o, Mântuitorule, pe lemnul crucii de bună voie pironindu-Te, și în iad coborându-Te, Puternice, legăturile morții ca un Dumnezeu le-ai rupt. Pentru aceasta ne închinăm Învierii Tale celei din morți, întru bucurie strigând: Atotputernice Doamne, mărire Ție.

.

Stih: Dintru adâncuri am strigat către Tine; Doamne! Doamne, auzi glasul meu! (Ps 129,1).

Porțile iadului le-ai sfărâmat, Doamne, și cu moartea Ta împărăția morții ai stricat, și neamul omenesc din stricăciune l-ai eliberat, dăruind lumii viață, nestricăciune și mare milă.

.

Stih: Fie urechile Tale cu luare aminte la glasul rugăciunii mele (Ps 129,2).

Veniți popoare, să lăudăm, Învierea cea de a treia zi a Mântuitorului, prin care ne-am mântuit din legăturile iadului cele nedezlegate, și nestricăciune și viață am luat toți, cei care strigăm: Cel ce Te-ai răstignit și Te-ai îngropat și ai înviat, mântuiește-ne pe noi cu Învierea Ta, Unule, Iubitorule de oameni.

.

Stih: De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi? Că la Tine este îndurarea (Ps 129,3-4).

Îngerii și oamenii, Mântuitorule, laudă Învierea ta cea de a treia zi, prin care s-au luminat marginile lumii, și din robia vrășmașului toți ne-am mântuit, cei care strigăm: Făcătorule de viață, Atotputernice Mântuitorule, mântuiește-ne pe noi cu Învierea Ta, Unule, Iubitorule de oameni.

.

Stih: Pentru numele Tău Te-am aşteptat, Doamne; aşteptat-a sufletul meu cuvântul Tău, sperat-a sufletul meu în Domnul (Ps 129,5-6a).

Porțile cele de aramă le-ai sfărâmat și încuietorile le-ai zdrobit, Hristoase Dumnezeule, și neamul omenesc cel căzut l-ai înviat. Pentru aceasta cu un glas strigăm: Cel ce ai înviat din morți, Doamne, mărire Ție.

.

Stih: Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să nădăjduiască Israel în Domnul (Ps 129,6b).

Doamne, nașterea Ta cea din Tatăl, este fără de ani și veșnică; iar întruparea din Fecioară, negrăită și neînțeleasă de oameni; și coborârea la iad înfricoșătoare a fost pentru diavol și pentru slugile lui; că moartea călcând, a treia zi ai înviat, nestricăciune dăruind oamenilor și mare milă.

.

Apoi, 3 stihiri ale Mucenicilor, vers 4.

Stih: Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El; şi El va mântui pe Israel de toate fărădelegile lui (Ps 129,7-8).

Ceata cea cu numărul de cinci a mucenicilor să o lăudăm: pe înțeleptul Achindin și pe Pigasie, Elpidifor și Aftonie și pe Anempodist, pe vitejii luptători și fierbinții ajutători, care izvorăsc har neoprit, și dau îndestulare de nădejde fără de primejdie celor ce cer cu dreaptă credință.

.

Stih: Lăudaţi pe Domnul toate neamurile, lăudaţi-L toate popoarele! (Ps 116,1)

Nici foamea, nici primejdia, nici viața, nici moartea, nici fierberea căldărilor, nici crăpăturile pământului, nici gurile fiarelor nu au putut să despartă vitejia voastră de dragostea lui Hristos, cugetătorilor de răbdare, că uitându-vă neîncetat către Domnul și numai după El dorind, ați biruit pe vrăjmași.

.

Stih: Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac (Ps 116,2).

Cei ce vă bucurați de desfătare și sunteți plini de lumină, și moșteniți viața cea veșnică, izbăviți de primejdii pe cei ce scapă către voi, și de legături și de temniță și de tot felul de rele, având îndrăznire către Dumnezeu și arătând milostivirea cea următoare lui Hristos.

.

Mărire…, a Mucenicilor, vers 6.

Astăzi adunarea mucenicilor cea de cinci lumini, ca o adunare de stele luminoase luminând pe credincioși, i-a chemat spre veselie de taină. Că astăzi slujitorii Soarelui celui înțelegător și surpătorii dogmelor celor persienești, pe cei ce cinsteau pe soarele cel văzut și se închinau focului, pe aceia i-au îndreptat către dreapta credință. Umplând cu sângele lor paharul cel răbdător de patimi, care s-a vărsat pentru Hristos, s-au încununat și ne îndeamnă pe noi, zicând: Cei ce sunteți iubitori de dreapta credință, veniți de vă ospătați din nevoințele noastre și vedeți cununile și cinstea; că cel ce va răbda până la sfârșit acela se va mântui, precum a spus Hristos adevărul, ca să vă faceți părtași cununilor noastre și să ne aveți pe noi rugători către Domnul.

.

Şi acum…, Stihira dogmatică, a Născătoarei de Dumnezeu, vers 4.

Prorocul David, care dinspre tine este al lui Dumnezeu părinte, cu dulce cântare despre tine mai înainte a glăsuit, mărire ție făcându-ți: Stătut-a împărăteasa aproape de-a dreapta Ta. Că pe tine, Maică, pricinuitoarea Vieții te-a arătat Dumnezeu, care, fără de Tată, din tine a se face om a binevoit, ca iarăși să zidească chipul omului cel stricat de patimi; și oaia cea rătăcită, pierdută prin munți, aflând-o, pe umeri ridicând-o, la Tatăl să o aducă și, după voia Sa, cu puterile cerești să o unească de Dumnezeu Născătoare; și lumea să mântuiască Hristos, Cel ce are mare și bogată milă.

.

În timp ce se cântă Stihira dogmatică, se deschid Ușile Împărătești, preotul îmbracă felonul, primește cădelnița, și face Ieșirea. Se oprește în fața Ușilor Împărătești și spune, cu capul plecat, Rugăciunea Intratului:

Seara și dimineața și la amiază Te lăudăm, Te binecuvântăm, îți mulțumim și ne rugăm Ție, Stăpâne al tuturor: îndreptează rugăciunea noastră ca tămâia înaintea Ta, și nu pleca inimile noastre spre cuvinte sau gânduri viclene, ci ne mântuiește de toți cei ce vânează sufletele noastre. Că spre Tine sunt, Doamne, Doamne, ochii noștri, și întru Tine am nădăjduit, să nu ne rușinezi, Dumnezeul nostru. Că Ție se cuvine toată mărirea, cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

.

Preotul binecuvântează Intratul, spre Sfintele Uși, cădește iconostasul, apoi, după terminarea cântării Stihirii, spune cu glas înalt:

Înțelepciune, drepți!

Strana cântă sau rostește imnul:

Lumină lină a sfintei măriri a Tatălui ceresc, a Celui fără de moarte, a Celui sfânt, a Celui fericit, Isuse Hristoase! Venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seara, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Spiritul Sfânt, Dumnezeu. Vrednic eşti în toată vremea a fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce dai viaţă, pentru aceasta lumea Te măreşte!

Când începe să se cânte imnul Lumină lină, se aprind toate luminile în biserică.

.

Prohimenul şi stihurile zilei, vers 6:

Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat! (Ps 92,1a)

Stih 1: Îmbrăcatu-s-a Domnul întru putere şi s-a încins (Ps 92,1b).

Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat!

Stih 2: Pentru că a întărit lumea care nu se va clinti (Ps 92,2).

Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat!

Stih 3: Casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile (Ps 92,7b).

Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat!

.

Preotul, din fața Sfintei Mese, rostește Ectenia stăruitoare, apoi rugăciunea:

Învredniceşte-ne, Doamne, în seara aceasta fără de păcat a ne păzi.

Binecuvântat eşti Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.

Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit şi noi întru Tine.

Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale.

Binecuvântat eşti Stăpâne, înţelepţeşte-mă cu îndreptările Tale.

Binecuvântat eşti, Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale.

Doamne, mila Ta este în veac; lucrurile mâinilor Tale nu le trece cu vederea.

Că Ţie se cuvine laudă, Ţie se cuvine cântare, Ţie mărire se cuvine, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum și pururea şi în vecii vecilor. Amin.

.

Ddupă Ectenia celor șase cereri se cântă îndată Stihirile Stihoavnei, din Octoih, antifon vers 4.

Doamne, suindu-Te pe cruce, blestemul nostru cel strămoșesc l-ai șters; și coborându-Te în iad, pe cei legați din veac i-ai eliberat, nestricăciune dăruind neamului omenesc. Pentru aceasta, cântând, mărim Învierea Ta cea făcătoare de viață și mântuitoare.

.

Stih: Domnul a împărăţit întru podoabă S-a îmbrăcat; îmbrăcatu-S-a Domnul întru putere şi S-a încins (Ps 92,1).

Fiind răstignit pe lemn, Cel ce ești Atotputernic, toată zidirea ai mișcat; iar pus fiind în mormânt, pe cei ce sălășluiau în morminte i-ai înviat, nestricăciune și viață dăruind neamului omenesc. Pentru aceasta, cântând, mărim Învierea Ta cea de a treia zi.

.

Stih: Pentru că a întărit lumea care nu se va clinti (Ps 92,2).

Poporul cel fără de lege dându-Te lui Pilat, Hristoase, Te-a osândit la răstignire, nemulțumitor Făcătorului de bine arătându-se. Dar, de bunăvoie răbdând îngropare, ai înviat a treia zi, Puternice, ca un Dumnezeu, dăruindu-ne nouă viață fără de sfârșit și mare milă.

.

Stih: Casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile (Ps 92,7b).

Cu lacrimi, femeile ajungând la mormânt, pe Tine Te-au căutat, iar neaflându-Te, plângând cu tânguire, au strigat zicând: Amar nouă, Mântuitorul nostru, Împăratul tuturor! Cum Te-au furat? Ce loc ține trupul Tău cel de viață purtător? Iar îngerul către dânsele a răspuns: Nu plângeți, ci mergeți de vestiți, că a înviat Domnul, dându-ne nouă bucurie, ca un îndurat.

.

Mărire…, a Mucenicilor, antifon vers 2.

Veniți să ne veselim în Domnul astăzi, întru pomenirea purtătorilor de lupte, o iubitorilor de prăznuire. Veniți să-i lăudăm pe ei cu laude de taină, zicând: Bucură-te Achindine, bucură-te Pigasie, bucură-te Anempodiste, bucură-te Elpidifore, bucur-te Aftonie, care ați cufundat în prăpastie înșelăciunea idolilor și pe Hristos Domnul L-ați propovăduit luminat, în priveliște. Pentru aceea, preafericiților și mult-pătimitorilor, nu încetați a vă ruga pentru sufletele noastre.

.

Şi acum…, a Născătoarei, acelaşi vers.

O, minune mai nouă decât toate minunile cele de demult! Că cine a cunoscut maică să fi născut fără de bărbat, și să poate în brațe pe Cel ce cuprinde toată făptura? A lui Dumnezeu este voia, a Celui ce s-a născut, pe care ca pe un prunc, Preacurată, în brațele tale purtându-L, și îndrăzneală de maică către Dânsul dobândind, nu înceta a-L ruga pentru cei ce te cinstesc, ca să miluiască și să mântuiască sufletele noastre.

.

Apoi, se cântă sau se citește Binecuvântarea dreptului Simeon ( Lc 2,29-32), și celelalte.

.

Troparele

Al Învierii, vers 4:

Predicarea Învierii cea luminată înțelegând-o de la înger ucenițele Domnului, și lepădând tânguirea strămoșilor, Apostolilor, lăudându-se, au zis: Jefuitu-s-a moartea, sculatu-s-a Hristos Dumnezeu, dăruind lumii mare milă.

.

Mărire…, al Mucenicilor, vers 2.

Purtătorilor de lupte ai Domnului, fericit este pământul care s-a adăpat cu sângele vostru și sfinte locașurile care au primit trupurile voastre. Că în priveliște pe vrăjmași ați biruit și pe Hristos cu îndrăznire L-ați propovăduit, pe Acela, ca pe un bun, rugați-L să mântuiască sufletele noastre.

.

Şi acum…, al Născătoarei de Dumnezeu, acelaşi vers.

Ceea ce ești izvorul milei, milostivirii învrednicește-ne pe noi, Născătoare de Dumnezeu; caută spre poporul cel păcătos; arată precum de-a pururea puterea ta; că întru tine nădăjduind, strigăm ție: Bucură-te, ca și oarecând Gavriil, mai marele voievod al celor fără de trupuri.

.

Preotul face Încheierea.

.

Utrenia sau Lauda de dimineață

.

După obișnuitul început, cântăreții pe melodia troparului versului de rând 4:

Dumnezeu este Domnul și s-a arătat nouă; bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului (de trei ori).

.

Troparul Învierii, vers 4.

Predicarea Învierii cea luminată înțelegând-o de la înger ucenițele Domnului, și lepădând tânguirea strămoșilor, Apostolilor, lăudându-se, au zis: Jefuitu-s-a moartea, sculatu-s-a Hristos Dumnezeu, dăruind lumii mare milă.

.

Mărire…, al Mucenicilor, vers 2.

Purtătorilor de lupte ai Domnului, fericit este pământul care s-a adăpat cu sângele vostru și sfinte locașurile care au primit trupurile voastre. Că în priveliște pe vrăjmași ați biruit și pe Hristos cu îndrăznire L-ați propovăduit, pe Acela, ca pe un bun, rugați-L să mântuiască sufletele noastre.

.

Şi acum…, al Născătoarei de Dumnezeu, acelaşi vers.

Ceea ce ești izvorul milei, milostivirii învrednicește-ne pe noi, Născătoare de Dumnezeu; caută spre poporul cel păcătos; arată precum de-a pururea puterea ta; că întru tine nădăjduind, strigăm ție: Bucură-te, ca și oarecând Gavriil, mai marele voievod al celor fără de trupuri.

.

După Ectenia mică, prima serie de Sedelne, antifon vers 4:

Căutând la intrarea mormântului și nerăbdând strălucirea îngerului, mironosițele, cu cutremur s-au mirat, zicând: Au doar a fost furat Cel ce a deschis tâlharului raiul? Au doar s-a sculat Cel ce și mai înainte de patimă a vestit Învierea? Cu adevărat a înviat Hristos-Dumnezeu, dăruind celor din iad viață și înviere.

.

Mărire…,

Cu sfatul Tău cel de bunăvoie crucea ai răbdat, Mântuitorule, și în mormânt nou oamenii cei muritori Te-au pus pe Tine, Cel ce cu cuvântul ai așezat marginile lumii. Pentru aceasta, vrăjmașul fiind înlănțuit, moartea cumplit s-a prădat și cei din iad toți au strigat Învierii Tale celei de viață purtătoare: Hristos a înviat, Dătătorul de viață, Cel ce rămâne în veci.

.

Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu.

Spăimântatu-s-a Iosif, lucrarea cea mai presus de fire văzând; și a socotit cu mintea la ploaia cea de pe lână, la zămislirea ta cea mai presus de fire, de Dumnezeu Născătoare, la rugul cel nears în foc, la toiagul lui Aron ce a odrăslit; și mărturisind logodnicul și păzitorul tău preoților, a strigat: Fecioara naște și după naștere iarăși rămâne fecioară.

Ectenia mică, apoi a doua serie de Sedelne, pe antifon vers 4.

Înviat-ai din iad ca un nemuritor, Mântuitorule, și împreună ai ridicat lumea Ta întru Învierea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru; zdrobit-ai întru tărie puterea morții, arătat-ai, Îndurate, tuturor învierea. Pentru aceasta Te și mărim, Unule, Iubitorule de oameni.

.

Mărire…,

Dintru înălțimile cele de sus coborându-se Gavriil, și la piatră venind, unde era Piatra vieții, cu albe veșminte fiind îmbrăcat, a strigat celor ce plângeau: Încetați voi tânguirea cea cu plângere, cele ce aveți pururea bună dorire dimpreună, că Cel pe care il căutați a înviat cu adevărat. Pentru aceasta, spuneți Apostolilor că a înviat Domnul.

.

Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu.

Spăimântatu-s-au, Curată, toate cetele îngerești de înfricoșătoarea taină a nașterii tale; cum Cel ce ține toate numai cu voia, în brațele tale ca un om se ține, și primește început Cel mai înainte de veci; cu lapte se hrănește Cel ce hrănește toată suflarea cu negrăită bunătate. Pe tine, ca pe Maica lui Dumnezeu, după adevăr, lăudându-te, te mărim.

.

Îndată, Binecuvântările Învierii, pe tropar vers 5.

În timpul cântării Binecuvântărilor Învierii, preotul cădește altarul și toată biserica.

Bine ești cuvântat, Doamne, învață-mă îndreptările Tale.

Adunarea îngerească s-a mirat văzându-Te pe Tine între cei morți socotit fiind, și puterea morții stricând, Mântuitorule, și împreună cu Tine pe Adam ridicându-l, și din iad pe toți slobozindu-i.

.

Bine ești cuvântat, Doamne, învață-mă îndreptările Tale.

Pentru ce miruri, din milostivire, cu lacrimi amestecați, o ucenițelor? Grăit-a îngerul cel ce a strălucit la mormânt, către mironosițe; vedeți voi mormântul și înțelegeți, că Mântuitorul a înviat din mormânt.

.

Bine ești cuvântat, Doamne, învață-mă îndreptările Tale.

Foarte de dimineață mironosițele au alergat la mormântul Tău, tânguindu-se; dar înaintea lor a stat îngerul, și a zis: Vremea tânguirii a încetat, nu mai plângeți, ci spuneți apostolilor Învierea.

.

Bine ești cuvântat, Doamne, învață-mă îndreptările Tale.

Mironosițele femei, cu miruri venind la mormântul Tău, Mântuitorule, au plâns; iar îngerul către dânsele a grăit, zicând: De ce socotiți pe Cel viu cu cei morți? Că a înviat din mormânt ca un Dumnezeu.

.

Mărire…, a Treimii.

Închinămu-ne Tatălui și Fiului acestuia și Spiritului celui Sfânt, Sfintei Treimi întru o ființă, cu Serafimii strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești, Doamne.

.

Și acum…, a Născătoarei.

Pe Dătătorul de viață născându-L, Fecioară, de păcat pe Adam l-ai mântuit și bucurie Evei în locul întristării i-ai dăruit, și pe cei căzuți din viață la aceeași i-a îndreptat, Cel ce s-a întrupat din tine, Dumnezeu și om.

Aliluia, Aliluia, Aliluia. Mărire Ție, Dumnezeule!

.

După Ectenia mică, se citește Ipacoiul.

Urmează Ectenia mică, cu Exclamațiunea: Că s-a binecuvântat numele Tău și s-a preamărit împărăția Ta, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

.

După Ectenia mică, se citește Ipacoiul.

Mironosițele alergând, au vestit Apostolilor cele ce au fost mai înainte spuse despre Învierea Ta, Hristoase; că ai înviat ca un Dumnezeu, dăruind lumii mare milă.

.

Treptele, vers 4.

Antifonul I.

Din tinerețile mele multe patimi se luptă cu mine, ci Însuți mă sprijinește și mă mântuiește, Mântuitorul meu.

Cei ce urâți Sionul, rușina-vă-va însuși Domnul; că așa veți fi uscați, precum iarba de foc.

Mărire…, Şi acum…,

Prin Spiritul Sfânt tot sufletul viază și prin curăție se înalță; se luminează întru Unimea Treimii, cu sfințenie de taină.

.

Antifonul II.

Strigat-am către Tine, Doamne, cu căldură, dintru adâncul sufletului meu; și să-mi fie mie spre auzire dumnezeieștile Tale urechi.

Tot cel ce și-a pus nădejdea în Domnul, mai presus este decât toți cei ce-l întristează.

Mărire…, Şi acum…

Prin Spiritul Sfânt izvorăsc izvoarele harului, care adapă toată făptura, spre rodire de viață.

.

Antifonul III.

Inima mea către Tine, Cuvântule, să se înalțe, și nimic nu mă va amăgi din frumusețile lumii, spre dorirea celor de jos.

Precum are cineva dragoste spre maica sa, spre Domnul mai cu fierbinte dragoste suntem datori.

Mărire…, Şi acum…,

Prin Sfântul Spirit este bogăția cunoștinței de Dumnezeu, a privirii la cele înalte și a înțelepciunii; că întru Dânsul toate poruncile Tatălui le descoperă Cuvântul.

.

Prohimen, vers 4.

Scoală-Te, Doamne, ajută-ne nouă și ne mântuiește pe noi, pentru mărirea numelui Tău (Ps 43,28).

Stih: Dumnezeule, cu urechile noastre am auzit și părinții noștri ne-au spus nouă (Ps 43,1).

Scoală-Te, Doamne, ajută-ne nouă și ne mântuiește pe noi, pentru mărirea numelui Tău.

.

Exclamaţiunea: Că sfânt ești Dumnezeul nostru și întru sfinți Te odihnești și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

.

Cântăreții, pe versul 4:

Toată suflarea să laude pe Domnul! (Ps 150,6)

Toată suflarea să laude pe Domnul!

Toată suflarea şi toată făptura să laude numele Domnului!

Lăudaţi pe Domnul din ceruri! (Ps 148,1).

.

Preotul:

Și pentru ca să ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeul nostru să-L rugăm.

Cântăreții: Doamne, îndură-Te spre noi (de trei ori).

P.: Înțelepciune, drepți, să ascultăm Sfânta Evanghelie. Pace (†) tuturor.

C.: Și spiritului tău.

P.: Din Sfânta Evanghelie după Ioan (21,1-14), citire.

C.: Mărire Ție, Doamne. Mărire Ție.

În vremea aceea, Isus S-a arătat iarăşi ucenicilor la Marea Tiberiadei, şi S-a arătat aşa: Erau împreună Simon-Petru şi Toma, cel numit Geamănul, şi Natanael, cel din Cana Galileii, şi fiii lui Zevedeu şi alţi doi din ucenicii Lui. Simon-Petru le-a zis: Mă duc să pescuiesc. Şi i-au zis ei: Mergem şi noi cu tine. Şi au ieşit şi s-au suit în corabie, şi în noaptea aceea n-au prins nimic. Iar făcându-se dimineaţă, Isus a stat la ţărm; dar ucenicii n-au ştiut că este Isus. Deci le-a zis Isus: Fiilor, nu cumva aveţi ceva de mâncare? Ei I-au răspuns: Nu. Iar El le-a zis: Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi veţi afla. Deci au aruncat-o şi nu mai puteau s-o tragă de mulţimea peştilor. Şi a zis lui Petru ucenicul acela pe care-l iubea Isus: Domnul este! Deci Simon-Petru, auzind că este Domnul, şi-a încins haina, căci era dezbrăcat, şi s-a aruncat în apă. Şi ceilalţi ucenici au venit cu corabia, căci nu erau departe de ţărm, ci la două sute de coţi, trăgând mreaja cu peşti. Deci, când au ieşit la ţărm, au văzut jar pus jos şi peşte pus deasupra, şi pâine. Isus le-a zis: Aduceţi din peştele pe care l-aţi prins acum. Simon-Petru s-a suit în corabie şi a tras mreaja la ţărm, plină de peşti mari: o sută cincizeci şi trei, şi, deşi erau atâţia, nu s-a rupt mreaja. Isus le-a zis: Veniţi de prânziţi. Şi nici unul din ucenici nu îndrăznea să-L întrebe: Cine eşti Tu?, ştiind că este Domnul. Deci a venit Isus şi a luat pâinea şi le-a dat lor, şi de asemenea şi peştele. Aceasta este, acum, a treia oară când Isus S-a arătat ucenicilor, după ce a înviat din morţi.

C.: Mărire Ție, Doamne. Mărire Ție.

.

Preotul așază Sfânta Evanghelie pe tetrapodul din mijlocul bisericii, pentru a fi sărutată de credincioși și cădește Evanghelia.

.

Cântăreții citesc sau cântă:

Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domn, lui Isus unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă învierea Ta o lăudăm şi o mărim. Că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău numim. Veniţi, toţi credincioşii, să ne închinăm sfintei învierii lui Hristos. Că iată a venit prin cruce bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm învierea Lui, că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat.

Apoi, Psalmul 50:

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta

Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea.

Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.

Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.

Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu.

Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.

Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.

Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai mult decât zăpada mă voi albi.

Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.

Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le.

Inimă curată zideşte intru mine, Dumnezeule şi spirit drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.

Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Spiritul Tău cel sfânt nu-L lua de la mine.

Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu spirit stăpânitor întăreşte-mă.

Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.

Mântuieşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.

Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.

Că de ai fi voit jertfă, ţi-aş fi adus; arderile de tot nu le vei binevoi.

Jertfa lui Dumnezeu: spiritul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.

Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului.

Atunci bineplăcută îţi va fi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

.

Cântăreții, pe versul 2, propriu-zis:

Mărire…,

Pentru rugăciunile Apostolilor Tăi, Îndurate, curățește mulțimea greșelilor noastre.

Și acum…,

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Îndurate, curățește mulțimea greșelilor noastre.

.

Apoi, pe versul 6, propriu-zis:

Stih: Miluiește-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale, curățește fărădelegile noastre (cf Ps 50,1-2)..

Stihira: Înviind Isus din mormânt, precum a zis mai înainte, ne-a dăruit nouă viața veșnică și mare îndurare.

.

Preotul rostește Ectenia:

Mântuiește, Dumnezeule poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta; cercetează lumea Ta cu milă și cu îndurări; înalță fruntea creștinilor dreptcredincioși, și trimite peste noi milele Tale cele bogate. Pentru rugăciunile preacuratei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci; cu mijlocirile cinstitelor, cereștilor netrupești Puteri; cu rugăciunile  cinstitului, măritului prooroc înaintemergător și botezător Ioan; cu ale sfinților, măriților și întru tot lădaților Apostoli; cu ale celor între sfinți părinților noștri și mari dascăli ai lumii și ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu și Ioan Gură de Aur; cu ale celui între sfinți părintelui nostru Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Liciei, făcătorul de minuni; cu ale celui între sfinți părintelui nostru Nichita al Remesianei, apostolul românilor; cu ale sfinților, măriților și bine învingătorilor Mucenici; cu ale preacuvioșilor și de Dumnezeu purtătorilor Părinților noștri; cu ale sfinților și drepților dumnezeiești părinți Ioachim și Ana; cu ale Sfinților mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor și Anempodist, pe care îi sărbătorim astăzi, și cu ale tuturor sfinților, rugămu-Te, mult milostive Doamne, auzi-ne pe noi păcătoșii, care ne rugăm Ție, și Te îndură spre noi.

Cântăreții: Doamne, îndură-Te spre noi (de trei ori).

Preotul, cu glas înalt:

Cu mila și cu îndurările și cu iubirea de oameni a Unuia-Născut Fiului Tău, cu care împreună ești binecuvântat, cu preasfântul și bunul și de viață făcătorul Tău Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântăreții: Amin.

.

Urmează cântarea Canoanelor.

Catavasia I

Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Spiritul, şi cuvânt voi răspunde Împărătesei Maice, şi mă voi arăta luminat prăznuind, şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

.

Catavasia III

Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti izvor viu şi îndestulat, care s-au împreunat ceată sufletească, întăreşte-i în dumnezeiască mărirea ta, cununilor măririi învrednicindu-i.

.

După Ectenia mică, Sedealna Martirilor, pe antifon vers 4.

Spăimântatu-s-au odinioară popoarele celor fără de lege, văzând bărbăția sufletelor voastre, mucenicilor, și crezând în Domnul, strigau: Mărire Ție, Hristoase Atotputernice, că Tu ești Dumnezeu și afară de Tine nu știm pe alt Dumnezeu, Cel ce lucrezi minuni preamărire întru sfinții Tăi mucenici. Cu ale lor rugăciuni, Mântuitorul lumii, luminează pe cei ce Te laudă.

.

Mărire…, pe antifon vers 8.

Fără de primejdii au săvârșit călătoria dreptei credințe, pătimind în priveliște, cei cu bună laudă fiind întăriți cu nădejdea cununilor, că pe cei potrivnici i-a omorât de tot, săvârșindu-și fără oprire biruința lor. Drept aceea, totdeauna izvorăsc din destul mulțime de tămăduiri, celor ce cer cu credință. Acestora să strigăm cu credință: Rugați-vă lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greșeli tuturor celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea voastră.

.

Și acum…, a Născătoarei, același vers.

Pe Înțelepciunea și Cuvântul în pântecele tău zămislindu-L în chip de negrăit, Maica lui Dumnezeu, lumii ai născut pe Cel ce ține lumea; și în brațe ai avut pe Cel ce cuprinde toate, pe Dătătorul de hrană al tuturor și Făcătorul făpturii și Domnul. Pentru aceasta te rog pe tine, Preasfântă Fecioară și cu credință te măresc, ca să mă izbăvesc eu de greșeli, când voi avea să stau înaintea feței Ziditorului meu, Stăpână Fecioară curată, al tău ajutor atunci să-mi dăruiești, că poți toate câte le voiești.

.

Catavasia IV

Sfatul cel neurmat şi dumnezeiesc al întrupării tale celei de sus şi din Fecioară, prorocul Avacum socotindu-l, a strigat: Mărire puterii Tale, Doamne!

.

Catavasia V

Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască mărirea ta, că tu, Fecioară, neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu cel peste toate, şi ai născut pe Fiul cel fără de ani, Cel ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă.

.

Catavasia VI

Înţelepţii lui Dumnezeu, care faceţi această sărbătoare dumnezeiască şi cu totul cinstită a Maicii lui Dumnezeu, veniţi să înălţăm mâinile, mărind pe Dumnezeu, Cel ce s-a născut dintr-însa.

.

Ectenia mică, apoi, Condacul, vers 4:

Mântuitorul și Izbăvitorul meu din mormânt ca un Dumnezeu a ridicat din legături pe pământeni, și porțile iadului a zdrobit, și ca un Stăpân a înviat a treia.

.

Icos

Pe Hristos, Dătătorul de viață, Cel ce a înviat din morți a treia zi din mormânt, și porțile morții astăzi le-a sfărâmat cu puterea Sa, și iadul l-a omorât și acul morții 1-a tocit și pe Adam dimpreună cu Eva i-a slobozit, să-L lăudăm toți pământenii, cu mulțumită strigându-i cântare cu deadinsul. Că El însuși, ca un singur Dumnezeu puternic și Stăpân, a înviat a treia zi.

.

Catavasia VII

Înţelepţii lui Dumnezeu făpturii nu s-au închinat, fără numai Ziditorului, iar îngrozirea focului bărbăteşte călcând-o, s-au bucurat, cântând: Prealăudate Dumnezeul părinţilor şi Doamne, eşti binecuvântat!

.

Catavasia VIII

Stih: Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului cântând, şi să-L preaînălţăm pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum plinită, pe toată lumea o ridică să cânte Ţie: Lăudaţi pe Domnul toate făpturile Lui şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii!

.

Preotul: Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii întru cântări cinstindu-o să o mărim.

Preotul cădește altarul și toată biserica.

Stihurile (Cântarea Mariei: Lc 1,46-55):

Măreşte sufletul meu pe Domnul, şi s-a bucurat spiritul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu.

Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimi şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai năascut, pe tine, cea întru adevăr Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

(Acest tropar se repetă după fiecare stih)

Că a căutat spre smerenia servitoarei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.

Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic, Sfânt să fie numele Lui şi mila Lui, din neam în neam, spre cei ce se tem de El.

Făcut-a tărie cu braţul Său, Domnul, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor.

Coborât-a pe cei puternici de pe tronuri şi a înălţat pe cei smeriţi; pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi şi pe cei bogaţi i-a scos afară deşerţi.

Luat-a pe Israel, slujitorul Său, ca să-şi aducă aminte de mila Sa, precum a grăit către părinţii noştri, lui Avraam şi seminţiei lui, până în veac.

.

Apoi: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu îndură-te spre noi!

Catavasia IX

Tot neamul pământesc să salte, fiind luminat cu spiritul şi să serbeze firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfânta sărbătoare a Maicii lui Dumnezeu, şi să strige: Bucură-te, preafericită, Născătoare de Dumnezeu, pururea curată Fecioară.

.

Ectenia mică, și Luminătorile (10), pe melodie specială.

Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru (de două ori).

Înălțați pe Domnul Dumnezeul nostru și vă închinați așternutului picioarelor Lui, că sfânt este.

Marea Tiberiadei, odinioară, pe fiii lui Zevedei, pe Natanael, cu Petru şi cu alţi doi şi pe Toma, i-a avut la pescuire; care după porunca lui Hristos, în partea dreaptă aruncând mrejele, au prins mulţime de peşti. Pe Care Petru cunoscându-L, a înotat către Dânsul. Cărora, a treia oară arătându-se, şi pâine le-a arătat şi peşte pe cărbuni.

.

Mărire…, a Martirilor.

Fără de primejdie izvorâți fără oprire harul tămăduirilor și cu îndestulare celor ce cu nădejde săvârșesc pomenirea voastră, sfinților. Ci și acum izvorâți-ne tămăduiri, prealăudaților, celor ce cu dragoste vă cinstim pe voi, purtătorilor de lupte, cei cu numărul de cinci.

.

Și acum…, a Născătoarei.

Pe Domnul, Care a înviat a treia zi din mormânt, roagă-L Fecioară pentru cei ce te laudă pe tine și cu dragoste te fericesc; că pe tine te avem toți scăpare și mijlocitoare spre mântuire la El; că moștenirea ta și robii tăi suntem, Născătoare de Dumnezeu, și spre a ta mijlocire toți privim.

.

Îndată, pe versul 4, propriu-zis, se cântă Stihirile de Laudă, precedate de Stihurile lor.

Toată suflarea să laude pe Domnul (Ps 150,6). Lăudaţi pe Domnul din ceruri, lăudaţi-L pe El întru cei de sus! (Ps 148,1) Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule! (Ps 64,1)

Lăudaţi-L pe El toţi îngerii Lui, lăudaţi-L pe El toate puterile Lui (Ps 148,2). Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule! (Ps 64,1)

Se pun Stihirile pe 8, vers 4.

Stih: Ca să facă între ei judecată scrisă. Mărirea aceasta este dată tuturor cuvioşilor Lui (Ps 149,9).

Cel ce crucea și moartea ai suferit și ai înviat din morți, Atotputernice Doamne, mărim Învierea Ta.

.

Stih: Lăudaţi-L pe Domnul întru sfinţii Lui; lăudaţi-L întru tăria puterii Lui (Ps 150,1).

Cu crucea Ta, Hristoase, din blestemul cel de demult ne-ai slobozit pe noi și cu moartea Ta pe diavolul care chinuia firea noastră l-ai surpat și întru Învierea Ta toate le-ai umplut de lumină. Pentru aceasta strigăm către Tine: Cel ce ai înviat din morți, Doamne, mărire Ție.

.

Stih: Lăudaţi-L pe El întru puterile Lui, lăudaţi-L după mulţimea măririi Lui (Ps 150,2).

Cu crucea Ta, Hristoase, Mântuitorule, povățuiește-ne pe noi la adevărul Tău și ne mântuiește de cursele vrăjmașului. Cel ce ai înviat din morți ridică-ne pe noi cei căzuți prin păcat, tinzând mâna Ta, iubitorule de oameni, Doamne, pentru rugăciunile Sfinților Tăi.

.

Stih: Lăudaţi-L pe El în glas de trâmbiţă, lăudaţi-L în psaltire şi alăută (Ps 150,3).

Din sânurile Părintelui Tău nedespărțindu-Te, Unule-Născut, Cuvântul lui Dumnezeu, ai venit pe pământ din iubire de oameni, om făcându-Te fără schimbare, și cruce și moarte ai răbdat cu trupul, Cel ce ești fără de patimi cu dumnezeirea; și înviind din morți, nemurire ai dăruit neamului omenesc, ca un Atotputernic.

.

Stih: Lăudaţi-L pe El în timpane şi hore, lăudaţi-L în strune şi organe (Ps 150,4).

Moarte ai luat cu trupul, iar nouă nemurire dându-ne, Mântuitorule; și în mormânt Te-ai sălășluit, ca să ne eliberezi pe noi din iad, împreună înviindu-ne cu Tine. Pătimit-ai ca un om, dar ai înviat ca un Dumnezeu. Pentru aceasta strigăm: Mărire Ție, Dătătorule de viață, Doamne, Unule, Iubitorule de oameni.

.

Stih: Lăudaţi-L pe El în chimvale bine răsunătoare, lăudaţi-L în chimvale de strigare. Toată suflarea să laude pe Domnul! (Ps 150,5-6).

Pietrele s-au despicat, Mântuitorule, când s-a înfipt crucea Ta în locul Căpățânii. Portarii iadului s-au înfricoșat, când ai fost pus în mormânt ca un mort; pentru că, zdrobind puterea morții, tuturor celor morți nestricăciune le-ai dăruit cu Învierea Ta, Mântuitorule, Dătătorule de viață, Doamne, mărire Ție.

.

Stih: Scoală-Te, Doamne, Dumnezeul nostru, înalță-se mâna Ta, nu uita pe săracii Tăi până în sfârșit (Ps 9,32).

Dorit-au femeile să vadă Învierea Ta, Hristoase, Dumnezeule. Venit-au, apucând înainte, Maria Magdalena, aflat-au piatra răsturnată de pe mormânt și pe înger șezând și grăind: Ce căutați pe Cel viu cu cei morți? Înviat-a ca un Dumnezeu, ca să mântuiască toate.

.

Stih: Lăuda-Te-voi, Doamne, din toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale (Ps 9,1).

Unde este Isus pe Care ați gândit că-L veți păzi? Spuneți, iudeilor, unde este Acela, pe care L-ați pus în mormânt, pecetluind piatra? Dați pe Cel mort, voi care v-ați lepădat de Viață! Dați pe Cel îngropat, sau credeți Celui ce a înviat! Că, chiar de veți tăinui voi Învierea Domnului, pietrele vor striga, mai ales cea răsturnată de pe mormânt. Mare este mila Ta, mare este taina rânduielii Tale, Mântuitorul nostru, mărire Ție.

.

Mărire…, Stihira Evangheliei, versul 3 propriu-zis.

După coborârea la iad şi după învierea din morţi, întristaţi fiind învăţăceii, pe cum se cădea pentru despărţirea Ta, Hristoase, la meseria lor s-au întors; şi iarăşi, luntrea şi mrejele, dar, de pescuit, nimic! Ci Tu Mântuitorule, ca un Stăpân al tuturor arătându-Te, ai poruncit să arunce mrejele de-a dreapta. Și îndată cuvântul faptă s-a făcut şi mulţime mare de peşti şi cină minunata gata pe uscat; din care împărtăşindu-se atunci învăţăceii Tăi, învrednicește-ne și pe noi să ne desfătăm acum cu sufletul, Iubitorule de oameni, Doamne.

.

Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu, pe antifon vers 4.

Preabinecuvântată eşti Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, că prin Cel ce s-a întrupat din tine iadul s-a zdrobit, Adam s-a chemat, blestemul s-a pierdut, Eva s-a mântuit, moartea s-a omorât şi noi am înviat. Pentru aceasta cântând strigăm: Binecuvântat eşti Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ai binevoit aşa, mărire Ţie!

.

Se deschid ușile Împărătești, se aprind toate luminile, iar preotul, îmbrăcat în toate ornatele, stând în fața Sfintei Mese, primind cădelnița și cădind, zice cu glas mare:

Mărire Ție, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina!

Preotul cădește altarul și toată biserica.

Cântăreții: Doxologia mare.

Mărire întru cele de sus, lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire.

Lăudămu-Te, Te binecuvântăm, ne închinăm Ţie, Te mărim pe Tine, îţi mulţumim Ţie pentru mare mărirea Ta.

Doamne, Împărate, Dumnezeule ceresc, Părinte atotţiitorule, Doamne, Fiule, unule născut, Isuse Hristoase şi Spirite Sfinte.

Doamne, Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Părintelui, Cel ce ridici păcatele lumii: miluieşte-ne pe noi, Cel ce ridici păcatele lumii.

Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui şi Te îndură spre noi.

Că Tu eşti unul Sfânt, Tu eşti unul Domn, Isus Hristos: întru mărirea lui Dumnezeu-Tatăl. Amin.

În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului.

Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta, fără de păcat a ne păzi.

Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul Părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.

Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am sperat şi noi întru Tine.

Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale.

Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam. Eu am zis: Doamne, miluieşte-mă; vindecă sufletul meu, că am greşit Ţie.

Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.

Că la Tine este izvorul vieţii: întru lumina Ta vom vedea Lumina.

Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără de moarte, îndură-Te spre noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Sfinte Fără de moarte, îndură-Te spre noi.

Puterile cerurilor strigă Ție:

Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără de moarte, îndură-Te spre noi.

.

Cântăreții: troparul, vers 4:

Astăzi mântuirea a toată lumea s-a făcut; să cântăm Celui ce a înviat din mormânt și Începătorului vieții noastre; că stricând cu moartea pe moarte, biruință ne-a dăruit nouă și mare milă.

.

La Liturghie

.

Prochimenul la Apostol, vers 4

Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înțelepciune le-ai făcut. (Ps. 103,25)

Stih: Binecuvântează suflete al meu pe Domnul; Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. (Ps. 103,1)

.

Apostolul: Galateni 6, 11-18

Fraților, vedeți cu ce fel de litere v-am scris eu, cu mâna mea. Câți vor să placă în trup, aceia vă silesc să vă tăiați împrejur, numai ca să nu fie prigoniți pentru crucea lui Hristos, căci nici ei singuri, cei ce se taie împrejur, nu păzesc Legea, ci voiesc să vă tăiați voi împrejur, ca să se laude ei în trupul vostru. Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Isus Hristos prin care lumea este răstignită pentru mine, și eu pentru lume! Că, în Hristos Isus, nici tăierea împrejur nu este ceva, nici netăierea împrejur, ci făptura cea nouă. Și, câți vor umbla după dreptarul acesta, pace și milă asupra lor și asupra Israelului lui Dumnezeu! De acum înainte, nimeni să nu-mi mai facă supărare, că eu port, în trupul meu, semnele Domnului Isus. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu spiritul vostru, fraților! Amin.

.

Aliluia, la cădirea Evangheliei, vers 4.

Stih 1: Propășește și împărățește pentru adevăr, blândețe și dreptate, și Te va povățui minunat dreapta Ta. (Ps. 44,5)

Stih 2: Iubit-ai dreptatea și ai urât fărădelegea; pentru aceasta Te-a uns pe Tine, Dumnezeule, Dumnezeul Tău, cu untdelemnul bucuriei. (Ps. 44,9)

.

Evanghelia: Luca 16,1931

Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră și în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porții lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar și câinii venind, lingeau bubele lui. Și a murit săracul și a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit și bogatul și a fost înmormântat. Și, în iad, ridicându-și ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam și pe Lazăr în sânul lui. Și el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ți milă de mine și trimite pe Lazăr să-și ude vârful degetului în apă și să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie! Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ți aminte că tu ai primit cele bune ale tale în viața ta, iar Lazăr, asemenea, pe cele rele; și acum aici el se mângâie, iar tu te chinuiești. Și, peste toate acestea, între noi și voi s-a întărit prăpastie mare, ca aceia care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi. Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiți în casa tatălui meu, căci am cinci frați, să le spună lor acestea, ca să nu vină și ei în acest loc de chin. Și i-a zis Avraam: Au pe Moise și pe proroci; să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraame, ci, dacă cineva dintre morți se va duce la ei, se vor pocăi. Și i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise și de proroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morți.

.

Cuminecarul:

Lăudați pe Domnul din ceruri. Aliluia, Aliluia, Aliluia! (Ps. 148,1)