Duminica a 20-a după Cincizecime

(Învierea fiului văduvei din Nain)

19 octombrie 2025

Sfântul Profet Ioil (sec.VI îdCr); Sfântul Martir Var (†370)

(V 2; L 8; Ap. Galateni 1,11-19; Ev. Luca 7,11-16)

.

Vecernia sau Lauda de seară

După ce a terminat de rostit Ectenia mare, preotul intră în Altar, pe ușa dinspre miazăzi și se așează în fața Sfintei Mese. Cântăreții, pe versul de rând, cântă primele două versete din Psalmul 140. La versetul Să se îndrepteze rugăciunea mea…, preotul primește cădelnița, binecuvântează tămâia și cădește Sfânta Masa împrejur, apoi altarul, iasă pe ușa dinspre miazănoapte, cădește iconostasul și întreaga biserică, intrând în altar pe ușa dinspre miazăzi.

.

Psalmul 140, pe versul 2, propriu-zis.

Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă! Ia aminte la versul rugăciunii mele, când strig către Tine, auzi-mă, Doamne!

Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta. Ridicarea mâinilor mele, ardere de seară. Auzi-mă, Doamne!

.

Se pun Stihirile pe 10.

Stihirile Învierii 7, 3 ale Învierii, 4 ale lui Anatolie, vers 2.

.

Stih: Scoate din temniţă sufletul meu, ca să laude numele Tău (Ps 141,7a).

Celui mai înainte de veci din Tatăl născut, lui Dumnezeu-Cuvântul, Cel întrupat din Fecioara Maria, veniţi să ne închinăm; că răstignire răbdând, îngropării s-a dat, precum Însuşi a voit; şi înviind din morţi, m-a mântuit pe mine, omul cel rătăcit.

.

Stih: Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie (Ps 141,7b).

Hristos, Mântuitorul nostru, pironindu-se pe cruce, a rupt zapisul ce era asupra noastră şi împărăţia morţii a stricat. Să ne închinăm învierii Lui celei de a treia zi.

.

Stih: Dintru adâncuri am strigat către Tine; Doamne! Doamne, auzi glasul meu! (Ps 129,1)

Cu arhanghelii să lăudăm învierea lui Hristos, că El este Răscumpărătorul şi Mântuitorul sufletelor noastre; şi întru mărire înfricoşătoare şi întru putere tare, iarăşi va să vină să judece lumea, pe care o a zidit.

.

Stih: Fie urechile Tale cu luare aminte la glasul rugăciunii mele (Ps 129,2).

Pe tine, Stăpâne, Cel ce ai fost răstignit şi înmormântat, îngerul Te-a vestit şi a zis femeilor: Veniţi de vedeţi unde a zăcut Domnul, că a înviat, precum a zis, ca un atotputernic. Pentru aceasta ne închinăm Ție, Cel singur fără de moarte; Dătătorule de viaţă, Hristoase, îndură-Te spre noi.

.

Stih: De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi? Că la Tine este îndurarea (Ps 129,3-4).

Cu crucea Ta ai stricat blestemul cel de pe lemn, cu îngroparea Ta ai omorât stăpânirea morții, iar cu Învierea Ta ai luminat neamul omenesc. Pentru aceasta strigăm Ție: Făcătorule de bine, Hristoase Dumnezeul nostru, mărire Ție!

.

Stih: Pentru numele Tău Te-am aşteptat, Doamne; aşteptat-a sufletul meu cuvântul Tău, sperat-a sufletul meu în Domnul (Ps 129,5-6a).

Cu frică Ți s-au deschis Ție, Doamne, porțile morții, și portarii iadului, văzându-Te, s-au spăimântat; că porțile cele de aramă le-ai sfărâmat și încuietorile cele de fier le-ai zdrobit și ne-ai scos pe noi din întuneric și din umbra morții, și ai rupt legăturile noastre.

.

Stih: Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să nădăjduiască Israel în Domnul (Ps 129,6b).

Cântare de mântuire cântând, din guri glas să înălțăm. Veniți toți în casa Domnului să cădem grăind: Cel ce pe lemn Te-ai răstignit și din morți ai înviat și ești în sânurile Tatălui, curățește păcatele noastre.

.

Apoi, 2 stihiri ale Prorocului, vers 8.

Stih: Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El; şi El va mântui pe Israel de toate fărădelegile lui (Ps 129,7-8).

Dumnezeiescul Spirit s-a vărsat peste noi, cei ce am crezut, precum cinstitul Ioil prorocind a zis îndemnat de Spiritul. Și descoperă arătarea dumnezeieștilor taine și prorocesc cei ce au primit lucrarea lui, și cei ce sunt luminați cu raza cea dumnezeiască și cu dumnezeiescul har.

.

Stih: Lăudaţi pe Domnul toate neamurile, lăudaţi-L toate popoarele! (Ps 116,1)

De dumnezeiești graiuri fiind plin minunatul Ioil, ca un izvor a ieșit din casa Ta, Stăpâne, adăpând sufletele, și ne-a picurat nouă dulceață care îndulcește sufletele; făcându-se cu totul înalt cu spiritul prin virtute, către dumnezeiasca înălțime.

.

.

O stihiră a Mucenicului, vers 6.

Stih: Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac (Ps 116,2).

Văzând pătimirile mucenicilor celor bine biruitori, și făcându-se plin de dumnezeiasca îndrăzneală, ai alergat la lupte, Vase, și ai propovăduit pe Hristos că s-a făcut om pentru oi, netemându-te de moarte, nici de chinurile care stau înaintea ta. Pentru aceasta, fiind chinuit și fără de milă tăiat, te bucuri, înțelepte, cu gând desăvârșit uitându-te către gloria cea vecuitoare, a celor ce doresc de Dumnezeu.

.

Mărire…, Şi acum…, Stihira dogmatică, a Născătoarei de Dumnezeu, vers 2

Trecut-a umbra Legii când Darul a venit; că precum rugul cel aprins nu se mistuia, aşa și tu, Fecioară, ai născut şi Fecioară ai rămas. În locul stâlpului de foc a răsărit Soarele dreptăţii, în locul lui Moise, Hristos, mântuirea sufletelor noastre.

.

În timp ce se cântă Stihira dogmatică, se deschid Ușile Împărătești, preotul îmbracă felonul, primește cădelnița, și face Ieșirea. Se oprește în fața Ușilor Împărătești și spune, cu capul plecat, Rugăciunea Intratului:

Seara și dimineața și la amiază Te lăudăm, Te binecuvântăm, îți mulțumim și ne rugăm Ție, Stăpâne al tuturor: îndreptează rugăciunea noastră ca tămâia înaintea Ta, și nu pleca inimile noastre spre cuvinte sau gânduri viclene, ci ne mântuiește de toți cei ce vânează sufletele noastre. Că spre Tine sunt, Doamne, Doamne, ochii noștri, și întru Tine am nădăjduit, să nu ne rușinezi, Dumnezeul nostru. Că Ție se cuvine toată mărirea, cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

.

Preotul binecuvântează Intratul, spre Sfintele Uși, cădește iconostasul, apoi, după terminarea cântării Stihirii, spune cu glas înalt:

Înțelepciune, drepți!

Strana cântă sau rostește imnul:

Lumină lină a sfintei măriri a Tatălui ceresc, a Celui fără de moarte, a Celui sfânt, a Celui fericit, Isuse Hristoase! Venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seara, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Spiritul Sfânt, Dumnezeu. Vrednic eşti în toată vremea a fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce dai viaţă, pentru aceasta lumea Te măreşte!

Când începe să se cânte imnul Lumină lină, se aprind toate luminile în biserică.

.

Prohimenul şi stihurile zilei, vers 6:

Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat! (Ps 92,1a)

Stih 1: Îmbrăcatu-s-a Domnul întru putere şi s-a încins (Ps 92,1b).

Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat!

Stih 2: Pentru că a întărit lumea care nu se va clinti (Ps 92,2).

Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat!

Stih 3: Casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile (Ps 92,7b).

Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat!

.

Preotul, din fața Sfintei Mese, rostește Ectenia stăruitoare, apoi rugăciunea:

Învredniceşte-ne, Doamne, în seara aceasta fără de păcat a ne păzi.

Binecuvântat eşti Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.

Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit şi noi întru Tine.

Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale.

Binecuvântat eşti Stăpâne, înţelepţeşte-mă cu îndreptările Tale.

Binecuvântat eşti, Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale.

Doamne, mila Ta este în veac; lucrurile mâinilor Tale nu le trece cu vederea.

Că Ţie se cuvine laudă, Ţie se cuvine cântare, Ţie mărire se cuvine, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

.

După Ectenia celor șase cereri se cântă îndată Stihirile Stihoavnei, din Octoih, antifon vers 2.

Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, toată lumea a luminat şi a mângâiat făptura Ta, Atotputernice Doamne, mărire Ție.

.

Stih: Domnul a împărăţit întru podoabă S-a îmbrăcat; îmbrăcatu-S-a Domnul întru putere şi S-a încins (Ps 92,1).

Prin lemn, Mântuitorule, ai stricat blestemul lemnului, puterea morţii ai omorât cu îngroparea Ta şi ai luminat neamul nostru cu învierea Ta. Pentru aceasta strigăm Ție: Dătătorule de viaţă, Hristoase Dumnezeul nostru, mărire Ție.

.

Stih: Pentru că a întărit lumea care nu se va clinti (Ps 92,2).

Pe cruce arătându-Te pironit, Hristoase, ai schimbat frumuseţea făpturilor; şi fără omenie ostaşii arătându-se, cu suliţa coasta Ta au împuns; iară iudeii au cerut să pecetluiască mormântul, necunoscând puterea Ta. Ci, Cel ce pentru mulţimea milelor Tale ai luat îngropare şi a treia zi ai înviat, Doamne, mărire Ție.

.

Stih: Casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile (Ps 92,7b).

Dătătorule de viaţă, Hristoase, ai suferit patimă de bunăvoie pentru cei morţi, şi în iad coborându-Te ca un puternic, pe cei ce aşteptau acolo venirea Ta, i-ai smuls ca dintru o mână puternică, şi în locul iadului în rai le-ai dăruit să locuiască. Pentru aceasta şi nouă, celor ce mărim învierea Ta cea de a treia zi, dăruieşte-ne iertare de păcate şi mare milă.

.

Mărire…, Şi acum…, a Născătoarei, acelaşi vers.

O, minune mai nouă decât toate minunile cele de demult! Că cine a cunoscut maică să fi născut fără de bărbat, și să poate în brațe pe Cel ce cuprinde toată făptura? A lui Dumnezeu este voia, a Celui ce s-a născut, pe care ca pe un prunc, Preacurată, în brațele tale purtându-L, și îndrăzneală de maică către Dânsul dobândind, nu înceta a-L ruga pentru cei ce te cinstesc, ca să miluiască și să mântuiască sufletele noastre.

.

Apoi, se cântă sau se citește Binecuvântarea dreptului Simeon ( Lc 2,29-32), și celelalte.

.

Troparele

Al Învierii, vers 2:

Când Te-ai coborât la moarte, Cel ce eşti Viaţa cea fără de moarte, atunci iadul ai omorât cu strălucirea Dumnezeirii Tale; şi când ai înviat pe cei morţi din cele dedesubt, toate Puterile cereşti au strigat: Dătătorule de viaţă, Hristoase Dumnezeul nostru, mărire Ție.

.

Al Prorocului, vers 2.

A prorocului Tău, Doamne, Ioil, pomenire prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuiește sufletele noastre.

.

Mărire…, al Mucenicului, vers 4.

Mucenicul Tău, Doamne, Var, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta pe chinuitori i-a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

.

Şi acum…, al Născătoarei de Dumnezeu, acelaşi vers.

Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută, prin tine, Născătoare de Dumnezeu, celor de pe pământ s-a arătat, Dumnezeu întrupându-Se întru unire neamestecată și Crucea de bună voie pentru noi primind; prin care înviind pe Cel întâi zidit, a mântuit din moarte sufletele noastre.

.

Preotul face Încheierea.

.

.

Utrenia sau Lauda de dimineață

.

După obișnuitul început, cântăreții pe melodia troparului versului de rând 2:

Dumnezeu este Domnul și s-a arătat nouă; bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului (de trei ori).

.

Troparul Învierii, vers 6.

Al Învierii, vers 2:

Când Te-ai coborât la moarte, Cel ce eşti Viaţa cea fără de moarte, atunci iadul ai omorât cu strălucirea Dumnezeirii Tale; şi când ai înviat pe cei morţi din cele dedesubt, toate Puterile cereşti au strigat: Dătătorule de viaţă, Hristoase Dumnezeul nostru, mărire Ție.

.

Al Prorocului, vers 2.

A prorocului Tău, Doamne, Ioil, pomenire prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuiește sufletele noastre.

.

Mărire…, al Mucenicului, vers 4.

Mucenicul Tău, Doamne, Var, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta pe chinuitori i-a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

.

Şi acum…, al Născătoarei de Dumnezeu, acelaşi vers.

Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută, prin tine, Născătoare de Dumnezeu, celor de pe pământ s-a arătat, Dumnezeu întrupându-Se întru unire neamestecată și Crucea de bună voie pentru noi primind; prin care înviind pe Cel întâi zidit, a mântuit din moarte sufletele noastre.

.

După Ectenia mică, prima serie de Sedelne, pe antifon vers 2:

Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând preacurat trupul Tău, cu giulgiu curat înfăşurându-L, şi cu miresme, în mormânt nou îngropându-L L-a pus; dar a treia zi ai înviat, Doamne, dăruind lumii mare milă.

.

Mărire…,

Mironosițelor femei, stând lângă mormânt, îngerul a strigat: Mirul se cuvine morţilor cuvios; dar Hristos putrejunii s-a arătat străin. Ci strigaţi: A înviat Domnul, dăruind lumii mare milă.

.

Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu.

Preamărită eşti, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; pe tine te lăudăm, că prin crucea Fiului tău iadul s-a surpat şi moartea s-a omorât; cei morţi am înviat şi vieţii ne-am învrednicit, raiul am luat, desfătarea cea de demult. Pentru acesta mulţumind, mărim pe Hristos Dumnezeul nostru, ca pe Cel puternic şi Unul mult milostiv.

.

Ectenia mică și a doua serie de Sedelne, antifon vers 2

Piatra mormântului neoprind a se pecetlui, piatra credinţei, când ai înviat, o ai dăruit tuturor; Doamne, mărire Ție.

.

Mărire…,

Ceata ucenicilor Tăi, împreună cu femeile mironosițe, cu un glas se bucură; că sărbătoare de obşte cu dânşii împreună prăznuim, întru mărirea şi lauda învierii Tale; şi pentru dânşii, Iubitorule de oameni, Doamne, dăruiește poporului Tău mare milă.

.

Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu.

Preabinecuvântată eşti Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, că prin Cel ce s-a întrupat din tine iadul s-a zdrobit, Adam s-a chemat, blestemul s-a pierdut, Eva s-a mântuit, moartea s-a omorât şi noi am înviat. Pentru aceasta cântând strigăm: Binecuvântat eşti Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ai binevoit aşa, mărire Ţie!

.

Îndată, Binecuvântările Învierii.

În timpul cântării Binecuvântărilor Învierii, preotul cădește altarul și toată biserica.

Bine ești cuvântat, Doamne, învață-mă îndreptările Tale.

Adunarea îngerească s-a mirat văzându-Te pe Tine între cei morți socotit fiind, și puterea morții stricând, Mântuitorule, și împreună cu Tine pe Adam ridicându-l, și din iad pe toți slobozindu-i.

.

Bine ești cuvântat, Doamne, învață-mă îndreptările Tale.

Pentru ce miruri, din milostivire, cu lacrimi amestecați, o ucenițelor? Grăit-a îngerul cel ce a strălucit la mormânt, către mironosițe; vedeți voi mormântul și înțelegeți, că Mântuitorul a înviat din mormânt.

.

Bine ești cuvântat, Doamne, învață-mă îndreptările Tale.

Foarte de dimineață mironosițele au alergat la mormântul Tău, tânguindu-se; dar înaintea lor a stat îngerul, și a zis: Vremea tânguirii a încetat, nu mai plângeți, ci spuneți apostolilor Învierea.

.

Bine ești cuvântat, Doamne, învață-mă îndreptările Tale.

Mironosițele femei, cu miruri venind la mormântul Tău, Mântuitorule, au plâns; iar îngerul către dânsele a grăit, zicând: De ce socotiți pe Cel viu cu cei morți? Că a înviat din mormânt ca un Dumnezeu.

.

Mărire…, a Treimii.

Închinămu-ne Tatălui și Fiului acestuia și Spiritului celui Sfânt, Sfintei Treimi întru o ființă, cu Serafimii strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești, Doamne.

.

Și acum…, a Născătoarei.

Pe Dătătorul de viață născându-L, Fecioară, de păcat pe Adam l-ai mântuit și bucurie Evei în locul întristării i-ai dăruit, și pe cei căzuți din viață la aceeași i-a îndreptat, Cel ce s-a întrupat din tine, Dumnezeu și om.

Aliluia, Aliluia, Aliluia. Mărire Ție, Dumnezeule!

.

După Ectenia mică, se citește Ipacoiul.

După patimă, femeile mergând la mormânt ca să ungă trupul Tău, Hristoase Dumnezeule, au văzut îngeri în mormânt şi s-au spăimântat; că glas au auzit de la dânşii, că a înviat Domnul, dăruind lumii mare milă.

.

Treptele, vers 2.

Antifonul I

Spre cer ridic ochii inimii mele, la Tine, Mântuitorule; mântuieşte-mă cu strălucirea Ta.

Miluieşte-ne pe noi, cei ce-Ți greşim mult în toată ora, o Hristoase al meu; şi ne dă dar, mai înainte de sfârșit, să ne pocăim.

.

Mărire…, Şi acum…,

Sfântului Spirit se cuvine a împărăţi, a sfinţi şi a mişca făptura; că Dumnezeu este de o fiinţă cu Tatăl şi cu Cuvântul.

.

Antifonul II.

De n-ar fi fost Domnul întru noi, cine ar fi în stare a se păzi nevătămat de vrăjmașul și de ucigașul de om ?

Dinţilor lor să nu dai pe robul Tău, Mântuitorule; că asemenea leului se pornesc asupra mea vrăjmașii mei.

.

Mărire…, Şi acum…

Prin Spiritul Sfânt este începătura vieţii și mărirea; că toate cele zidite, ca un Dumnezeu ce este, le întăreşte, împreună le păzeşte cu Tatăl şi cu Fiul.

.

Antifonul III.

Cei ce nădăjduiesc în Domnul, se aseamănă muntelui celui sfânt, care nicidecum nu se clintesc de loviturile lui Veliar.

Spre fărădelegi mâinile să nu-şi întindă cei ce viețuiesc dumnezeieşte; că nu va lăsa Hristos certării moştenirea Sa.

.

Mărire…, Şi acum…

Din Spiritul Sfânt izvorăşte toată înţelepciunea; de aici este darul Apostolilor, şi cu biruință se încununează mucenicii, şi proorocii văd.

.

Prohimen, vers 2.

Scoală-Te, Doamne Dumnezeul meu, cu porunca care ai poruncit şi adunare de popoare Te va înconjura (Ps 7,6-7).

Stih: Doamne Dumnezeul meu, întru Tine am nădăjduit; mântuiește-mă de toți cei ce mă prigonesc (Ps 7,1).

Scoală-Te, Doamne Dumnezeul meu, cu porunca care ai poruncit şi adunare de popoare Te va înconjura.

.

După Exclamaţiune, cântăreții, pe antifon vers 2:

Toată suflarea să laude pe Domnul! (Ps 150,6)

Toată suflarea să laude pe Domnul!

Toată suflarea şi toată făptura să laude numele Domnului!

Lăudaţi pe Domnul din ceruri! (Ps 148,1).

.

Preotul:

Și pentru ca să ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeul nostru să-L rugăm.

Cântăreții: Doamne, îndură-Te spre noi (de trei ori).

P.: Înțelepciune, drepți, să ascultăm Sfânta Evanghelie. Pace (†) tuturor.

C.: Și spiritului tău.

P.: Din Sfânta Evanghelie (a 8-a) după Ioan (20,11-18), citire.

C.: Mărire Ție, Doamne. Mărire Ție.

.

Preotul citește Evanghelia Învierii, a 8-a ()

În vremea aceea, Maria stătea afară lângă mormânt și plângea. Şi pe când plângea, s-a aplecat spre mormânt. Şi a văzut doi îngeri în veşminte albe şezând, unul către cap şi altul către picioare, unde zăcuse trupul lui Isus. Şi aceia i-au zis: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea le-a zis: Că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus. Zicând acestea, ea s-a întors cu faţa şi a văzut pe Isus stând, dar nu ştia că este Isus. Zis-a ei Isus: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea, crezând că este grădinarul, I-a zis: Domnule, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu Îl voi ridica. Isus i-a zis: Maria! Întorcându-se, aceea I-a zis evreieşte: Rabuni! (adică, Învăţătorule). Isus i-a zis: Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru. Şi a venit Maria Magdalena vestind ucenicilor că a văzut pe Domnul şi acestea i-a zis ei.

C.: Mărire Ție, Doamne. Mărire Ție.

Preotul așază Sfânta Evanghelie pe tetrapodul din mijlocul bisericii, pentru a fi sărutată de credincioși și cădește Evanghelia.

Cântăreții citesc sau cântă: Învierea lui Hristos văzând… Apoi, Psalmul 50:

.

Cântăreții, pe versul 2, propriu-zis:

Mărire…,

Pentru rugăciunile Apostolilor Tăi, Îndurate, curățește mulțimea greșelilor noastre.

Și acum…,

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Îndurate, curățește mulțimea greșelilor noastre.

.

Apoi, pe versul 6, propriu-zis:

Stih: Miluiește-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale, curățește fărădelegile noastre.

Stihira: Înviind Isus din mormânt, precum a zis mai înainte, ne-a dăruit nouă viața veșnică și mare îndurare.

.

Preotul rostește Ectenia specială, din Liturghier.

Urmează cântarea Canoanelor.

Catavasia I

Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Spiritul, şi cuvânt voi răspunde Împărătesei Maice, şi mă voi arăta luminat prăznuind, şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

.

Catavasia III

Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti izvor viu şi îndestulat, care s-au împreunat ceată sufletească, întăreşte-i în dumnezeiască mărirea ta, cununilor măririi învrednicindu-i.

.

După Ectenia mică, Sedealna Prorocului, vers 4.

Curățindu-ți mai înainte inima de întinăciuni, grăitorule de cele dumnezeiești, te-ai arătat locaș curat al Sfântului Spirit, prorocule Ioil. Pentru aceasta ai arătat cunoștința adevărului și ai propovăduit mai înainte venirea în trup pe pământ a Mântuitorului și Ziditorului, care venire s-a arătat mai pe urmă neamurilor.

.

Mărire…, a Mucenicului, vers 1.

Văzând luptele cinstiților mucenici și sărutând cu dragoste lanțurile lor, te-ai suit la înălțimea mucenicilor, preaminunate. Căci fiind spânzurat pe lemn, ai răbdat loviturile până ce ți-ai dat sufletul în mâinile Domnului.

.

Și acum…, a Născătoarei, același vers.

Născătoare de Dumnezeu Marie curată, ceea ce nu știi de nuntă, ceea ce singură ești ocrotitoare și acoperământ credincioșilor, mântuiește de primejdii, de necazuri și de cumplite nevoi, pe toți cei ce au nădejdile la tine, Fecioară, și mântuiește sufletele noastre cu dumnezeieștile tale rugăciuni.

.

Catavasia IV

Sfatul cel neurmat şi dumnezeiesc al întrupării tale celei de sus şi din Fecioară, prorocul Avacum socotindu-l, a strigat: Mărire puterii Tale, Doamne!

.

Catavasia V

Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască mărirea ta, că tu, Fecioară, neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu cel peste toate, şi ai născut pe Fiul cel fără de ani, Cel ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă.

.

Catavasia VI

Înţelepţii lui Dumnezeu, care faceţi această sărbătoare dumnezeiască şi cu totul cinstită a Maicii lui Dumnezeu, veniţi să înălţăm mâinile, mărind pe Dumnezeu, Cel ce s-a născut dintr-însa.

.

Ectenia mică, apoi, Condacul, vers 2.

Înviat-ai din mormânt, atotputernice Mântuitorule, şi iadul văzând minunea s-a spăimântat, şi morţii s-au sculat şi zidirea văzând se bucură de Tine; şi Adam împreună se veseleşte şi lumea Te laudă pururea, Mântuitorul meu.

.

Icos

Tu eşti lumina celor întunecaţi, Tu eşti învierea tuturor şi viaţa oamenilor, şi pe toți împreună i-ai înviat, împărăţia morţii prădând, Mântuitorule, şi porţile iadului sfărâmând, Cuvinte; şi morţii văzând minunea s-au mirat şi toată făptura împreună se bucură întru învierea Ta, Iubitorule de oameni. Pentru aceasta toţi preamărim şi lăudăm umilința Ta, şi lumea Te laudă pururea, Mântuitorul meu.

.

Catavasia VII

Înţelepţii lui Dumnezeu făpturii nu s-au închinat, fără numai Ziditorului, iar îngrozirea focului bărbăteşte călcându-o, s-au bucurat, cântând: Prealăudate Dumnezeul părinţilor şi Doamne, eşti binecuvântat!

.

Catavasia VIII

Stih: Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului cântând, şi să-L preaînălţăm pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum plinită, pe toată lumea o ridică să cânte Ţie: Lăudaţi pe Domnul toate făpturile Lui şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii!

.

Preotul: Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii întru cântări cinstindu-o să o mărim.

Preotul cădește altarul și toată biserica.

Stihurile (Cântarea Mariei: Lc 1,46-55):

Măreşte sufletul meu pe Domnul, şi s-a bucurat spiritul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu.

Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimi şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai năascut, pe tine, cea întru adevăr Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

(Acest tropar se repetă după fiecare stih)

Că a căutat spre smerenia servitoarei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.

Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic, Sfânt să fie numele Lui şi mila Lui, din neam în neam, spre cei ce se tem de El.

Făcut-a tărie cu braţul Său, Domnul, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor.

Coborât-a pe cei puternici de pe tronuri şi a înălţat pe cei smeriţi; pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi şi pe cei bogaţi i-a scos afară deşerţi.

Luat-a pe Israel, slujitorul Său, ca să-şi aducă aminte de mila Sa, precum a grăit către părinţii noştri, lui Avraam şi seminţiei lui, până în veac.

.

Apoi: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu îndură-te spre noi!

Catavasia IX

Tot neamul pământesc să salte, fiind luminat cu spiritul şi să serbeze firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfânta sărbătoare a Maicii lui Dumnezeu, şi să strige: Bucură-te, preafericită, Născătoare de Dumnezeu, pururea curată Fecioară.

.

Ectenia mică, și Luminătorile (8), pe melodie specială.

Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru (de două ori).

Înălțați pe Domnul Dumnezeul nostru și vă închinați așternutului picioarelor Lui, că sfânt este.

Doi îngeri văzând în lăuntrul mormântului, Maria s-a spăimântat, şi pe Hristos necunoscând, ca pe un grădinar l-a întrebat: Domnule, unde ai pus trupul Isusului meu? Și cunoscându-L după grăire că era însuşi Mântuitorul, a auzit: Nu te atinge de Mine. La Tatăl Mă duc, spune fraţilor Mei.

.

Mărire…, Și acum…, a Născătoarei.

Pe Unul din Treime negrăit L-ai născut, Fecioară, pe Cel ce este îndoit în fire şi îndoit în lucrare şi Unul în persoană; deci pe Acesta roagă-L pururea pentru cei ce se închină ţie cu credinţă, că de toată viclenia dușmanilor să ne mântuim; că toţi acum la tine scăpăm, Stăpână, de Dumnezeu Născătoare.

.

Îndată, pe versul 2, propriu-zis, se cântă Stihirile de Laudă, precedate de Stihurile lor.

Toată suflarea să laude pe Domnul (Ps 150,6). Lăudaţi pe Domnul din ceruri, lăudaţi-L pe El întru cei de sus! (Ps 148,1) Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule! (Ps 64,1)

Lăudaţi-L pe El toţi îngerii Lui, lăudaţi-L pe El toate puterile Lui (Ps 148,2). Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule! (Ps 64,1)

Se pun Stihirile pe 8, vers 2.

Stih: Ca să facă între ei judecată scrisă. Mărirea aceasta este dată tuturor cuvioşilor Lui (Ps 149,9).

Toată suflarea şi toată făptura pe Tine Te preamăreşte, Doamne; că prin cruce moartea ai stricat, ca să arăţi popoarelor învierea Ta cea din morţi, ca un singur Iubitor de oameni.

.

Stih: Lăudaţi-L pe Domnul întru sfinţii Lui; lăudaţi-L întru tăria puterii Lui (Ps 150,1).

Să spună iudeii, în ce chip ostaşii păzitori au pierdut pe Împăratul? Pentru ce piatra n-a păzit pe Piatra vieţii? Sau pe Cel înmormântat să-L dea, sau Celui înviat să se închine împreună cu noi, zicând: Mărire mulţimii îndurărilor Tale, Mântuitorul nostru, mărire Ție.

.

Stih: Lăudaţi-L pe El întru puterile Lui, lăudaţi-L după mulţimea măririi Lui (Ps 150,2).

Bucuraţi-vă, popoare, şi vă veseliţi! Îngerul care şedea pe piatra mormântului, acela ne-a vestit nouă, zicând: Hristos, Mântuitorul lumii, a înviat din morţi, şi pe toate le-a umplut de bună mireasmă. Bucuraţi-vă, popoare, şi vă veseliţi.

.

Stih: Lăudaţi-L pe El în glas de trâmbiţă, lăudaţi-L în psaltire şi alăută (Ps 150,3).

Înger mai înainte de zămislirea Ta, Doamne, a adus celei pline de har, acel: Bucură-te! Și tot un înger, la învierea Ta, piatra preamăritului Tău mormânt o a răsturnat. Acela, în locul întristării, semne de bucurie a vestit; iar acesta, în locul morţii, pe Domnul, Dătătorul de viaţă, L-a arătat nouă. Pentru aceasta strigăm Ție: Făcătorule de bine al tuturor, Doamne, mărire Ție.

.

Stih: Lăudaţi-L pe El în timpane şi hore, lăudaţi-L în strune şi organe (Ps 150,4).

Vărsat-au mir cu lacrimi la mormântul Tău femeile și s-a umplut de bucurie gura lor, când au grăit ele: A înviat Domnul!

.

Stih: Lăudaţi-L pe El în chimvale bine răsunătoare, lăudaţi-L în chimvale de strigare. Toată suflarea să laude pe Domnul! (Ps 150,5-6)

Să laude neamurile și popoarele pe Hristos Dumnezeul nostru, care de bunăvoie, pentru noi, cruce a răbdat și în iad până a treia zi a fost; și să se închine Învierii Lui celei din morți, prin care s-au luminat toate marginile pământului.

.

Stih: Scoală-Te, Doamne, Dumnezeul nostru, înalță-se mâna Ta, nu uita pe săracii Tăi până în sfârșit (Ps 9,32).

Răstignitu-Te-ai și Te-ai îngropat Hristoase, precum Însuți ai voit; prădat-ai moartea și ai înviat întru mărire, ca un Dumnezeu și stăpân, dăruind lumii viață veșnică și mare milă.

.

Stih: Lăuda-Te-voi, Doamne, din toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale (Ps 9,1).

Cu adevărat, călcătorilor de lege, pecetluind voi piatra, de o mai mare minune pe noi ne-ați învrednicit; cunosc aceasta și străjerii, cărora venind de la mormânt le-ați zis: Spuneți că dormind voi, au venit ucenicii și L-au furat pe El. Dar cine fură un mort, mai ales și gol fiind? A înviat El însușii cu a Sa putere, ca un Dumnezeu, lăsând în mormânt cele de îngropare ale Sale. Veniți de vedeți, iudeilor, cum nu a rupt pecețile Cel ce a călcat moartea, iar neamului omenesc viață nesfârșită i-a dăruit și mare milă.

.

Mărire…, Stihira Evangheliei, vers 8, propriu-zis.

Lacrimile Mariei nu în zadar s-au vărsat fierbinte; că iată s-a învrednicit şi de învăţătura îngerilor şi de vederea Ta, Isuse. Dar cugetă la cele pământeşti, ca o femeie neputincioasă; pentru aceasta a și fost oprită să se atingă de Tine, Hristoase. Dar, totuşi, propovăduitoare a fost trimisă învăţăceilor Tăi, cărora bunule vestiri le-a spus, vestindu-le suirea la moștenirea părintească. Cu care învredniceşte-ne şi pe noi de arătarea Ta, Stăpâne, Doamne.

.

Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu, pe antifon vers 2.

Preabinecuvântată eşti Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, că prin Cel ce s-a întrupat din tine iadul s-a zdrobit, Adam s-a chemat, blestemul s-a pierdut, Eva s-a mântuit, moartea s-a omorât şi noi am înviat. Pentru aceasta cântând strigăm: Binecuvântat eşti Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ai binevoit aşa, mărire Ţie!

.

Se deschid ușile Împărătești, se aprind toate luminile, iar preotul, îmbrăcat în toate ornatele, stând în fața Sfintei Mese, primind cădelnița și cădind, zice cu glas mare:

Mărire Ție, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina!

Preotul cădește altarul și toată biserica.

Cântăreții: Doxologia mare.

Mărire întru cele de sus, lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire.

Lăudămu-Te, Te binecuvântăm, ne închinăm Ţie, Te mărim pe Tine, îţi mulţumim Ţie pentru mare mărirea Ta.

Doamne, Împărate, Dumnezeule ceresc, Părinte atotţiitorule, Doamne, Fiule, unule născut, Isuse Hristoase şi Spirite Sfinte.

Doamne, Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Părintelui, Cel ce ridici păcatele lumii: miluieşte-ne pe noi, Cel ce ridici păcatele lumii.

Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui şi Te îndură spre noi.

Că Tu eşti unul Sfânt, Tu eşti unul Domn, Isus Hristos: întru mărirea lui Dumnezeu-Tatăl. Amin.

În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului.

Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta, fără de păcat a ne păzi.

Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul Părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.

Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am sperat şi noi întru Tine.

Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale.

Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam. Eu am zis: Doamne, miluieşte-mă; vindecă sufletul meu, că am greşit Ţie.

Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.

Că la Tine este izvorul vieţii: întru lumina Ta vom vedea Lumina.

Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără de moarte, îndură-Te spre noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Sfinte Fără de moarte, îndură-Te spre noi.

Puterile cerurilor strigă Ție:

Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără de moarte, îndură-Te spre noi.

.

Cântăreții: troparul, vers 8:

Astăzi mântuirea a toată lumea s-a făcut; să cântăm Celui ce a înviat din mormânt și Începătorului vieții noastre; că stricând cu moartea pe moarte, biruință ne-a dăruit nouă și mare milă.

.

La Liturghie

.

Prochimenul la Apostol, vers 2

Tăria mea și lauda mea este Domnul și mi-a fost mie spre mântuire. (Ps. 117,14)

Stih: Certând, m-a certat Domnul, dar morții nu m-a dat. (Ps. 117,18)

.

Apostolul: Galateni 1, 1119

Fraților, vă fac cunoscut că Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om; pentru că nici eu n-am primit-o de la om, nici n-am învățat-o, ci prin descoperirea lui Isus Hristos. Căci ați auzit despre purtarea mea de altădată în iudaism, că prigoneam peste măsură Biserica lui Dumnezeu și o pustiam și spoream în iudaism mai mult decât mulți dintre cei care erau de vârsta mea în neamul meu, fiind mult râvnitor al datinilor mele părintești. Dar, când a binevoit Dumnezeu, Care m-a ales din pântecele mamei mele și m-a chemat prin harul Său, să descopere pe Fiul Său întru mine, pentru ca să-L binevestesc la neamuri, îndată nu am primit sfat de la trup și de la sânge, nici nu m-am suit la Ierusalim, la apostolii cei dinainte de mine, ci m-am dus în Arabia și m-am întors iarăși la Damasc. Apoi, după trei ani, m-am suit la Ierusalim, ca să-l cunosc pe Chefa și am rămas la el cincisprezece zile. Iar pe altul dintre apostoli n-am văzut, decât numai pe Iacov, fratele Domnului.

.

Aliluia, la cădirea Evangheliei, vers 2

Stih 1: Bucura-ne-vom de mântuirea ta și întru numele Dumnezeului nostru ne vom mări. (Ps. 19,5)

Stih 2: Acum am cunoscut că a mântuit Domnul pe Unsul Său, cu puterea dreptei Sale. (Ps. 19,6)

.

Evanghelia: Luca 7,11-16

În vremea aceea S-a dus Isus într-o cetate numită Nain și împreună cu El mergeau ucenicii Lui și mulțime mare. Iar când S-a apropiat de poarta cetății, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, și ea era văduvă, iar mulțime mare din cetate era cu ea. Și, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea și i-a zis: Nu plânge! Atunci, apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Și a zis: Tinere, ție îți zic, scoală-te! Iar cel ce fusese mort s-a ridicat și a început să vorbească, iar Isus l-a dat mamei sale. Și frică i-a cuprins pe toți și slăveau pe Dumnezeu, zicând: Proroc mare S-a ridicat între noi și Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.

.

Cuminecarul:

Lăudați pe Domnul din ceruri. Aliluia, Aliluia, Aliluia! (Ps. 148,1)

.