Cu ocazia Jubileului dedicat profesioniștilor din domeniul Justiției, sâmbătă, 20 septembrie a.c., Sfântul Părinte Papa Leon al XIV-lea a întâlnit reprezentanții autorităților judiciare din numeroase țări, alături de miile de pelerini veniți pentru a participa la acest eveniment jubiliar. Din România a participat un grup de 30 de cetățeni – avocați, notari, profesori și membri ai societății civile.
În alocuțiunea sa, Suveranul Pontif a evidențiat importanța fundamentală a justiției, atât ca virtute cardinală, cât și ca element indispensabil pentru buna rânduială a societății și pentru promovarea păcii sociale. „Justiția nu se reduce la simpla aplicare a legii sau la aspectele procedurale, ci este chemată să protejeze demnitatea fiecărei persoane și să contribuie la edificarea binelui comun”, a afirmat Papa Leon.
Pontiful a subliniat că adevărata egalitate nu se limitează la dimensiunea formală a legii, ci constă în posibilitatea efectivă a fiecărei persoane de a-și realiza aspirațiile, având drepturile garantate și respectate. „Profesioniștii din Justiție sunt chemați astăzi să redescopere și să păzească valorile fundamentale ale conviețuirii, precum respectul pentru viață, apărarea drepturilor esențiale și ocrotirea libertății de conștiință”, a adăugat Sfântul Părinte.
Inspirându-se din paginile Evangheliei, Papa a amintit că justiția autentică nu se limitează la sancționarea răului, ci urmărește reconcilierea și repararea nedreptății. În acest sens, Sanctitatea Sa a citat Fericirile: „Fericiți cei ce flămânzesc și însetează după dreptate, că aceia se vor sătura” (Mt 5,6), subliniind că justiția cere un efort constant de interpretare a legii în lumina adevărului și a demnității umane.
În încheiere, evocând cuvintele Sfântului Augustin – „Un stat fără justiție nu este un stat” – Papa Leon i-a încurajat pe cei prezenți să-și îndeplinească misiunea cu fidelitate față de Adevăr și cu respect față de fiecare persoană. Sfântul Părinte a invocat binecuvântarea lui Dumnezeu asupra participanților, asupra familiilor lor și asupra tuturor celor angajați în domeniul Justiției:
„Cuvintele exigente ale Sfântului Augustin să ne inspire pe fiecare dintre noi să exprimăm cât mai bine exercitarea justiției în slujba poporului, cu privirea îndreptată spre Dumnezeu, pentru a respecta pe deplin dreptatea, dreptul și demnitatea persoanelor. Cu această dorință, vă mulțumesc și vă binecuvântez din inimă pe fiecare dintre voi, pe familiile voastre și pentru munca voastră.”
Participanții din România prezenți la Roma pentru acest eveniment jubiliar iau parte în aceste zile la două evenimente speciale organizate de Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun, dedicate promovării cooperării, păcii și dialogului constructiv.
Astăzi, 22 septembrie 2025, de la ora locală 17:00, la sediul Fundației Primoli din Roma, va avea loc conferința „Cooperare internațională și dialog între generații”. Pe 23 septembrie 2025, ora 17:00, la sediul Colegiului Pontifical „Pio Romeno” din Roma, va avea loc seminarul „Fericiți făcători de pace”.
Ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, ES George Bologan, va interveni la ambele evenimente, subliniind „rolul esențial al cooperării internaționale și al dialogului între generații în consolidarea păcii, justiției și respectului pentru drepturile fundamentale ale omului”.
Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi
