Astăzi, 8 septembrie 2025, se împlinesc 31 de ani de la consacrarea întru episcopat a Preasfințitului Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, prin numirea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea și prin punerea mâinilor Preafericirii Sale Lucian Mureșan, arhiepiscop major al Bisericii Române Unite cu Roma din România.

Născut la 9 decembrie 1957, în satul Habic, ca fiu al lui Simion și al Lucreției Bercea, Preasfințitul Virgil a urmat școala primară în localitatea natală (1964-1972), iar între anii 1972-1976 a studiat la liceul din Reghin. În perioada 1977-1981 a urmat cursurile Facultății de Agronomie din cadrul Institutului Agronomic din Cluj, fiind apoi repartizat ca inginer agronom și cercetător științific la Stațiunea de Cercetări Târgu Mureș, unde a activat până în anul 1990. În timpul facultății a urmat, în clandestinitate, cursuri de teologie.

A fost hirotonit preot la 9 decembrie 1982 de către Preasfințitul Alexandru Todea, într-o locuință particulară din Reghin, în prezența câtorva mărturisitori ai credinței, foști deținuți politici. Timp de opt ani, părinții săi au crezut că fiul lor este doar inginer, descoperind abia în 1990 adevărul despre misiunea sa sacerdotală.

„Era crimă de înaltă trădare să celebrezi Sfânta Liturghie. Totuși, duminicile mergeam în apartamentele credincioșilor și, în condiții de maximă discreție, slujeam între trei și cinci liturghii. Am oficiat botezuri, cununii și spovezi, cu radioul pornit în camera alăturată, pentru a nu fi descoperiți”, mărturisea ierarhul într-un interviu de arhivă.

În toată această perioadă, tânărul inginer a continuat să lucreze în cercetare, fără ca familia sau colegii să știe că este preot. Relațiile de prietenie și respect formate atunci s-au păstrat până astăzi.

Prima apariție publică a avut loc în ianuarie 1990, la Târgu Mureș, la o Sfântă Liturghie celebrată de PS Alexandru Todea. „Atunci, părinții mei și colegii de serviciu au aflat cine eram cu adevărat”, a adăugat Preasfinția Sa.

Mărturia episcopului Virgil Bercea aduce în lumină curajul și discreția cu care Biserica Română Unită cu Roma a trăit în clandestinitate, precum și puterea credinței care i-a susținut pe preoți și credincioși în anii grei ai persecuției.

În perioada 1990-1992 a urmat o specializare în Teologie Dogmatică la Universitatea Urbaniana din Roma, unde și-a susținut licența. În anul 2003 a obținut la aceeași universitate titlul de Doctor în Teologie, cu lucrarea „Misterul care unește Spiritul Sfânt de Biserică”.

După examenul de licență, în 1992, s-a întors în România, la Blaj, unde a fost numit vicar general și profesor la Academia Teologică de atunci. La 20 iulie 1994 Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop titular de Pupiana și episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba-Iulia și Făgăraș. La 8 septembrie 1994 a fost consacrat în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Blaj ca episcop auxiliar, de către ÎPS Lucian Mureșan, arhiepiscop mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, asistat de arhiepiscopul emerit George Guțiu al Episcopiei de Cluj-Gherla și de episcopul Ioan Ploscaru al Episcopiei de Lugoj.

La 6 noiembrie 1996 Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop coadjutor al Eparhiei de Oradea Mare, iar la 8 iunie 1997 i-a succedat episcopului Vasile Hossu ca episcop eparhial.

În cadrul Conferinței Episcopilor Catolici din România, este în prezent președintele Comisiei pentru Laici și Tineret, responsabil al Oficiului pentru Pastorația Tineretului. Din 2005 reprezintă episcopii catolici din România în cadrul Comisiei Conferinţelor Episcopale ale Comunităţii Europene (COMECE), fiind în prezent membru de drept și vicepreședinte al COMECE în perioada 2012-2015.

Un erudit, iubitor de frumos și cultură, cu o atenție deosebită acordată educației și formării noilor generații de laici și studenți teologi, a susținut publicarea a numeroase volume și reviste, precum și organizarea mai multor conferințe naționale și internaționale. În septembrie 2024 a găzduit la Oradea Întâlnirea Episcopilor Catolici Europeni, marcând totodată 30 de ani de episcopat.

Întru mulți ani, Preasfințite Părinte!

Biroul de Presă EGCO