După recitalul din Capela Sixtină, în fața Papei Leon al XIV lea, Violonistul ALEXANDRU TOMESCU duce în România „ RAPSODIILE” lui Enescu și Gershwin din Turneul Stradivarius

Pe 2 iunie 2025, Violonistul Alexandru Tomescu a cântat în Capela Sixtină, la Vatican, Bach și Balada lui Ciprian Porumbescu, în prezența Papei Leon al XIV-lea într-un eveniment solemn în memoria Cardinalului Iuliu Hossu, 2025 fiind un an dedicat lui, recunoștință pentru acțiunile de salvare a evreilor în perioada Holocaustului.

10 iunie 2025, la Oradea, în Biserica Greco-Catolică „Sfântul Nicolae” s-a lansat Turneul Stradivarius, a XVIII-a ediție, denumit „RAPSODIILE”- o transcripție pentru vioară și chitară clasică a celebrelor Rapsodii ale lui George Enescu și „Rapsody in Blue” a lui George Gershwin.

Violonistul Alexandru Tomescu și chitaristul clasic, Dragoș Ilie au lansat pe 10iunie Turneul Stradivarius „RAPSODIILE” dedicat lui George Enescu, aducându-i un omagiu la 70ani de la trecerea în neființă, printr-o serie de 22concerte, în zona rurală și urbană a României, cu un program inedit, o transcripție a celebrelor Rapsodii ale lui George Enescu și George Gershwin pentru vioară și chitară clasică, realizată de artistul Dragoș Ilie.

« Turneul Stradivarius de anul acesta este dedicat Rapsodiilor – celebrele lucrări ale lui George Enescu, puse în oglindă cu nu mai puțin cunoscuta “Rhapsody in Blue” a lui George Gershwin. Chiar daca sunt diferite ca stil muzical – muzica folclorică versus jazz, în esența lor aceste lucrări iconice sunt unite prin spiritul lor liber, inovator, care a uimit și încântat generații de melomani.

La mai bine de o sută de ani de la momentul premierelor lor, ducem mai departe povestea acestor bijuterii muzicale, aducându-le în fața voastră într-o formulă nouă, inedită: aranjament pentru vioară și chitară, semnat chiar de Dragoș Ilie, partenerul meu în acest Turneu Stradivarius. Este fără îndoială un demers foarte îndrăzneț, să îți asumi redarea întregii palete de culori sonore de care dispune orchestra simfonică pe corzile viorii și ale chitarei. Pot să vă spun însă că bucuria de a cânta, de a da viață în mod direct acestor muzici exuberante și pline de energie este copleșitoare! » declară Violonistul Alexandru Tomescu.

În 2025, Turneul Stradivarius este o adevărată provocare: interpretarea celebrelor Rapsodii române op. 11 în versiune pentru vioară și chitară – o idee în premieră mondială, transcripțiile fiind realizate de cel care va fi partenerul de scenă al lui Alexandru Tomescu, chitaristul Dragoș Ilie.

Pentru George Enescu, Rapsodiile române sunt lucrările reprezentative și astăzi, la nivel mondial, compuse în 1901, când Enescu avea (doar) 20 ani, acestea rămân o mărturie a spiritului românesc acordat valorilor mondiale. Partiturile sunt concepute pentru o orchestra simfonică completă și devine cu adevărat o imensă provocare a cânta pe vioară și pe chitară clasică, în primul rând, pentru cel care își ia responsabilitatea realizării aranjamentului, chitaristul Dragoș Ilie.

Concertul se deschide cu trei preludii de George Gershwin, lucrări în original pentru pian, compuse în 1926. Aranjamentul pentru vioară și chitară este realizat de Andrew Zohn, cel care i-a fost profesor lui Dragoș Ilie la Columbus State University (SUA). Poate părea surprinzător să ai alături numele lui Enescu și Gershwin în același concert, însă privind mai de aproape, poți vedea similaritățile care au condus la această asociere, dincolo de faptul evident că ambii au scris câteva dintre cele mai cunoscute rapsodii din istoria muzicii.

Enescu și Gershwin au fost contemporani, Gershwin trăind o viață mult mai scurtă însă (1898-1937). Ambii sunt deschizători de drumuri pentru culturile din care provin: George Enescu, primul compozitor român relevant la nivel mondial, George Gershwin, primul compozitor american important din istoria muzicii. Enescu, cu un limbaj personal unicat în istoria muzicii, împletind experiența melosului românesc, cu experiența culturilor care l-au format – cea vieneză și cea pariziană – dar și cu valorile componistice ale timpului său, în general. George Gershwin, primul care face loc jazzului în muzica simfonică: mai precis, în 1924, „Rhapsody in Blue” scria istorie, cu un succes formidabil care s-a perpetuat până astăzi.

« Mi s-a spus că e imposibil! Orchestra este mult prea mare pentru a fi cântată la două instrumente. Și poate aș fi crezut, asta dacă nu îmi plăceau provocările și dacă provocarea nu ar fi fost lansată chiar de Alexandru Tomescu. Nu pot decât să-i mulțumesc pentru încredere. După câteva luni de scris, șters, reascultat, reinterpretat, simt ca și cum Rapsodiile s-au rescris singure. Este un program cu dublă însemnatate personală, reprezintă două lumi, două idealuri, care ajung să se împlinească într-un vis, aș spune unul implinit. Prima lume definește aproape un deceniu din viața mea, timp formativ pe care l-am petrecut în Statele Unite. Muzica ne vorbește despre entuziasm, energie și, bineînțeles, jazz.

O lume cosmopolită, ce caută noi răspunsuri, frenezia anilor ‘20, așa numiții “Roaring ’20’s”, spune Dragoș Ilie.

Turneul Stradivarius înseamnă un demers constant și susținut al ideii de a accesibiliza marea muzică către publicul larg, în spații și locuri unde muzica cultă poate nu ajunge niciodată. Totodată, acest turneu oferă publicului larg sonoritățile unuia dintre cele mai valoroase instrumente care aparțin statului român, adică, într-un fel, tuturor cetățenilor lui, vioara Stradivarius Elder- Voicu din 1702, Obiect de Patrimoniu Național,

Categoria Tezaur, pe care a cântat 20 ani violonistul Ion Voicu în trecut, și pe care din 2007 cântă Alexandru Tomescu, și va continua să cânte cel puțin până în 2029.

Totodată, acest proiect înseamnă generozitate, viziune și înțelegere a rolului profund pe care muzica clasică îl joacă pentru societate. Pentru că muzica clasică sau cultura înaltă nu este doar divertisment. Muzica clasică construiește spiritele vizionare și dă sens lumii sonore în care trăim, iar Alexandru Tomescu nu a ales niciodată căi facile, el a abordat repertorii dificile, complexe și solicitante pentru ascultător, inclusiv ca timp alocat unui concert. Dar toate aceste experiențe sunt memorabile și cu adevărat transformatoare, atât pentru sine, dar mai ales pentru toți cei invitați să-i fie alături la sutele de concerte pe care le-a susținut în toți acești ani în cadrul turneelor Stradivarius.

Concertele Stradivarius au ajuns astăzi la un număr de 22concerte, în zone rurale și urbane, timp de o lună de zile, aproximativ 5000km , astfel :

10 iunie/ora 19:30-Oradea, Catedrala Greco-Catolică « Sfântul Nicolae », 11 iunie/ora 19:30, Timișoara, Domul Catolic (Pța Unirii), 12 iunie/ora 19:00, Craiova, Filarmonica Oltenia, 13iunie/ora 20:00, Târgul Jiu, Parcul Coloana fără sfârșit a lui Brâncuși, 14 iunie/ora 20:00, Peștișani-HOBIȚA, Casa Muzeu Constantin Brâncuși, 16 iunie/ora 19:00-ClujNapoca, Opera Română, 17 iunie/ora 19:30, Sebeș- Lancrăm-Casa Muzeu « Lucian Blaga », 18 iunie/ora 19:00, Brașov, Biserica Neagră, 20 iunie/ora 16:00, Sibiu, Biserica Evanghelică(Pța Huet), 21 iunie/ora 19:00, Bistrița, Ateneul-Centrul Cultural Municipal« George Coșbuc », 22 iunie/ora 19:00, Vatra Dornei, Casa de Cultură « Platon Pardău », 23 iunie/ora 16:00, Mihăileni/Botoșani, Căminul Cultural, 24iunie/ora 18 :00- Rădăuți, Mănăstirea Bogdana, 25 iunie/ora 19:00, Iași, Palatul Culturii, 26 iunie/ora 19:00, Piatra-Neamț, Teatrul Tineretului, 27 iunie/ora 20:00, Ghimeș-Palanca, Bacău, Biserica Romano-Catolică, 30 iunie/ora 19:00, București, Cercul Militar Național, 1 iulie/ora 19:00, București, Sala Radio, 2 iulie/ora 19:00, București-Jilava-Grădinița Bună, 3 iulie/ora 19:00, Constanța, Cazinoul, 5 iulie/ora 11:00, Cabana Caraiman, Munții Bucegi, altitudine 2025m, 12 iulie/ora 19:00, Jidvei/Alba, Castelul Bethlen-Haller.

#BackstagePass este seria de evenimente conexe în cadrul Turneului Stradivarius, cu întâlniri ale artiștilor cu publicul și lansarea discului « Paganini Magic », care cuprinde Sonatele lui Paganini, înregistrat de Alexandru Tomescu și Dragoș Ilie. Lansarea discului va avea loc la Sibiu, pe 19iunie, ora 18 :00- Cărturești/Mall Iulius și Ia Iași, 25iunie, ora 12 :00-Cărturești, Palace Mall și 1iulie, ora 11 :00, București, Carusel.

Turneul Stradivarius este un proiect care are loc an de an prin generozitatea și încrederea Partenerilor care susțin cultura și muzica clasică, în mod special, cărora le mulțumim!

Pentru această încredere, încurajare și pentru că mesajul nostru este transmis publicului prin dumneavoastră,

Vă MULȚUMIM!

Organizatorii Turneului Internațional Stradivarius, ediția 2025